„Jurnal de Argeș” continuă seria interviurilor cu foștii președinți ai FC Argeș, iar în această ediție a ziarului invitat special este omul de afaceri Paul Schiaucu, patronul firmei Daperom. Acesta s-a implicat puternic în fotbal, în trecut, și cunoaște foarte bine evoluția clubului alb-violet din ultimii 25 de ani.
„Ion Moldovan, un om corect, sincer și respectuos”
Ați fost președintele clubului FC Argeș, în perioada 2002 – 2004. Cum a început povestea?
– A început cu o chemare la președintele Consiliului Județean, iar aici mă refer, bineînțeles, la domnul Constantin Nicolescu. Acesta mi-a mărturisit că dorește să pună în fruntea grupării un om de încredere și s-a gândit la mine. La vremea aceea, furnizorii principali de finanțe erau CJ Argeș și Primăria Pitești, plus 11 firme private. Domnului Nicolescu nu i-a luat mult timp să mă convingă, am acceptat pe loc propunerea, pentru că iubeam fotbalul din copilărie, de la 10 ani. Am fost președinte doi ani, avându-i antrenori pe Florin Halagian, pentru puțin timp, și pe Ion Moldovan, pentru o perioadă mai îndelungată.
Nu a fost deloc ușor, deoarece problema principală o reprezentau finanțele. Deși aveam bani, erau niște limite, nu puteai cheltui de capul tău… nu era clubul un sac fără fund. Agenții economici dădeau și ei cât puteau. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că aveam în echipă jucători de mare valoare, Dică, Dani Coman, Cristi Tănase, Lăcustă, Marius Radu, Marius Bilașco. La un moment dat, a venit și Andrei Prepeliță, pe care l-a adus Viorel Ilinca, directorul general al clubului din acea perioadă. Mi l-a prezentat ca fiind un junior foarte promițător și chiar așa s-a dovedit a fi. Știm toți nivelul la care a jucat Prepeliță.
Cum ați colaborat cu antrenorii?
– Cât timp am ocupat funcția de președinte al clubului, domnul Halagian a fost o scurtă perioadă antrenor, apoi a venit Ion Moldovan. Un om de calitate, am rămas în relații excelente; în fiecare an, când e ziua mea de naștere, mă sună. Un om corect, sincer, respectuos, dar și un bun antrenor.
Ați jucat și fotbal?
– Mi-ar fi plăcut să ajung mare fotbalist, dar, din păcate, o problemă medicală m-a împiedicat să-mi urmez visul. Am încercat să joc și fotbal, însă, din cauza faptului că am avut nevoie de ochelari, la vârsta de 12-13 ani, s-a terminat cu ideea mea legată de sportul rege. Cu toate acestea, iubirea pentru fotbal a rămas nealterată. Am copilărit în Lerești și era, la acel moment, echipa Metalul ARO Câmpulung, care juca pe un stadion ce nu avea gradene și era cu un metru mai jos decât nivelul drumului. Eu și puștii de-o seamă cu mine stăteam și ne uitam la meciuri. De asemenea, ascultam la difuzor jocurile din Divizia A, cum era atunci, dintre CCA și Dinamo, care aveau în componență jucători emblematici, Apolzan, Tătaru etc. Tata era topit după fotbal și era normal să mă cuprindă și pe mine acest „microb”.
Despre Nicolae Dobrin ce-mi puteți spune? A existat o colaborare cu „Gâscanul”?
– Am atâtea amintiri frumoase cu acesta! Însă un episod m-a surprins în cel mai plăcut mod. La vremea aceeea, FC Royal Antwerp, grupare din Belgia cu care noi aveam relații bune, era înfrățită cu Manchester United. Am fost la un meci al celor două echipe, cred că în anul 2003. La Manchester, antrenor era Alex Ferguson, chiar am o poză memorabilă cu care mă mândresc. Nici mie nu-mi vine a crede că l-am cunoscut pe marele tehnician. În seara în care ne-am întâlnit, președintele lui Royal Antwerp m-a prezentat lui Ferguson. I-am spus cine sunt, iar ceea ce a urmat m-a lăsat mut de uimire. Știți ce mi-a răspuns marele antrenor? „Domnule, nu trebuie să-mi spuneți cine este FC Argeș… Cunosc această echipă, am jucat împotriva ei când eram antrenor în Scoția, la Aberdeen. Aveați atunci un jucător extraordinar, pe Nicolae Dobrin, aș fi vrut să-l iau, dar nu-mi puteam permite. Era un magician al balonului, l-am remarcat din prima clipă. Mi-a plăcut mult!” Am fost impresionat că și-a adus aminte de noi… Nu vă spun ce senzație plăcută am avut și ce mândru m-am simțit!
Revenind la întrebarea dumneavoastră, să știți că am avut o relație foarte bună cu Dobrin. Mai ales că el își achiziționase un autoturism din grupul modelelor pe care le aveam la firmă și ne vedeam foarte des. Dar am jucat cu Dobrin și tenis cu piciorul. După ce a observat că mă pricep să dau și cu piciorul în mingea de fotbal, mi-a spus: „Habar nu aveam că joci atât de bine tenis cu piciorul! Eram convins că ești din clubul intelectualilor ochelariști care nu au pus în viața lor piciorul pe o minge de fotbal”. Nu eram eu la nivelul lui, dar mi-a plăcut că l-am impresionat. I-am spus că voiam și eu să joc fotbal, să performez, dar m-au împiedicat studiile și faptul că medicii mi-au recomandat ochelari.
Mă sfătuiam cu Dobrin în probleme legate de fotbal, era trup și suflet dedicat clubului FC Argeș. L-a iubit enorm, s-a identificat cu această grupare. O emblemă mai mare ca Dobrin nu va exista vreodată pentru FC Argeș.
Ce salariu ați avut la FC Argeș?
– Eram președinte gratuit, să spun așa, nu am primit niciun leu de la FC Argeș. Nici nu aș fi acceptat vreun ban vreodată. Eu am dat bani mereu acolo. Noi, cei de la Daperom, suntem de ani buni sponsori, nu foarte mari, nu dăm bani cum dădea domnul Viorel Tudose, cel cu energia electrică, dar contribuim și noi cu ceva la bugetul clubului. În perioada 2002 – 2004, eram președintele clubului, semnam hârtiile importante, dar directorul general era zi de zi acolo, mă refer la Viorel Ilinca, el gestiona situația.
„A fost un meci de pomină, sincer vă spun”
Un meci pe care nu-l puteți uita a fost….
– Eram în anul doi de președinție și am trăit un moment crucial. Mai erau trei etape până la finalul sezonului. Jucam acasă cu Farul și, dacă piedeam, retrogradam. Era 1-1, la un moment dat, dar în minutul 80, arbitrul a acordat un penalty pentru oaspeți și am fost convins că este finalul pentru noi, am crezut că fac infarct! Farul a ratat lovitura de pedeapsă, apoi, prin minutul 90, Jean Vlădoiu a șutat de la 16 m și mingea a poposit în plasă. A fost un meci de pomină, sincer vă spun. Ulterior, am avut probleme cu inima… chiar mă gândeam că și fotbalul mi-a cauzat puțin…
Cum vă mențineți în formă? Obișnuiți să faceți sport?
– Da, merg mult pe jos, fac și kinetoterapie, de două ori pe săptămână. Medicii mi-au recomandat să mă plimb, parcurg cu plăcere câțiva kilometri în fiecare zi. Dar și munca mă ține în formă. Și acum, la cei 78 de ani pe care-i am, merg la birou, nu pot sta departe. Mă duc la Daperom, firma pe care am fondat-o. Director general este fiul meu acum ( Radu Schiaucu, n.red). Mă vede zilnic la serviciu, îi dau sfaturi, dacă mi le cere; mai schimb idei, socializez, așa mă simt cel mai în formă.
Există un trend la nivel mondial legat de longevitate. Vă pasionează subiectul? V-ați gândit cât vreți să trăiți?
– Să șiți că mi-ar plăcea să trăiesc cât mai mult. Știți de ce? Pentru copiii și nepoții mei. Am doi băieți, Radu, director general la Daperom, și Alexandru, informatician. Mă mândresc și cu cei trei nepoți formidabili pe care-i am. Radu are o fată în vârstă de 14 ani, elevă la Colegiul Național „IC Brătianu”, olimpică la matematică, a practicat și șahul, iar Alexandru are doi copii, o fată, 8 ani, și un băiețel în vârstă de 5 ani. Nu pot să am pretenții să mai trăiesc 50 de ani, dar mi-am propus să las în urma mea doar lucruri de calitate, doar fapte bune și utile.
Care a fost cea mai interesantă carte pe care ați citit-o?
– Am citit foarte mult la viața mea. Când eram tânăr, nu erau telefoane, așa că citeam tot ce găseam. Stăteam în Trivale și am citit bibliotecile oamenilor din bloc, nu exagerez. Am citit atât de multe cărți încât nu știu pe care s-o evidențiez. Acum citesc o carte a lui Stelian Tănase, „Zvonuri despre sfârșitul lumii”, despre perioada 1945 – 1960.
Când erați președintele clubului FC Argeș, care erau personajele din fotbal cu care discutați cel mai des despre fenomen?
– În primul rând, cu Dobrin, dar mai erau Bebe Barbu și Viorel Moiceanu. La nivel național, nu aveam cine știe ce contacte, nefăcând parte din fenomen. Cred că Victor Jigman vorbea cu mai multă lume bună din fotbal.
„Prea mulți străini”
Cum vedeți fotbalul românesc din zilele noastre?
– În trecut, aproape toți jucătorii erau români, acum, îmi pare foarte rău că echipele au mulți străini în componență. Nu am nimic cu ei, dar acest aspect face ca fotbalul românesc să-și piardă din calitate. Să nu mai sperăm la o echipă națională de elită, din moment ce selecția jucătorilor vine dintr-o masă destul de redusă.
Într-un context marcat de provocări economice și schimbări legislative, FC Argeș rămâne un simbol al profesionalismului și al tradiției?
– Da, categoric. Mă bucur că FC Argeș a revenit pe prima scenă fotbalistică a țării, unde face o figură foarte frumoasă. Arată foarte bine acum. Sunt plăcut surprins de evoluția elevilor lui Bogdan Andone și îi felicit din toată inima. Din fericire, sunt acolo oameni dedicați și implicați, mă refer la primarul orașului, Cristian Gentea, și la Dani Coman, președintele clubului. Să știți că fără suflet nu poți face performanță în niciun domeniu. Am observat că lucrurile funcționează din ce în ce mai bine la FC Argeș, este meritul tuturor. Echipa joacă fotbal, obține victorii, rezultatele sunt pe placul suporterilor, viitorul sună bine…
0 Comentarii