Regulamentul general privind protecția datelor impune reguli stricte pentru prelucrarea și protejarea datelor persoanelor fizice, iar în caz de nerespectare, amenzi usturătoare pentru prelucrarea acestora ilegală.
Toate datele cu caracter personal, deci inclusiv imaginile suprinse de o cameră de luat vederi, trebuie să fie colectate numai în scopuri determinate, explicite si legitime.
Cu alte cuvinte, înainte de momentul punerii în funcțiune a unui sistem de monitorizare video, orice operator de date cu caracter personal trebuie să stabilească, în concret, care sunt scopurile pentru care dorește efectuarea unei monitorizări video: protecția persoanelor, protecția proprietății, protejarea interesului public, depistarea, prevenirea și combaterea infracționalității etc.
Filmările obținute cu ajutorul camerelor video sunt considerate date personale în măsura în care imaginile conțin detalii care pot duce la identificarea anumitor persoane (de exemplu, filmările în care sunt suprinse persoane trecând pe o stradă).
Persoanele fizice care-și monitoriză proprietățile private n-au nicio obligație de a respecta GDPR atât timp cât camerele monitorizează numai terenurile și casele proprii, iar fluxurile video nu sunt distribuite pe internet.
Citește și Lecția de drept. Ordonanța președințială în materia raporturilor de familie
Dacă o cameră video este orientată în așa fel încât este vizibilă, fie și doar parțial, spre o proprietate vecină sau un spațiu public, atunci această activitate nu este una exclusiv personală sau de uz casnic.
Imaginile care permit identificarea salariaților sunt considerate date cu caracter personal, iar activitatea profesională a acestora nu poate fi evaluată utilizând camere video, scopul amplasării acestora trebuie să vizeze alte interese ale angajatorului, temeinic justificate.
Supravegherea video a salariaților, în scopul monitorizării activității acestora, este interzisă de lege, angajatorul putând doar în condiții restrictive și când justifică un interes legitim să amplaseze camere video în spațiile de lucru.
În prealabil, angajatorul are obligația să realizeze o informare scrisă în mod oficial, în care să prezinte salariaților detaliile privind supravegherea video și separat să consulte sindicatul sau reprezentanții salariaților cu privire la oportunitatea acestei măsuri.
Sunt considerate interese legitime ale angajatorului asigurarea pazei și protecției bunurilor societății, obligații contractuale care justifică supravegherea video, protecția muncii.
În ceea ce privește supravegherea birourilor angajaților, de exemplu simpla desfășurare a unei activități economice nu justifică folosirea supravegherii video întrucât această măsură se presupune a fi o încălcare a drepturilor personale.
În toate cazurile, angajatorul este obligat să aducă argumente solide pentru folosirea supravegherii video, deoarece aceasta este generatoare de date cu caracter personal în ceea ce îi privește pe salariați.
Angajatorul trebuie să demonstreze că în spațiul de muncă al salariaților există un grad mare de risc privind furtul produselor ori materialelor la locul de muncă sau se desfășoară activități de mare risc, astfel încât supravegherea video este necesară.
Documentația care stă la baza consultării sindicatului/reprezentanților salariaților trebuie să prevadă în mod obligatoriu motivele pentru care angajatorul intenționează să asigure supravegherea video, să specifice locul de amplasare al camerelor și motivele care au condus la identificarea acelor locuri, să noteze eventualele obiecții salariaților, precum și modul de soluționare a acestora.
Citește și Lecția de drept. Clauze nule în contractul de muncă
Angajatorul este obligat prin lege să ia în calcul modalități mai puțin intruzive prin care să asigure protecția intereselor sale legitime, de exemplu poate ține un registru cu persoanelor care intră și ies în spațiul de lucru sau poate folosi senzori de mișcare și numai dacă acestea sunt ineficiente poate apela la măsura supravegherii video.
Durata de stocare a datelor cu caracter personal este de 30 de zile, cu excepția situațiilor temeinic justificate, spre exemplu, apariția unei probleme de securitate, nerezolvată și de reținut este că în toate cazurile salariații au dreptul să se opună monitorizării.
Camerele de supraveghere video se montează în locuri vizibile și niciodată în spații în care se impune asigurarea intimității persoanelor, cum ar fi cabine de probă, vestiare, cabine de duș, toalete, putând fi astfel excluse ca probă chiar și în cazul unui furt la locul de muncă, întrucât au fost montate fără respectarea legii și, mai mult, angajatorilor să li se aplice amenzi.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept
0 Comentarii