Web Analytics
scris miercuri, 10.02.2016

La Mioveni s-a desfăşurat Festivalul Clătitelor

Sâmbătă, 6 februarie, la  Casa de Cultură Racovița Mioveni, a avut loc prima ediție a  Festivalului Clătitelor, organizat de Asociația Mioveni – Landerneau, în parteneriat cu Centrul Cultural Mioveni și  Asociația Profesorilor de Limba Franceză Argeș. Obiectivul activității a avut o dublă dimensiune: educativă și distractivă.
Participantele au avut ocazia să afle informații noi despre cultura franceză, despre obiceiurile și tradițiile culinare ale acestui popor. La final, delicioasele clătite au îndulcit masa bolnavilor și a personalului medical de la Spitalul Orășenesc „Sf. Spiridon Mioveni. Clătitele sunt o specialitate bretonă, o regiune din nord-vestul Franţei, care a devenit cunoscută și apreciată rapid în toată lumea. Pot fi atât dulci (crêpes), cât și sărate (galette), iar umpluturile variază de la cele mai simple (zahăr, dulceață, miere, ciocolată) până la combinații spectaculoase și incitante. Pe 2 februarie, francezii sărbătoresc ceea ce se numeşte „La Chandeleur” – Sărbătoarea Lumânărilor. Este vorba de o sărbătoare religioasă foarte populară pentru că în această zi se prepară şi se mănâncă, în familie sau cu prietenii, delicioasele clătite. D.G.

La Mioveni s-a desfăşurat Festivalul Clătitelor

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită