Web Analytics

La Penitenciarul Mioveni s-au făcut 253 de teste rapide şi 31 teste RT-PCR

de | 10.12.2020 13:23 | Actualitate, Dezvăluiri

# APADOR CH, semnalată cu privire la situația reclamată de doamna Laura Brancca despre cazul fratelui ei, încarcerat la Mioveni
Într-o scrisoare deschisă trimisă ziarului nostru, sora unui deținut de la Mioveni reclama, săptămâna trecută, abuzuri din interiorul penitenciarului. Potrivit Laurei Brancca, sub pretextul pandemiei, la Colibași sunt închise și 30 de persoane într-o celulă de 30 mp, deși niciuneia nu i s-a făcut test de Covid. Iar deținuților li se ia doar temperatura, printre gratii. Tot așa, prin deschizătura ușii, li se servește și prânzul, la ora 15.00. “De ce au fost trimiși deținuți bolnavi de Covid la Jilava, când la Colibași există spital penitenciar? De ce nu li se fac teste parafate și semnate de medic? De ce li s-a luat dreptul la mișcare și la lumina zilei?” – se întreba femeia.
Potrivit unui răspuns oferit “Jurnalului de Argeș” de către administrația Penitenciarului Mioveni, primul caz de infectare în rândul persoanelor private de libertate a fost înregistrat în data de 15.11.2020. Iar măsurile de intervenţie aplicate au vizat atât informarea Direcţiei de Sănătate Publică Argeş şi sprijinirea derulării anchetei epidemiologice, cât și limitarea răspândirii noului coronavirus în unitatea de detenție.
“Măsurile indicate au presupus aplicarea de teste rapide (253 de teste rapide aplicate) şi RT-PCR (31 de teste RT-PCR aplicate), conform indicaţiilor structurii medicale de resort, şi a unor demersuri administrative specifice regimului de executare a pedepselor, asociate contextului epidemiologic.
Astfel, cele 22 de persoane identificate pozitiv la testele aplicate pentru SARS-CoV-2 au fost transferate la Penitenciarul-spital Bucureşti-Jilava (unitate desemnată pentru gestionarea cazurilor uşoare şi medii de îmbolnăvire şi care a raportat peste 300 de cazuri de vindecare pentru pacienţii persoane private de libertate pentru care a asigurat tratament), pentru administrarea tratamentului specific, starea de sănătate a acestora neridicând dificultăţi.
Citește și Sora unui deţinut de la Colibaşi: „Nu li se face testul Covid, li se ia temperatura printre gratii”
Citește și Un altfel de bilanţ. Frig de crapă pietrele în celule, ploşniţe pe saltele şi slănină în loc de carne în farfurii la Penitenciarul Colibaşi
Citește și Un agent la Penitenciarul Colibaşi l-a filmat pe „Inspectorul Porno de la Fisc”
Toate celelalte persoane cazate în cadrul secţiei de deţinere se află sub monitorizare medicală, însă desfăşoară activităţile specifice cu limitări ce vizează strict potenţiala interacţiune cu efectivele altor secţii de deţinere. Astfel, deţinuţilor indicaţi li se asigură dreptul la plimbarea zilnică (se efectuează separat pentru fiecare cameră de deţinere), la cumpărături (fie prin distribuirea, la cameră, a produselor solicitate – pentru cazurile de risc, fie prin achiziţie de la punctul comercial – separat, pentru fiecare cameră de deţinere) şi la hrana zilnică. Activităţile indicate se realizează cu purtarea echipamentului de protecţie respiratorie şi menţinerea distanţei de siguranţă (persoane private de libertate/angajaţi) şi vizează interesul superior al celor două categorii – protejarea vieţii şi a sănătăţii, într-un context epidemiologic dificil”, au mai spus cei de la Colibași, acesta fiind poate motivul pentru care în celule au fost introduși zeci de deținuți.
În orice caz, doamna Laura Brancca a semnalat cazul fratelui ei și APADOR CH, care i-a răspuns că va aduce situația de la Colibași la cunoștința Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole