De la comerț la fotbal, acesta este drumul pe care l-a parcurs Victor Jigman, fostul președinte al clubului FC Argeș din perioada 2000 –2002.
Puțină lume știe că fostul şef al exporturilor de la Auto Dacia, Victor Jigman, şi selecționerul Mircea Lucescu au fost colegi la Facultatea de Economie –Producţie, specializarea Comerţ Exterior.
De asemenea, Victor Jigman, a fost şi primul om de afaceri român care a înfiinţat o şcoală privată de fotbal ”Centrul de pregătire „Nicolae Dobrin” – Sporting Piteşti». A fost locul unde au descifrat tainele fotbalului, printre mulți alții, Răzvan Raţ, Vasile Maftei, Marius Bilaşco sau Ciprian Tănasă.
Domnule Jigman, cum a început povestea primei școli de fotbal private din România?
– Nicolae Dobrin a fost, indiscutabil, cel mai mare fotbalist român. Din respect și prețuire pentru acesta m-am gândit să deschid această școală. În acea perioadă mi se părea că fostul mare jucător nu mai era atât de iubit, intrase într-un con de umbră. Mi-am zis în sinea mea: „Ce-ar fi să fac o academie pentru a repune numele Gâscanului, acolo unde-i este locul?! Este inadmisibil să-l lăsăm pe Dobrin într-o astfel de situație!?” Zis și făcut, am găsit doi băieți pricepuți, mă refer la profesorii Mihai Georgescu și Gabi Trandafirescu, și am dat drumul la treabă în 1996. În anul 1996 am demarat proiectul, care a avut un succes fantastic. Să știți că mă durea când observam că Dobrin nu era prețuit așa cum merita. Nu stătea bine nici cu sănătatea, avusese probleme cu genunchiul, nu se prea mai uita nimeni la el, din păcate. Așa a început să se scrie acea poveste. Pe Dobrin l-am pus președinte de onoare, am înregistrat școala la FRF, ca societate pe acțiuni. Nu numai eu și Gicu eram acționari, le-am dat și celorlalți niște procente, voiam ca toată lumea să fie mulțumită. Nu vă ascund faptul că am făcut și puțin fotbal comercial, dar consistent. Am investit mulți bani. La vremea aceea, am băgat 70-80 de mii de dolari, dar în anii următori au răsărit „bobocii”: Raț, Maftei, Bilașco… I-am dus lui George Copos, la Rapid, și pe fiecare am luat cât investisem. În plus, am luat și un procent de 20 la sută din vânzarea lor în străinătate.
„Am fost cu Dobrin în Anglia, la mondialul din 1966”
V-a legat o prietenie strânsă de Nicolae Dobrin, aveți multe amintiri cu acesta.
– Nenumărate… Am fost în relații foarte bune cu Prințul din Trivale, iar ceea ce vă voi spune este în premieră. Mă cunoșteam cu Dobrin din anul 1961, de când eram elev la Liceul „I.C. Brătianu”, care se numea atunci „Nicolae Bălcescu”. Și tot de atunci mă cunosc și cu marele antrenor Mircea Lucescu. Pe vremea aceea, vara, aveau loc jocuri de fotbal între licee. A venit să asiste la meciurile elevilor marele Leonte Ianovschi, voia să vadă ce jucători mai descoperă. M-a remarcat, apoi m-a chemat la marginea terenului și mi-a spus că îmi sugerează să încep antrenamentele la fotbal. Eu practicam gimnastica, eram component de bază al echipei liceului și antrenorul meu, profesorul Luca, nici nu voia să audă că mi-ar plăcea să joc fotbal. Îmi repeta la nesfârșit că sunt un gimnast de perspectivă și trebuie să practic doar acest sport.
Totuși, m-am dus la fotbal și am devenit un sensibil al zonei, l-am cunoscut pe Dobrin… Ca un amănunt de culoare, am fost cu Dobrin în Anglia, la Campionatul Mondial din 1966. A fost ceva uluitor, nu vă spun câtă lumea îl aprecia și făcea poze cu el acolo… După cum se știe, Nicolae Dobrin a fost ales cel mai bun jucător român în 1966, la vârsta de doar 19 ani, în anul în care Anglia a câștigat Campionatul Mondial.
Cum ați ajuns președintele clubului FC Argeș?
– Clubul avea nevoie de un finanțator. Întrucât industria de baterii auto, pe care le importam din Coreea, mergea bine, nu era deloc o problemă să fiu alături de echipa fanion a județului Argeș. Am contribuit cu o sumă consistentă, aveam nevoie și de imagine, recunosc. Important este că am fost alături de FC Argeș și nu am lăsat lucrurile să se destrame acolo. Au venit, ce-i drept, alături de mine și alți oameni de afaceri, fiecare a dat cât a putut și lucrurile au devenit interesante. Am mers acolo pentru că Dobrin m-a rugat să ajut clubul la nevoie. Nu aveam cum să-l refuz pe Gicu, avea un stil inconfundabil, era un băiat de o finețe și de o bunătate ieșite din comun; era ca o fată, dar, înainte de toate, avea respect pentru toată lumea.
Aveți vreun regret?
– Nu! Dimpotrivă, mă bucur că am fost printre oamenii care au pus umărul ca FC Argeș să trăiască. Am condus clubul când era foarte bine cotat la nivel național și mi-ar fi părut foarte rău să se termine totul. Nu a fost departe… Am traversat și perioade nu foarte bune, dar nimic nu m-a determinat să dau înapoi. Ne băteam de la egal la egal cu echipele din București, aveam oameni de calitate la club, în echipă. Am avut o relație foarte bună și cu antrenorii, i-am întreținut foarte bine. La mine, ideea de a face din fotbal un element profesionist sută la sută devenise puțin cam exagerată, dar a funcționat. Am făcut cât am suportat. Când a devenit totul incomod pentru unii, am decis să mă retrag. Mai degrabă să le pară lor rău că au pierdut un om ca mine, decât să regret că nu am rămas cu niște oameni lângă care nu meritam să stau. Fenomenul Gicu Dobrin trebuie să rămână ca o etichetă, nimeni nu-i poate lua din strălucire. Vreau să subliniez încă un aspect. M-au influențat decisiv să mă alătur clubului FC Argeș și oamenii din presă, m-au îndemnat să nu las la greu gruparea. Deși am avut parte de împunsături teleghidate, nu regret nicio secundă că am fost la FC Argeș, am vrut să las ceva frumos în urma mea.
Vă mai amintiți care a fost cea mai mare primă pe care ați oferit-o când erați președintele clubului?
– Între 500 și 700 de dolari.
Cine a fost cel mai inteligent jucător cu care ați lucrat?
– Cred că Bogdan Argeș Vintilă.
Antrenorul cu care ați lucrat cel mai bine a fost…
– Florin Halagian, de departe.
Urmăriți evoluțiile echipei FC Argeș?
– Prezența lui Dani Coman este mai mult decât benefică la FC Argeș, le știe pe toate, pe cele bune, pe cele rele…. Bogdan Andone, actualul tehnician, este un băiat minunat, cuminte, nu e mofturos, este foarte modest și, un aspect esențial, știe fotbal. Îi rog pe suporterii argeșeni să rămână alături de toți cei din club, jucători, antrenori, conducători, și să nu uite niciodată că pentru FC Argeș a scris istorie Nicolae Dobrin.
0 Comentarii