Web Analytics

Lecţia de drept. Consecinţele juridice ale utilizării Facebook

de | 16.01.2020 13:11 | Opinii

Profilul Facebook este spațiu public, astfel că suntem direct răspunzători pentru orice tip de mesaj, conținut video-audio pe care îl postăm/distribuim și pentru care riscăm sancțiuni delictuale, contravenționale și chiar penale, în funcție de gravitatea faptei.
Rețeaua Facebook este spațiu public chiar și în situația în care profilul este privat și audiența este limitată; deși la prima vedere am crede că doar anumite persoane pot vedea postările, ne supunem riscului ca intimitatea să ne fie afectată și informațiile să ajungă în afara grupului de Facebook.
Utilizatorii rețelei de socializare pot răspunde penal pentru faptele lor constând în distribuirea de conținut care reprezintă obiectul material al unor infracțiuni și cu titlu exemplificativ enumăr: ultrajul contra bunelor moravuri, instingarea publică,  incitarea la ură sau discriminare, tulburarea ordinii și liniștii publice, pornografia infantilă.
De asemenea, postările de pe Facebook pot constitui obiectul material al unor contravenții, ca de exemplu: săvârșirea pe Facebook de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.
Constituirea unui grup pe Facebook format din trei sau mai multe persoane în scopul de a săvârși acțiuni ilicite, contrare ordinii și liniștii publice și normelor de conviețuire socială, precum și actele de încurajare sau de sprijinire, prin orice formă, a unor astfel de grupuri de persoane care incită la dezordine socială sunt pedepsite de lege.
Nu în ultimul rând, răspunderea civilă delictuală poate fi angajată pentru fapta ilicită constând în afirmații calomnioase la adresa unei persoane, care aduc atingere demnității, onoarei și reputației acesteia.
Facebook deține controlul absolut asupra a tot ce se distribuie pe rețeaua sa; chiar și în situația în care ștergem anumite postări, trebuie să reținem că datele sunt stocate și acestea nu vor dispărea în totalitate, deoarece rămân salvate în arhive securizate, la care publicul nu are acces.
Mai mult, Facebook colaborează cu autoritățile statului, la cerere, în situații absolut necesare, pentru elucidarea anumitor cazuri și informaţiile transmise sunt folosite ca probe împotriva celor care încalcă legea.
Concluzionând, implicaţiile folosirii unui cont de Facebook nu sunt de neglijat, indiferent dacă e vorba de implicaţii civile sau penale, pozele, conversaţiile, statusurile şi chiar locaţia pot deveni mijloc de probă în instanţă, dar şi încă un loc în care poţi fi monitorizat şi, implicit, găsit.
Atunci când ne exprimăm opiniile în spațiul virtual trebuie să o facem întocmai precum în spațiul real/public, adică fără să lezăm drepturile altor persoane, instituții sau autorități, iar dacă suntem victime ale unei infracţiuni sau fapte juridice, această platformă ne poate ajuta să ne dovedim pretenţiile.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii