Sâmbătă, 28 martie, Mioveniul se va alătura oraşelor din România care vor lua parte la evenimentul „Ora pământului” („Earth Hour”).
În ziua menţionată între orele 20:30 şi 21:30 se vor stinge luminile în zona centrală a oraşului, iar pe platoul Casei Sindicatelor Dacia Mioveni se va desena harta României şi se va scrie cu ajutorul lumânărilor „Mioveni 2015”. Locuitorii orașului sunt invitați sã participe la celebrarea acestui eveniment. De asemenea, Voluntarii Asociației de Dezvoltare Durabilă pentru Tineret Mioveni vor lansa lampioane împreună cu cei prezenți la eveniment.
„Earth Hour” a fost organizat pentru prima dată de către WWF Australia în Sydney, pe 31 martie 2007. Atunci peste 2,2 milioane de oameni și 2.000 de sedii de companii din Sydney au stins luminile pentru o oră, ca semn al conștientizării problemei schimbărilor climatice. Implicarea oamenilor de pe tot globul a făcut ca în doar câțiva ani mișcarea să devină cel mai mare eveniment de mediu din istorie. D.G.
O piteșteancă a ajuns la spital după o plimbare cu autobuzul. Cine a fost vinovat
O femeie de 63 de ani, din Pitești, a ajuns la spital după o plimbare cu autobuzul. În timp ce...
0 Comentarii