Ar fi statul ideal pentru ţara noastră. Cu o singură condiţie: să fie format numai din preşedenţie, guvern şi parlament…
Statul rentier este cel care încasează bani fără să facă nimic. Sau nu face nimic, dar încasează bani. Însă de unde bani dacă nu-i produci? Pică din cer ca mana în pustiu? Sunt aduşi de vânt? Lepădaţi de valurile mării pe plajă?
Nu e nevoie de asemenea minuni. Ai intrat, tu, statule, în tranziţie, proprietar de fabrici, de uzine, de combinate industriale, de complexe agrozootehnice, de sonde, de mine, de tot ce mişcă şi produce în ţara asta? Ai intrat! Dar care a fost prima ta mărturisire? A fost că eşti cel mai prost administrator posibil, că sub comanda ta va intra totul în faliment, că trebuie să te scapi repede de grămada de fiare vechi. Şi ai făcut tot ce ai putut să demonstrezi că aşa stau lucrurile. Şi chiar ai reuşit…
În ciuda faptului că ţi-ai trimis reprezentanţi, bine plătiţi, în toate consiliile de administraţie, sau tocmai de aceea, cele mai multe activităţi au intrat în incapacitate de plată, au început să acumuleze datorii de care le-ai iertat sau le-ai plătit, să-şi reducă producţia, să intre în faliment.
Singura soluţie: privatizarea. De ce să-ţi baţi tu capul, statule, cu planificarea, aprovizionarea, desfacerea producţiei, contractele cu furnizorii şi beneficiarii, cheltuielile de producţie, forţa de muncă? Lasă să se omoare alţii cu aşa ceva. Decât să pierzi bani în activităţi nerentabile, mai bine stai şi încasezi bani de-a gata din taxe şi impozite.
Ca să nu mergem mai departe să vedem pe unde s-a ajuns pe aici, în imediatul nostru înconjur. Aveam aici, la Piteşti, un Combinat de Articole Tehnice din Cauciuc, printre cele mai mari şi mai moderne din Europa? Aveam! Producea el mii de articole, de la cele minuscule pentru aparatura de laborator, până la cele gigantice cum erau benzile transportoare, pentru mine, cariere şi balastiere, pânze pentru corturi şi hangare? Evident! Industria constructoare de automobile, de autobuze, de tractoare, de avioane, de vapoare, de vagoane, de tot felul de maşini şi motoare, industria extractivă, electronică, alimentară, toate erau asigurate de acest colos, rebotezat Rolast. Şi îşi asigurau de aici traiul zilnic peste patru mii de familii…
Motivaţia vinderii lui? Citeam în presă despre modernizarea producţiei, extinderea exporturilor, retehnologizarea, recalificarea forţei de muncă… Contractul nu a fost dat publicităţii. Clauzele secrete nu se cunosc nici azi şi nu se vor cunoaşte probabil niciodată. Comisioanele rămân doar o presupunere, negociatorii în anonimat…
Oricum, am fost ameţiţi că statul va fi în câştig, tocmai pe această cale, a taxelor şi impozitelor, adică a veniturilor pe degeaba.
Care mai este situaţia la data actuală? Nu a mai rămas acolo decât o câmpie în oraş, parcelată şi oferită pentru construcţii de locuinţe sau de orice alt tip, cu mulţi euro pe metrul pătrat, într-o sumă totală cu mult mai mare decât a costat întregul combinat. Instalaţiile, utilajele şi echipamentele din aliaje superioare au fost transferate şi remontate în alte ţări, restul dezmembrat şi vândut la fier vechi.
De unde să mai încaseze statul taxe şi impozite? Despre ce rentă mai poate fi vorba?
Tot aşa au dispărut de pe hartă întreprinderea de autoturisme de teren ARO din Câmpulung, care fabrica vestitul „zimbru al Carpaţilor”, de multe ori câştigător pe dunele Saharei sau în alte pustiuri, la căţăratul pe munţi sau în alergări pe văile râurilor cu bolovani de piatră. Întreprinderea de melană tot de aici, întrepriderea de bioproteine de la Curtea de Argeş şi multe altele au dispărut în acelaşi fel, deloc misterios. La data aceasta a început să se demoleze şi Arpechimul, aflat în proprietatea aceleiaşi firme din Austria căreia i-am vândut şi sondele, şi ţiţeiul de sub coaja pământului. Benzine, motorine, parafine, păcură, asfalt, negru de fum, polietilenă trebuie să cumpărăm de la alţii, ca şi articolele din cauciuc. Dar impozitele? Dar taxele? Dar renta? Dar oameni?
Se vor fi ştiut toate acestea când au fost semnate contractele şi anexele, care rămân securizate? Echipa de negociatori era condusă de un domn cu numele de Mucea. Dacă nu cumva statul se identifica în această persoană.
Şi ultima idee, izvorâtă chiar din capul şefului de stat: privatizarea spitalelor. Da, oferta pentru unele dintre ele este foarte atractivă. Pentru cele care chiar în oraşele mari au fost înzestrate pe vremuri cu parcuri, cu largi spaţii verzi, cu ronduri de flori, gazon şi copaci care au devenit seculari. Într-adevăr statul nu va mai avea cheltuieli cu ele. Dar le poate aştepta aceeaşi soartă a unor întreprinderi industriale. Adică să fie transferată aparatura modernă în alte părţi sau dată la fier vechi. Zonele de agrement din jur să fie parcelate pentru şantierele de construcţii, zidurile să fie aruncate la moloz, bolnavii aruncaţi pe drumuri. Iar în cele păstrate, internarea să se facă la preţuri inaccesibile pentru populaţia de rând. Care, oricum, mai trebuie diminuată. Poate până acolo încât statul rentier să rămână rentabil, numai cu preşedenţia, guvernul, parlamentul şi vârfurile partidelor politice.
Domnule Mucea, fă-ţi datoria! Prof. Marin Ioniță
0 Comentarii