În lumea noastră mică a oraşului de provincie, nu tot ce se petrece miroase urât. În oraşul meu de provincie, cu corupţie la nivel înalt, nu toţi cetăţenii şi nici toate faptele nu sunt de spaimă şi de umilinţă.
Ieri am fost la o expoziţie. Iustina Toader – numele autoarei; Mara Diaconu şi Eduard Fleancu – profesorii ei; Liceul de Arte Ion Pilat – numele şcolii. Dar toate acestea parcă n-ar avea niciun rost pe lume dacă n-ar exista clipa aceasta a cailor care aleargă pe sub stele sau se opresc într-o adâncă cugetare. Alţi cai decât cei pe care îi cunoşteam din poveşti, ce e drept fără aripi şi fără copite de argint. Dar care gândesc. Animale gânditoare şi ele…
Şi dacă şi când şi atâta timp cât ele cugetă – există. Caii Iustinei. Ţâşniţi din imaginaţia ei. Ea este mica zeitate care i-a creat. Şi i-a lăsat liberi în lume. Fără grajd, fără iesle, fără frâu, fără pinteni în coaste. Liberi.
Ion Rodoş s-a întors la timp din Olanda ca să prindă deschiderea anului şcolar. El e profesorul fără catalog, fără catedră, fără clopoţel, fără tablă, fără hărţi, şi dacă îl iei la boabe mărunte, nu-ţi poate arăta documentele de studii universitare. Şi-a mai făcut timp să participe, în calitatea lui de academician, la sesiunea de toamnă a acestui forum al oamenilor de ştiinţă şi de artă. Şi încă o zi ca să-şi deschidă sub cupola Bibliotecii Judeţene o expoziţie de artă plastică ce are în centru „Pomul Vieţii”, cioplit dintr-un singur lemn, cu mii de frunze şi fructe, ba chiar cu un covor de flori şi de iarbă la rădăcină. El, Ion Rodoş, e meşterul popular de la Nucşoara care şi-a strâns în jurul lui o seamă de ucenici, băieţi şi fete, ca să nu lase pierdută tradiţia acestui meşteşug care face lemnul să cânte.
Şi Ioana… Poate că i-ar fi fost suficient acest singur nume ca să intre în istoria unui anumit gen de artă. Deocamdată noi îi zicem şi Grigore şi să mai adăugăm şi Colegiul Naţional Zinca Golescu, şi clasa de filologie în care învaţă. I-am văzut expoziţia la Centrul Cultural. Dacă Iustina lucrează în tuş şi peniţă, Ioana foloseşte aparatul de fotografiat. Dar nu ne înfăţişează simple reproduceri – pentru că atunci n-ar mai fi vorba de artă. Ea prinde pe peliculă stări ale lucrurilor şi fiinţelor. Starea de tristeţe, starea de durere, starea de bucurie, starea de fericire, starea de extaz. Pentru că, aşa e, şi nu ştiam, şi lucrurile pot să sufere, să iubească să fie fericite. Nu mai trebuie decât cineva care să imortalizeze aceste momente trecătoare. Şi Ioana este cineva…
Şi o altă Ioană, care ne-a pus nouă, cititorilor, în mână, un roman. Pe care îl gândea din copilărie, a început să-l aştearnă pe hârtie pe la 15 ani şi era gata publicat când fata încheia clasa a X-a de liceu. Şi ce mă uimeşte în această carte este maturitatea de gândire şi de imaginaţie a autoarei, dovedite în fiecare pagină. Dacă n-ai şti, ai crede că e vorba de o mare doamnă şi mult timp de acumulări. Ioana Dicu, elevă şi ea la Colegiul Naţional Zinca Golescu, dar într-o clasă de informatică intensivă.
Toamna, când pleacă păsările călătoare, la Cenaclul de jurnalism şi de literatură al elevilor şi studenţilor din Piteşti „Sind-Junior” se întâlnesc în cuib poeţii şi viitorii ziarişti. Adolescenţi de abia desprinşi din copilărie. Mădălina Voichin, care în ultima vacanţă a şi primit botezul aeronautic, aruncându-se cu paraşuta în calitatea ei de îndrăzneaţă elevă a Clubului de aviaţie Henri Coandă de la Geamăna. Şi ce proză scrie ea, şi ce versuri, păcat că spaţiul tipografic nu ne permite să le publicăm. Larisa Ştefan îşi desăvârşeşte romanul cu un titlu încă neprecizat şi cântă pe diferite scene ale oraşului. Aşa cum se întâmplă de fapt cu mai mulţi elevi ai secţiei de muzică din liceul Lipatti. Ella Enescu aproape că şi-a uitat volumul de versuri tipărit anul trecut, la o vârstă când de abia primise buletinul de identitate, ca să întocmească altul. Marius Ionescu, cu părul hălăciugă şi gândurile năvalnice şi momentele lui literare care nu ţin de niciun model; Lucian Bolbea, băiatul frumos al cenaclului care ar fi singurul dramaturg de aici dacă n-ar fi concurat de eleva aceasta bucălată, care pare clădită numai din idei; iat-o şi pe Andreea Ghica, fata cu cei mai frumoşi ochi din lume, care a scos moartea din turbinca lui Ivan ca să dea spectacole cu ea prin bâlciuri precum circarii de altă dată; Theodor Boia, mai delicat şi mai timid decât o fată sfioasă, îndrăzneţ numai în proiecte şi în strofe; Iuliana Smaranda şi-a vârât iubitul într-o cutie şi i-a pus capac într-o schiţă de mare efect; Andra Pârvu, prin scrierile căreia nu trece nicio umbră de tristeţe; Ioana Neamţu, cea mai tânără dar impusă prin literatura pe care o scrie. Şi mai sunt Oana Dincă, Loredana Vasilescu, Cristina Maria, Cătălina Ceauşescu, Iudita Petrescu, şi Bogdan Gonţ, ăsta excelent în toate. Şi câţi alţii şi câte altele, copiii noştri frumoşi care nu şi-au cumpărat performanţele de la ofiţerii de poliţie ce vindeau permise, şi nici de la comandanţii militari care vindeau grade, avansări şi locuri în şcolile de ofiţeri, şi nici precum politicienii care îşi cumpără locurile pe listele de candidaţi şi nici voturile pe pungi de alimente. Ei se află unde se află pe merit. Doamnelor şi domnilor, trecători pe la conducerea ţării, nu le furaţi viitorul! Prof. Marin Ioniță
0 Comentarii