Parteneriatul cu ASPA IVETS a fost pus în așteptare. Între timp au apărut și reacții
Câmpulungul mai așteaptă până va relua gestionarea problemei câinilor fără stăpân. Și asta fiindcă propunerea de aderare la Asociația pentru Supravegherea și Protecția Animalelor IVETS din județul Giurgiu a fost retrasă de pe ordinea de zi a ședinței de consiliu din 30 decembrie 2024. Asta deși hârtiile erau gata, de la studiul de oportunitate la proiectul de hotărâre. Cauza declarată a fost aceea a prelungirii perioadei de consultare publică pe subiect și deja au apărut opinii tematice.
Este clar, prezența câinilor vagabonzi în Câmpulung nu este de dorit, situația este nerezolvată de decenii, iar acum o propunere de găsire a unei soluții a fost pusă în așteptare. Se încearcă noi soluții pentru că a picat asocierea cu partenerul vechi, Asociația „Anima” care are adăpostul suprapopulat și nici nu stă prea bine cu finanțarea. Iar ținta identificată a fost Asociația pentru Supravegherea și Protecția Animalelor IVETS, dintr-o comună din Giurgiu, care se prezintă ca fiind salvatorul animalelor abandonate sau aflate în situații de urgență. Doar că nu toată lumea are încredere în acest lucru. O dovadă este și unul dintre comentariile asociate articolului prezentat săptămâna trecută pe acest subiect. Și, citând acest comentariu, părerea este că trebuie ”să le fie rușine consilierilor și Primăriei Câmpulung! Nu au dat nici 50 de bani găuriți pentru prevenție (recensământ canin, sterilizare, microcipare, vaccinare), dar au bani să plătească unul dintre cei mai mari criminali de câini ai României. („Rușine să lei fie tuturor”. Cu cel mai mare adăpost din Europa în Argeș, ei găsesc doar metode barbare, „prin care sifonează banul public”).
Amenzi, contre, contestații
Opinia este dură, dar nu este singulară. Asta dacă se ia în considerare faptul că în urmă cu trei-patru ani polițiștii au descins la sediul ASPA IVETS, existând un dosar penal cu cercetări pentru evaziune fiscală, spălare de bani și uciderea animalelor. Asta și în urma unor sesizări care reclamau rele tratamente aplicate animalelor. Doar că asta a fost, însă, pe de altă parte, Asociația din Giurgiu a fost și este prinsă într-o morișcă a disputelor, inclusiv în litigii judiciare, fie pentru a contesta sancțiuni aplicate de Fisc, Poliție și Direcția Sanitar Veterinară, fie pentru a recupera bani datorați de administrațiile locale pentru serviciile prestate, fie pentru a contesta executări sau a se război cu Federația pentru Protecția Animalelor și Mediului. Ca și cum nu sunt războaie doar în afaceri cu deșeuri, ci și în serviciile protecției animalelor!
Se așteaptă o nouă ședință
Proiectul Câmpulungului de aderare la ASPA IVETS a fost lansat în consultare publică la finalul anului trecut, perioada dedicată trimiterii de propuneri de către cei interesați fiind 20-30 decembrie 2024. Data de 30 a fost și cea în care s-a ținut ședința de consiliu în vederea dezbaterii spre aprobare a hotărârii. Doar că viceprimarul Adrian Vlădău, ca reprezentant al executivului inițiator al proiectului, a decis retragerea punctului de pe ordinea de zi.
Cătălin Ioan Butoiu
Citește și Câmpulungul aderă la o asociaţie pentru a scăpa de câinii vagabonzi
0 Comentarii