Web Analytics
scris miercuri, 29.03.2023

La solicitarea primarului Cristian Gentea, Nuclearelectrica sponzorizează cu 25.000 de dolari echipa elevilor piteşteni care participă la Mondialul de Robotică din SUA

Într-o conferință de presă susținută marți, 28 martie, Cristian Gentea, primarul Piteștiului, a declarat că ediția din acest an a Simfoniei Lalelelor, programată în perioada 21-23 aprilie, va fi una cu surprize. Iată două dintre ele, pe care le-a „scăpat”, totuși, edilul-șef: tradiționala manifestare florală va avea loc și în Parcul Lunca Argeșului, dar și în Piața Primăriei, iar show-ul muzical va consta într-un recital al cunoscutului artist Ștefan Bănică jr.

La solicitarea primarului Cristian Gentea, Nuclearelectrica sponzorizează cu 25.000 de dolari echipa elevilor piteşteni care participă la Mondialul de Robotică din SUA

„Le-am explicat că nu e un concurs de folclor, că e vorba despre niște copii deștepți care ne vor reprezenta la cel mai înalt nivel”

În altă ordine de idei, primarul a declarat că a rezolvat o mare parte din finanțarea elevilor-campioni de la Colegiul Național „Zinca Golescu”, cei care, la jumătatea lunii aprilie, vor participa la Mondialul de Robotică de la Houston (SUA). Cristian Gentea le-a solicitat celor de la compania Nuclearelectrica un sprijin financiar pentru acești copii. „Le-am explicat că nu e un concurs de folclor, că e vorba despre niște copii deștepți care ne vor reprezenta, în Statele Unite, la cel mai înalt nivel. Iar ei au înțeles. Și astfel am obținut 80% din banii de care elevii aveau nevoie pentru drum, cazare și masă”. Pe scurt, este vorba despre 25.000 de dolari, dintr-un necesar estimat de 35.000 de dolari.
De notat că echipa „TehnoZ” a elevilor campioni de la „Zinca” a fost invitată, în după-amiaza zilei de marți, 28 martie, în ședința de plen a Consiliului Local Pitești, în semn de apreciere pentru performanța lor fără precedent.

Citește și 10 elevi formidabili de la „Zinca Golescu” vor reprezenta România la Mondialul de Robotică din SUA!

Citește și O echipă de elevi de la la „Zinca Golescu” s-a calificat la Mondialele de Robotică de la Houston (SUA)

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită