Anul acesta, FC Argeș a aniversat 46 de ani de la câștigarea celui de-al doilea titlu național. Vorbim despre ediția de campionat 1978-1979, un sezon foarte bun pentru piteșteni, care și-au adjudecat medalile de campioni după meciul din ultima etapă, din Ștefan cel Mare, contra lui Dinamo București. S-a terminat 4-3 pentru FC Argeș, care a obținut mult râvnitul titlu. Printre campionii de atunci s-a numărat și mjlocașul central Mihai Iatan, acum în vârstă de 73 de ani.
„Echipa a scris istorie în cele mai frumoase colțuri ale țării”
Ce vă spune numele echipei FC Argeș?
– M-a emoționat profund apelul dumneavoastră. FC Argeș a însemnat cea mai frumoasă perioadă din cariera mea de fotbalist. Am ajuns acolo în anul 1977 și am stat trei ani. Domnul Florin Halagian m-a adus de la Progresul. A durat ceva timp până mi-au dat dezlegare bucureștenii. Am stat la Pitești, pe bară, cum se spune, 2-3 luni, apoi s-au perfectat actele. Am petrecut acolo cei mai frumoși ani ai mei, mă refer la cariera de fotbalist. Echipa din acea perioadă a scris istorie în cele mai frumoase colțuri ale țării, dar și în Europa. Bănuiesc că doriți să vorbim despre trecutul acela spectaculos al echipei FC Argeș.
Ce amintiri vă vin acum în minte?
– M-ați răscolit, nu glumă! Lumea era minunată, iubea fotbalul, stadionul era arhiplin, nu conta cu ce echipă jucam, veneau să ne susțină 15 mii de spectatori, meci de meci. Aveam o echipă de top. Vă spun din toată inima că a fost o onoare să joc alături de cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor, Nicolae Dobrin. Cu nea Gicu Dobrin am trăit multe clipe frumoase. Era deosebit, un altruist, nu te certa, dimpotrivă, te încuraja mereu. Era concurență foarte mare pe posturi, nu am jucat mereu titular. Mă băteam pentru un loc în primul 11 cu Iovănescu, Chivescu, Toma, Bărbulescu, care erau fotbaliști adevărați. Mie mi-a plăcut concurența, pentru că am avut rezultate notabile. Pe vremea aceea, erai bun, jucai, dacă nu făceai față cerințelor profesorului Florin Halagian, stăteai și te uitai de pe margine.
Urmăriți evoluțiile echipei FC Argeș?
– Cum să nu fiu la curent cu rezultatele echipei mele de suflet? Urmăresc toate jocurile, nu ratez niciunul. Îi felicit din suflet pe elevii lui Bogdan Andone! Nu numai că iubesc această echipă, dar și orașul mi-a rămas foarte drag. Doar cu o piteșteancă m-am însurat, în urmă cu 44 de ani…
Cum v-ați cunoscut soția?
– Pe Marinela, minunata mea soție, am cunoscut-o la Pitești. A fost dragoste la prima vedere, în anul 1979, iar un an mai târziu, am considerat că a venit momentul să mă așez la casa mea și am făcut pasul cel mare. Nu am regretat nicio clipă alegerea făcută. Într-una din zile, după ce am mâncat la cantina clubului, în timp ce mergeam către cantonament, am trecut pe lângă Casa Studentului și am zărit-o pe Marinela. Am remarcat-o din prima clipă. M-am interesat cine e domnișoara și am aflat date precise. Am făcut schimb de numere de telefon. Să știți că mă mai sunau fetele la club, iar nea Lenci Ianovschi mergea și mă pâra lui Halagian, îi spunea că mă caută fetele. După ce am cunoscut-o pe Marinela, m-am îndrăgostit iremediabil și am știut că ea este aleasa. Avem o căsnicie trainică, bazată pe încredere și respect. Ne-am căsătorit în 1980, la București. Marinela nu era pasionată de fotbal când ne-am cunoscut, dar după aceea, a fost cel mai înfocat suporter al meu, m-a sprijinit atât la bine, cât și la greu. Avem doi băieți, Gabriel, 44 de ani, și Andrei, 39 de ani, și trei nepoți speciali, pe care-i iubim ca pe ochii din cap. Gabriel are o fată, 16 ani, Maria, și un băiat, Vlad, în vârstă de 8 ani, iar celălalt băiat ne-a dăruit un nepoțel, pe Andrei, în vârstă de 10 ani.
