În ședința Consiliului de Administrație al Lactag S.A. din 15 ianuarie, cel mai mare procesator de lapte din zonă a decis câteva mișcări de anvergură pentru începutul acestui an. Astfel, Lactag închide trei dintre magazinele sale, unul din Craiova și două din București dar deschide alte cinci după cum urmează: în Drăgășani, str. Tudor Vladimirescu, în Slatina, str. Al. I. Cuza, în Craiova, str. Piața Gării, în Pitești, cartier Găvana, str. Alunului și tot în Pitești, Piața Ceair. Potrivit reprezentanților companiei aceste decizii au fost luate în cadrul politicii societății de a-și eficientiza activitatea și de a diversifica și crește vânzările. „Este în concepția afacerii noastre ca atunci când după șase luni-un an un punct de lucru nu are eficiența țintită să renunțăm la el și să căutăm o altă locație. Nu are rost să ținem, de exemplu, un magazin la București și să nu dea rezultate când îl putem muta la Drăgășani și să meargă foarte bine. Așadar putem să spunem nu că închidem trei magazine ci că relocăm trei magazine și deschidem alte două noi”, ne-a declarat Adriean Asan, director general și președinte al Consiliului de Administrație al Lactag S.A.
Florin Silvestru
Cum vor fi pensiile, salariile și alocațiile de la 1 ianuarie. Guvernul decide
Noul Guvern se reunește, vineri, 27 decembrie, la Palatul Victoria să găsească soluţii pentru...
0 Comentarii