Politica mare nu se face în colţuri de provincie, iar glasul presei locale se învârte numai între graniţele oraşului sau ale judeţului. Dar întâmplări recente pe plan internaţional ne arată că rebeliunile pot răsări de oriunde. De ce n-ar fi posibil şi la noi, într-o formă sau alta? De ce nu ne-am exprima punctul de vedere în această privinţă?
De curând fu aruncată o petardă care să ne sperie din nou cu venirea legionarilor. Sfârâi, fâsâi, scoase fum, dar nu făcu explozie.
La Piteşti se închega mai deunăzi un nucleu legionar. La Curtea de Argeş apărea Partidul Comunist (nepecerist), chiar cu un organ de presă propriu. Amândouă au dispărut fără ecou, dacă nu cumva au fost puse la conservare.
Ceva deloc nou… Au fost tipărite între timp nenumărate cărţi care caută să spele, să justifice, chiar să martirizeze şi să recupereze mişcarea legionară. Iar presa cotidiană aţâţă din când în când câte un focşor de paie uscate care proiectează umbra fantomelor pe pereţii peşterii.
Este adevărat că populaţia sau publicul – de popor nu se mai vorbeşte – se află în derută. Dar nu şi la răspântie. Pentru că nu există alternative sigure. Toate drumurile de viitor duc spre nicăieri. Iar cele de întoarcere sunt înfundate.
Să vedem mai întâi cum stau lucrurile în privinţa mersului înainte: desigur că nu putem epuiza întregul inventar. Dar să ne mărginim la cele mai recente şi răsunătoare amăgiri şi aberaţii. O soluţie mult trâmbiţată de ieşire din colaps a fost aceea de amputare a „pensiilor şi salariilor nesimţite”, cum le numea şeful guvernului şi partidului aflat la putere. Dar ce s-a ales din această istorică iniţiativă? Profitorii aceia au rămas în starea lor de excepţie, iar corpul ofiţeresc a impus sub presiune o amânare cu şansa de a ajunge la anularea ei. Tot sub presiune şi-au aranjat şi justiţiarii avantajele lor. De unde se vede că puterea cedează în astfel de cazuri, ceea ce creează precedente periculoase.
Dar situaţia nu mai este cea interbelică. Când România se afla între două dictaturi, cea fascistă şi cea comunistă, când de acolo se revărsau peste hotare ideologii, experienţe, agitatori, spioni, şi se recrutau activişti chiar fanatici. Plus materialele de propagandă, armament, instructori. Nu întâmplător teroarea legionară, cu pistolul la şold, dictatura şi rebeliunea au avut loc după evenimente sângeroase ca „Noaptea cuţitelor lungi” şi alte atrocităţi ale hitlerismului în Germania. Import subversiv şi din Uniunea Sovietică pentru subminarea statului.
Ca şi cum n-ar fi de ajuns, se creează funcţii noi, bine plătite, pentru clientelă, prin ministere, prin agenţii, pe unde cresc sporurile pentru mulţi dintre cei înfipţi în fotoliile de conducere. Şi pentru că povara trebuia s-o poarte cineva, e pusă pe umerii bugetarilor de rând şi sărmanilor pensionari, se închid spitale şi şcoli, se scumpesc mărfurile, intrăm în morişca datoriilor şi in colţii sărăciei.
Şi dacă tot veni vorba de cedări sub presiune, nu putem să nu ne gândim la facilităţile făcute unui partid prezent în toate coaliţiile guvernamentale, căreia i-au fost satisfăcute doleanţele şi i se fac avansuri şi a pus mâna pe multe ministere şi alte verigi din conducere. O altă cedare este alianţa, pe loc sau în perspectivă, cu partidele de buzunar. Partidul lui Becali, lider trecut prin arest ca să fie propulsat în Parlamentul European, s-a şi declarat alipit, iar demersul partidului lui Dan Diaconescu este încă echivoc, însă aşteptat de toate părţile.
Ei, bine, asemenea cedări, asemenea tulburări, au darul de a stimula şi a vitaliza unele mişcări ca cea legionară şi comunistă. Dar nici comunismul nu are şansa să se întoarcă de unde a fost răsturnat şi nici legiunea să se caţere la putere mai înainte ca ţara să se prăbuşească în sistemul nostru democrat, socialist, liberal, conservator şi popular, în corupţia venală, capitalismul de cumetrie şi incapacitatea de redresare. Dacă vor veni pe ruine, asta e o altă poveste. Prof. Marin Ioniță
0 Comentarii