# De la plată nu scap nici persoanele singure sau văduve care plătesc tot câte 400 de lei, dar cu… ajutorul copiilor
În vara anului trecut, Consiliul Parohiei Zigoneni din comuna Băiculeşti a luat hotărârea începerii lucrărilor de spălare a picturii în Biserică.
Toate bune şi frumoase, doar că pentru asigurarea resurselor financiare necesare lucrării s-a luat hotărârea atragerii contribuţiei tuturor enoriaşilor, banii urmând a fi achitaţi şi de persoanele care nu locuiesc în parohie, dar deţin un mormânt sau mai multe în cimitirul parohiei. Iar sumele cerute sunt unele pe măsură: 400 de lei pe familie, 600 de lei pe două familii care stau în aceeaşi gospodărie şi – atenţie! – 400 de lei pentru văduvi şi persoane singure, dar cu ajutorul copiilor (n. red. după cum puteţi observa din facsimilul alăturat). Dar dacă nu ai pe nimeni apropiat, atunci să te ferească Dumnezeu!
Din solicitarea Parohiei oferită tuturor persoanelor arondate bisericii din satul Zigoneni mai reiese că banii au putut fi achitaţi integral sau în două rate pe parcursul anului trecut, până cel târziu pe 20 octombrie 2016. Iar pentru ca enoriaşii din Zigoneni să fie convinşi de autenticitatea solicitării, pe aceasta apare, pe lângă semnăturile membrilor Consiliului Parohial, şi ştampila Parohiei Zigoneni, dar nu şi semnătura părintelui paroh Constantin Dragomir, care este preşedintele Consiliului.
Pe acest subiect am stat de vorbă cu părintele paroh al Bisericii din Zigoneni, Constantin Dragomir, care ne-a precizat că solicitarea vizează doar un grup de persoane şi nu toţi enoriaşii, deşi este scris negru pe alb cu totul altceva. Deşi iniţial părintele a vrut să stea telefonic de vorbă cu noi, în cele din urmă ne-a invitat la faţa locului pentru a ne explica situaţia, deşi i-am precizat că nu avem cum să ajungem la parohia dânsului.
Preot paroh Constantin Dragomir: „Nu este hotărârea mea, este hotărârea Consiliului Parohial. Eu m-am conformat, sunt ca primarul!”
# În Consiliul Parohial Zigoneni s-a stabilit anul trecut ca enoriaşii să dea bani pentru lucrări de spălare a picturii. Cum s-a luat această măsură?
– Este vorba de cei care deţin în cadrul bisericii morminte, cei care nu au plătit niciodată contribuţie către biserică sau un ajutor pentru biserică… Banii nu sunt pentru mine acasă, domnule, sunt pentru biserică. Nu este hotărârea mea, este hotărârea Consiliului Parohial. Nu este semnată de mine hârtia. Eu m-am conformat. Eu sunt ca primarul! Ceea ce hotărăşte Consiliul Parohial aşa hotărăşte Consiliul Local, iar primarul trebuie să ducă la îndeplinire. Acelaşi lucru am făcut şi eu, am dus la îndeplinire acea hotărâre.
# Spuneţi că nu este hotărârea dvs., ci a Consiliului Parohial. Nu aţi făcut parte din acea şedinţă a Consiliului?
– Ba da. Eu sunt preşedintele Consiliului Parohial.
# Vi se pare normal ca membrii unei familii să dea câte 400 de lei pentru spălarea picturii bisericii, iar persoanele singure sau văduve aceeaşi sumă? Nu sunt sumele cerute prea mari?
– Dvs. unde locuiţi? Veniţi la mine la biserică şi vorbim la faţa locului…
# S-au terminat aceste lucrări de spălare a picturii la Parohia Zigoneni?
– Veniţi la faţa locului şi discutăm.
Am încercat să luăm un punct de vedere legat de situaţia de la Parohia Zigoneni şi de la Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului prin consilierul eparhial Caliopie Ichim, dar acesta nu ne-a răspuns la telefon. În privinţa lucrărilor de la Parohia din Zigoneni, conform surselor noastre, acestea sunt aproape de a fi încheiate, iar în privinţa contribuţiei enoriaşilor nu toţi au fost la fel de amabili. În unele situaţii s-a ajuns la tocmeală, ca la târg, doar, doar să dea fiecare câte ceva pentru Biserică.
0 Comentarii