Legea română nu recunoaşte concubinajul ca formă de convieţuire, dar nimic nu împiedică un cuplu necăsătorit să locuiască şi să dobândească bunuri împreună ori să contracteze datorii.
Bunurile dobândite în timpul concubinajului sunt proprietate comună pe cote părţi, dacă se face dovada că între concubini a existat o convenţie, chiar tacită, în acest sens, astfel că proporţia fiecăruia de contribuţie este stabilită foarte precis.
Spre deosebire de regimul comunităţii aplicabil soţilor, în cazul bunurilor dobândite de concubini se va avea în vedere fiecare bun în parte; de exemplu, dacă la achiziţionarea unui obiect de mobilier concubinii au contribuit în proporţie egală, atunci tot în această proporţie vor avea dreptul să ia în cazul partajului.
Dacă un bun dobândit nu este partajabil în natură şi foştii concubini nu se înţeleg în caz de partaj, atunci el poate fi vândut şi suma de bani obţinută va fi împărţită conform cotei de contribuţie ce-i revine fiecăruia.
Spre deosebire de soţi, oricare dintre concubini, în calitate de proprietar comun, poate să facă acte de folosinţă asupra bunurilor dobândite, numai în măsura în care nu aduce atingere folosinţei concomitente a celuilalt proprietar şi nu schimbă destinaţia bunurilor respective.
Actele de dispoziţie (vânzare de exemplu) a bunurilor dobândite în timpul concubinajului nu pot fi făcute decât cu consimţământul celuilalt coproprietar.
Se întâmplă ca cei doi concubini să dobândească, prin contribuţie comună, un imobil şi, ulterior, să se căsătorească, situație în care este valabilă convenţia soţilor ca de la data încheierii căsătoriei bunul să devină comun în devălmășie și nu în proprietate comună pe cote-părţi.
O altă situaţie întâlnită în practică a fost aceea în care un bun este dobândit de cei doi parteneri de viaţă, dar în actul de achiziţie figurează numai unul dintre ei; în această ipoteză, contribuţia celuilalt partener fiind o situaţie de fapt poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, inclusiv cu martori.
Concubinii, spre deosebire de soţi, nu au vocaţie reciprocă la moştenirea celuilalt, dar nimic nu îi împiedică să lase un testament prin care să-l instituie moştenitor pe partenerul său.
Pentru că bunurile dobândite de oricare dintre concubini anterior stării de concubinaj rămân bunuri proprii ale respectivei persoane, descendenţii, copiii din prima căsătorie, în cazul decesului unuia dintre parteneri, au dreptul la cotă parte din bunurile cuprinse în masa succesorală ramasă în urma decesului.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept