În urmă cu 35 de ani a plecat dintre noi Ion Prepurgel, un nume ce era pe buzele microbiștilor argeșeni în anii 1970. A îmbrăcat de 183 de ori tricoul alb-violet și a marcat 16 goluri. Cel mai important dintre acestea a adus victoria în meciul cu Real Madrid, la Pitești.
Era minutul 62 al meciului. Dobrin a recuperat o minge din picioarele fundașului Verdugo, la limita terenului, i-a centrat foarte bine lui Prepurgel, iar acesta a marcat cu o lovitură perfectă de cap. Din păcate, la doar 43 de ani, pe 25 decembrie 1990, a părăsit această lume, lăsând în urma sa multă durere.
Silviu Țurlea este unul dintre nepoții fostului mare jucător al Argeșului. De profesie economist, domnul Țurlea este căsătorit și are o fiică, Ioana Claudia. Naș de cununie i-a fost chiar unchiul său, fostul jucător al echipei FC Argeș.
„Fiind mezinul familiei, era privilegiat”
Domnule Țurlea, observ o nepotrivire de nume, deși sunteți fiul fratelui mai mare al lui Ion Prepurgel.
– Nepotrivirea de nume se datorează faptului că tata a fost născut în anul 1940 și bunicul era în armată în acea perioadă. Bunica a născut, iar pe tata l-a declarat cu numele ei de familie. De aici apare această contradicție. Gheorghe Țurlea l-a chemat pe tata. Prepurgel este numele bunicului. Unchiul meu a fost mezinul familiei. Datorită lui am ajuns și eu să iubesc atât de mult fotbalul. Toți am copilărit în cartierul Craiovei, suntem piteșteni get-beget. Strada pe care a locuit Ion Prepurgel s-a numea Despina Doamna și era la o aruncătură de băț de Școala „Ion Minulescu” Pitești.
Ce vă amintiți despre unchiul dumneavoastră?
– Deși aveam câțiva ani, să știți că am multe amintiri. Când a luat titlul cu FC Argeș, eram mic, dar țin minte momentele importante, deoarece și eu eram pasionat de sportul rege și mă mândream foarte mult cu unchiul meu. De fapt, pentru toată familia era o bucurie imensă. S-o luăm cu începutul, așa cum este normal. Tata și unchiul mi-au spus ceea ce vă voi relata în continuare.
Fiind mezinul familiei, unchiul era privilegiat. Ceilalți frați erau angrenați în treburile gospodărești ale familiei, astfel că cel mic era lăsat se se desfășoare și să-și trăiască așa cum vrea copilăria. Ca toți copiii din acea perioadă, unchiul meu bătea mingea pe maidan de dimineața până seara și cu greu reușea bunica să-l determine să vină în casă. La un moment dat, el și mai mulți colegi de joacă au fost văzuți de un mare căutător și descoperitor de talente, domnul Leonte Ianovschi. Inevitabil, când vorbim despre fotbalul din Argeș, amintim de Nicolae Dobrin, care era de vârstă apropiată cu Ion Prepurgel. Fiind un talent aparte, ieșit din comun, Dobrin a debutat devreme. Unchiul meu s-a remarcat în același timp cu Radu I, un alt mare jucător al Argeșului.
„S-a creat o simbioză”
Cât de mult a iubit unchiul dumneavoastră clubul FC Argeș?
– Cuvintele sunt de prisos, din moment ce aici s-a format… ca om, ca jucător. A fost o aliniere a astrelor, iar când fac această afirmație mă refer strict la prima echipă a Argeșului. Din punctul meu de vedere, acea garnitură a fost marea echipă a lui FC Argeș și a avut rezultate deosebite. Nu vreau să jignesc pe nimeni. Era contextul social greu, dar acei jucători au realizat o performanță notabilă. Mă refer la anul 1966, când marea echipă a lui FC Argeș a evoluat în Cupa Orașelor Târguri. A fost prima lor aventură europeană și au reușit să ajungă până în turul al treilea. Au avut un parcurs foarte bun. În turul doi au eliminat-o pe FC Toulouse, au înscris cinci goluri la Pitești, au fost magnifici toți! În primul tur au eliminat-o pe FC Sevilla, pe care au învins-o, acasă, la Pitești, cu 2-0. În meciul retur, în Spania, a fost o presiune extraordinară. În prezența a peste 30 de mii de spectatori, unchiul meu a dat un gol extraordinar, a marcat dintr-o lovitură liberă. Dobrin a preluat mingea, a vrut să execute el lovitura liberă, dar unchiul i-a spus : „Gâscane, dă-te la o parte, că-i dau una și-o trimit direct în ațe!” Au făcut un 2-2 de răsunet acolo, au eliminat-o pe FC Sevilla, o performanță remarcabilă. Vă dați seama ce însemna la momentul acela… În altă ordine de idei, unchiul a marcat un gol atât de spectaculos încât cei din Sevilla i-au realizat o schiță specială, pe care era un picior de taur încălțat cu o gheată de fotbalist și o traiectorie balistică a unui balon care s-a oprit în plasă.
În colecția „Secera și ciocanul” veți găsi acea imagine. Unchiul a câștigat trofee, avea acasă multe fanioane, dar cele mai dragi amintiri erau acea schiță și un poster cu echipa națională a Braziliei, care în anul 1970 a câștigat titlul mondial. A fost cea mai mare echipă și l-a impresionat prea mult.
