Web Analytics
scris sâmbătă, 03.05.2025

La Mioveni, program prelungit pentru preschimbarea buletinelor

La Mioveni, program prelungit pentru preschimbarea buletinelor

Asugură-te că ai un buletin valabil pentru a putea vota! Cei care nu au apucat să își schimbe cartea de identitate la timp o pot face astăzi sau chiar și mâine, în ziua votului.

Pentru a veni în sprijinul locuitorilor din Mioveni și al celor din localitățile arondate Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, programul de lucru cu publicul pentru eliberarea actelor de identitate va fi extins în acest weekend, cu ocazia Alegerilor Prezidențiale.

Astfel, sâmbătă, 3 mai, activitatea se va desfășura între orele 08:00 și 16:00, iar duminică, 4 mai, în ziua votului, programul va fi prelungit între orele 07:00 și 21:00.

Cetățenii cu acte de identitate expirate sunt invitați să se prezinte pentru preschimbare la: Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Mioveni; Biroul Fond Funciar din cadrul Primăriei Mioveni (pentru cei care locuiesc la casă, pentru eliberarea adeverinței de rol); Biroul Constatări, Impuneri, Încasări va fi deschis pentru achitarea taxei de eliberare a actului de identitate, în valoare de 7 lei.

Citește și SUA au scos România din Programul Visa Waiver!

Documente necesare pentru eliberarea cărții de identitate: Certificatul de naștere; Certificatul de căsătorie sau hotărârea de divorț (dacă este cazul); Dovada adresei de domiciliu.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită