La ceasul amintirilor. Despre Constantin Oţet, cu Cătălina, fiica uriaşului antrenor care a făcut carieră atât la FC Argeş, dar mai ales la Craiova Maxima: „Tata şi profesorul Halagian s-au înţeles bine, s-au completat unul pe altul”

Marele tehnician Constantin Oțet a făcut carieră la Universitatea Craiova, în era Craiovei Maxima, dar numele său se leagă și de FC Argeș, fiind secundul lui Halagian în ediția 78-79, când clubul din Trivale câștiga al doilea titlu de campioană. Constantin Oțet a fost căsătorit cu o sportivă de performanță, Emilia, și are doi copii, pe Cătălina, de 54 de ani, și pe Mircea, de 43 de ani. De asemenea, regretatul antrenor, dispărut dintre noi pe 19 februarie 1999, are un nepot, Mihai, care e vicecampion național la echitație. Cătălina, fiica lui Constantin Oțet, și-a amintit de perioada când tatăl său era secund la FC Argeș. Deși avea doar câțiva ani, anumite momente îi sunt încă vii în memorie. Pentru că le-a trăit cu sufletul…

„În dreptul numelui lui Dobrin nu scrie nimic”

Mă bucur să aflu că FC Argeș a însemnat ceva pentru tatăl dumneavoastră. Câți ani aveați când această echipă reușea să aducă în Trivale cel de-al doilea titlu?

- Aveam șapte ani, dar îmi aduc aminte multe aspecte, deși eram foarte mică. Tata a petrecut doi ani frumoși în Trivale și mereu vorbea de acea perioadă. Am păstrat caietele de pregătire de la toate echipele pe care le-a antrenat, el era foarte meticulos, un adevărat profesionist în ceea ce înseamnă pregătirea jocurilor pe termen scurt şi pe termen lung, plus numeroase detalii tehnice. De exemplu, fiecare jucător era caracterizat în caietul său magic. Am rămas impresionată de ceea ce scria acolo. Să vă dau un exemplu aleatoriu. Pe o pagină era numele lui Petrică Ivan, unul dintre cei mai mari jucători pe care i-a avut Argeșul. Tata avea notat fiecare detaliu despre acesta. De la locul nașterii, adresa, până la informații ce țineau de acțiunile sale cu mingea. Scria ce calități avea, își notase că avea detentă, era foarte bun la degajări, centrări, avea calități tehnico-tactice deosebite. Notase, de asemenea, că era bun la faze fixe, foarte bun executant de cornere, acționa conștient etc. De asemenea, își nota și elemente ce țineau de atitudinea pe care o avea jucătorul față de cei din jur.

Scria despre Petrică Ivan că este disciplinat, altruist, modest, prietenos, cinstit, lucid, rațional. Totuși, în dreptul unui singur jucător nu a notat nimic tata, doar niște parametri și atât. În dreptul numelui lui Dobrin nu scrie nimic și nu vă pot spune motivul, din păcate. Și despre suporterii argeşeni tata vorbea tot la superlativ. Spunea mereu că FC Argeș beneficia de un nucleu consistent de susținători, extrem de dedicați. Erau entuziaști, uniți, era o plăcere pentru toți de la FC Argeș să joace cu tribunele arhipline. Mergeam cu mama la toate partidele pe care FC Argeș le disputa pe propriul teren. Noi locuiam în Craiova, dar ne plăcea să mergem la Pitești. Tata locuia în cartierul Trivale. Ca familie, noi am fost foarte uniți, am avut o multitudine de evenimente frumoase care au avut legătură cu Piteștiul. Am fost inclusiv la meciul spectaculos de la București, dintre Dinamo și FC Argeș. Deși eram mică, l-am trăit la intensitate, cred că mama îmi transmitea și mie starea de efervescență, de suspans. După acel meci, am desenat ceea ce am văzut pe teren. Păstrez și acum acel desen… am momente când mă încearcă nostalgia și răsfoiesc albumele familiei. Sunt acolo imortalizate cele mai importante episoade din viața și activitatea tatălui meu. Pe unele le-am trăit pe viu, pe altele le știu doar din mărturisirile lui.

Cum a ajuns tatăl dumneavoastră să îndrăgească meseria de antrenor de fotbal?

- Tatăl meu a făcut școala în București, a terminat facultatea, apoi a ajuns asistent la Universitatea din Craiova, catedra de educație fizică și sport. Ulterior, a fost învestit în funcția de antrenor principal al echipei de tineret din Bănie, reușind să cucerească două titluri naționale cu tinerii fotbaliști olteni, în edițiile de campionat 1968 – 1969 și 1975 - 1976. Înainte, când făceai o facultate, ştiai exact ce vei deveni când o termini, el şi-a dortit să fie profesor şi antrenor.