Vorbeam mai devreme de alinierea astrelor. Ca să intre în echipa Dinamo Pitești, norocul lui Prepurgel a fost că, pe lângă jucătorii care au venit de la București, s-au pliat și niște tineri, printre care s-au numărat el și Dobrin. S-a creat o simbioză perfectă, au avut un țel comun și au obținut rezultate deosebite. Revenind la Cupa Orașelor Târguri, au fost eliminați în turul trei chiar de formația care avea să câștige competiția, Dinamo Zagreb. A învins cu 1-0 la Pitești, și a fost 0-0 la Zagreb, rezultate foarte strânse, după cum se observă.
Mai povestiți-mi despre marea echipă a Argeșului, așa cum îi spuneți dumneavoastră…
– Echipa s-a format din bucățele și au fost mai mulți factori care au contribuit. În primul rând, toți jucătorii au avut norocul că au fost descoperiți, apoi au fost puși în teren de Ștefan Vasile, inițial. Și a mai fost un factor decisiv, partea administrativă. Factorii de decizie locali au avut o mare contribuție. Din surse sigure vă spun despre ce este vorba. Au avut un președinte extrem de priceput, Puiu Rapaport, finanțele au fost și ele pe mâini sigure la domnul contabil Mișu Găiseanu. Venind la latura fotbalistică, au avut un preparator fizic și un antrenor secund de excepție, mă refer la Tănase Dima, care a făcut minuni cu ei. Să nu mai vorbim de medicul Tomescu, care, într-un fel sau altul, i-a ferit de belele.
Vorbind despre marea echipă, nu avem cum să nu aducem în discuție numele lui Titi Teașcă, un antrenor deosebit, foarte dur, ca sistem de antrenamente și în relațiile cu jucătorii. A fost mai dur decât Halagian, dar a avut un mare merit. Profitând de dorința arzătoare a autorităților locale de a avea echipă de fotbal la Pitești, domnul Teașcă a discutat cu prim-secretarul de atunci, Gheorghe Năstase, și au stabilit o întâlnire. A insistat să fie prezenți și conducătorii de unități socialiste din județ. Teașcă le-a cerut îndeplinirea a trei dorințe: sediu pentru cantonament, alimentație specifică și cărți de muncă pentru toți jucătorii. Toate condițiile au fost îndeplinite și așa a ajuns Argeșul să aibă echipă de fotbal. De exemplu, unchiul meu era bucătar în acte, deși nu presta o astfel de meserie. Aveau cărți de muncă fictive, dar nu conta acest aspect. Jucătorii făceau minuni pe terenul de fotbal, iar spectatorii veneau la meciuri ca și cum ar merge la un veritabil spectacol de teatru.
„Colegii îi spuneau Gogu”
Cum l-ați caracteriza pe Ion Prepurgel?
– Unchiul meu a fost dotat de natură și de Bunul Dumnezeu cu niște picioare extraordinare. Avea un șut năprasnic, era foarte devotat și bătăios. Punea osul la treabă și avea ce os să pună! Dacă vă uitați în pozele vremii, atât el, cât și Dobrin jucau cu jambierele lăsate, fără vreo protecție la tibii. Nu s-au ferit și nici nu au avut grave probleme ale oaselor. Doar întinderi, care sunt inevitabile la fotbaliști.
Ca om, era o adevărată plăcere să fii în preajma lui Ion Prepurgel. Era sufletul petrecerilor, avea un puternic simț al umorului, mereu pus pe șotii,
Spuneam că natura și Dumnezeu i-au dat niște picioare puternice. Din păcate, nu l-au înzestrat și cu o inimă pe măsură. În ultima parte a carierei, atât la Pitești, cât și la Dacia Unirea Brăila, acolo unde a mai evoluat, a jucat pe semnătură, din cauza problemelor cardiace.
A pășit în lume la 12 aprilie 1947 și a părăsit-o pe 29 decembrie 1990. Inima lui nu a mai avut răbdare… Și când te gândești că a fost extrem de inimos….
Colegii îi spuneau Gogu. Exista un preot pe care-l chema Popa Gogu și acela îl iubea pe unchiu, era înnebunit după fotbalistul Prepurgel.
O întâmplare trăită în timpul unui meci al unchiului dumneavoastră …
– Permiteți-mi să vă povestesc o întâmplare haioasă petrecută într-un meci al lui FC Argeș în deplasare, la Petrolul Ploiești. Am mers cu toată familia acolo. La un moment dat, bunicul, care era slobod la gură, a făcut mai multe comentarii acide la adresa unchiului meu. Oamenii din jur au început să-l apostrofeze. Spriritele s-au calmat atunci când au aflat că Prepurgel senior își critică fiul pentru jocul prestat.
Nu pot să nu fac referire și la marele cronicar sportiv Ioan Chirilă. Într-unul dintre articole, scria că Dobrin nu poate face în teren ceea ce poate realiza Prepurgel sau Țicleanu. Ce voia să spună? Cei doi erau un fel de furnici, nu știu dacă atomice, dar erau foarte muncitori, puneau osul la treabă, nu aveau nicio reținere. Nu-i puteai cere lui Dobrin acest lucru, el era genial, avea sclipiri, era plămădit din alt aluat. Una peste alta, Dobrin, cu care unchiul meu s-a înțeles destul de bine și în afara gazonului, nu numai pe teren, ne-a dus în Mexic. A fost cândva o mare echipă a Argeșului, care în sezonul 1971 – 1972 cucerea primul titlu de campioană națională, contracandidata era UTA, galonata Bătrîna Doamnă. Cu un an înainte, UTA o eliminase din competițiile europene pe Fayenoord Rotterdam. Închei prin a transmite mult succes echipei FC Argeș în Superliga. Să obțină cât mai multe puncte și să aibă continuitate pe prima scenă a fotbalului românesc.
Citește și La ceasul amintirilor. Radu III: „Tănase Dima a fost adevăratul antrenor al lui FC Argeş!”
0 Comentarii