Citește și La ceasul amintirilor. Vasile Florescu: „Dobrin a fost domnul fotbalului românesc: nu-şi jignea adversarii niciodată”

Citește și La ceasul amintirilor. Viorel Krauss: „Pe teren, Dobrin nu vorbea deloc şi nu certa pe nimeni”

„Era prieten cu fotbaliștii”

Cât de apropiat era tatăl dumneavoastră de jucătorii pe care-i pregătea?

- Era prieten cu fotbaliștii, le era ca un tată, asta știu sigur, suferea când aveau probleme, încerca tot timpul să-i înveţe ce trebuie să facă, avea grijă de ei. Când era secund la FC Argeș, nu stătea foarte mult acasă, dar era bine că era aproape Piteştiul. La plecare, îmi amintesc că ne zicea: „Gata, trebuie să plec la Pitești, mă așteaptă băieții mei!”. Aşa i-a numit întotdeauna pe jucătorii lui, băieţii mei! Dacă în timpul antrenamentelor era foarte serios și exigent, în afara gazonului, tata era foarte prietenos.

Ce spunea Constantin Oțet despre Nicolae Dobrin?

- Tata a pregătit mulți fotbaliști de top, dar tot timpul spunea că Nicolae Dobrin a fost cel mai mare jucător român al tuturor timpurilor. Era genial, dar și un om excepțional, un caracter frumos, ajuta pe toată lumea, dacă putea. Când Argeșul a câștigat titlul, a fost un an foarte bun, tata și domnul profesor Florin Halagian s-au înțeles bine, s-au completat unul pe altul. Tatăl meu a fost și un preparator fizic excelent, avea stive de documente în această privinţă. Când era vară și iarnă, înainte de începerea pregătirilor, toată sufrageria era a lui. Își întindea materialele, stătea ore în șir și întocmea planuri de pregătire… Această muncă laborioasă a tatălui meu a dat rezultate la toate echipele pe care le-a antrenat. E adevărat, a avut și jucători foarte buni, uniți, într-un cuvânt profesionişti.

Trei defecte și trei calități ale tatălui dumneavoastră.

- Mama afirma că cel mai mare defect al lui, pe care și eu, la rândul meu, îl moștenesc, este faptul că spunea lucrurilor pe nume, în mod direct, fără să se gândească la consecințe. Era foarte direct. Poate că anumite persoane nu l-au plăcut tocmai din această cauză. Calități? A fost un om bun, un familist convins, a ajutat pe toată lumea, era corect, cinstit, dedicat echipelor pe care le pregătea, jucătorilor. Ținea foarte mult la conduita profesională a jucătorilor, nu le permitea nicio abatere, din acest motiv, pe burlaci îi verifica dacă sunt acasă. Dacă nu-i găsea, îi aștepta la ușă. Din acest motiv se făceau atunci cantonamente lungi. Ținea foarte mult la familia jucătorilor; dacă erau burlaci, îl interesa cu cine umblă, își făcea griji când un jucător găsea o persoană nepotrivită. Îl certa părintește, considerând că are și o responsabilitate față de acesta.

Ce-mi puteți spune despre copilăria dumneavoastră?

- O copilărie frumoasă, alături de o familie minunată! Cu tot ce mi-am dorit. Timp de 10 ani, eu am fost singură la părinţi, apoi a apărut Mircea, fratele meu, cu care m-am împăcat foarte bine. Tata spunea că și-ar dori 10 fete ca mine, atât de mult mă iubea! Dar a fost foarte bucuros când s-a născut Mircea.
Am avut o copilărie aşa cum trebuie să aibă fiecare copil. Cu lucruri bune, frumoase, experienţe minunate legate de lumea fotbalului şi a călăriei.

Aveți un mesaj pentru actualii jucători ai echipei FC Argeș?

- Fotbalul înseamnă disciplină, muncă și seriozitate. Mă bucur că au câștigat jocul disputat împotriva campioanei, meciul contra FCSB a fost unul foarte bun. Se pare că Argeșul este într-o continuă ascensiune, iar jucătorii trebuie să respecte sfaturile și indicațiile antrenorilor pentru a avea rezultate foarte bune. Fără antrenor, o echipă nu poate face performanță.

Citește și La ceasul amintirilor, cu doamna Ana Radu, soţia marelui fotbalist Constantin Radu I. „Când juca la FC Argeş, toţi ştiau că soţul meu nu avea cum să facă blat. Era foarte cinstit”

Citește și La ceasul amintirilor. Remus, fiul lui Dumitru Ciolan, fost campion cu FC Argeş: „După meciul de la Madrid, suporterii Realului i-au dăruit lui Dobrin un ceas”