„Ca să ne motiveze, Halagian făcea pariu cu Ilie Bărbulescu că ne bate echipa adversă”
Cum era Halagian, ca om, ca antrenor…?
– Pe teren era foarte vulcanic, așa a fost felul lui, era foarte exigent și meticulos. Nu m-am certat niciodată cu el. Dacă nu-ți îmdeplineai sarcinile pe teren, te mai și înjura. Acum, dacă-i zice un antrenor ceva unui fotbalist, se supără. Eu nu mă puteam supăra niciodată pe Florin Halagian.
De cele mai multe ori, pentru a ne motiva, „Armeanu” făcea pariuri cu Ilie Bărbulescu. Venea în vestiar și zicea: „Gata, facem pariu pe 2000 de lei: eu susțin că nu-i învingem pe ăștia! Veți vedea!”. Noi ne ambiționam și îi băteam. De fapt, în anul în care am luat campionatul, am defilat, i-am învins pe toți, pe Steaua, la ea acasă, pe Dinamo, în ultima etapă, cu 4-3…. Eu nu am jucat în ultimul meci, deoarece făcusem întindere în partida precedentă, cu Vâlcea. Mi-a luat locul Doru Toma, care a jucat foarte bine. Am fost și eu la meci, am stat pe banca de rezervă, am trăit toate stările posibile, iar la final, după fluierul arbitrului, a venit descătușarea, am plâns de bucurie.
Doamne, câte aș avea să vă povestesc despre Florin Halagian!
Îmi dădea sarcină să-l țin pe Iordănescu, de exemplu, iar eu mă duceam pe tot terenul după el. După un meci cu Steaua, Anghel Iordănescu l-a întrebat pe Dobrin cine sunt eu. Remarcase că jucasem bine, doar îi făcusem marcaj strict, nu mișcase în fața mea.
După victorii, Halagian era cel mai bun prieten al nostru. Noi nu prea pierdeam meciurile, mereu eram sus în clasament. Aveam trupă puternică, iubeam foarte mult ceea ce făceam și jucam fotbal din pasiune, nu pentru bani.
Ați jucat și meciuri în competiții europene în tricoul lui FC Argeș…
– Da, erau jocuri încinse, lumea venea la stadion să ne susțină. În meciul cu AEK Atena, de exemplu, Halagian mi-a ordonat să-i fac marcaj pe tot terenul lui Dimitris Domazos, unul dintre cei mai mari fotbaliști greci. Toată echipa noastră a jucat fantastic la Pitești și am învins cu 3-0. La Atena, în retur, am pierdut cu 2-0, însă ne-am calificat. Am jucat apoi contra Valenciei, care-l avea pe Kempes, un alt jucător legendar. Știți cum l-a ridiculizat Dobrin? La Pitești, în timpul meciului, i-a făcut semn invitându-l să vină și să încerce să-i fure balonul. Kempes s-a întors cu spatele și a plecat. A râs de el ”Gâscanul”… Așa făcea cu toți adversarii, îi dribla de le săreau capacele… I-a dat Dobrin un gol portarului Valenciei, din corner, încât acela s-a închinat…
Cât am stat la Pitești, atmosfera era extraordinară, se aduna lumea în centru, chibiții vorbeau până la miezul nopții, comentau toate fazele din jocurile noastre, era ceva de vis!
„Sunteți echipă de croitori?”
Ce cadouri obișnuiați să-i aduceți soției din străinătate?
– Soția mea a fost mereu modestă, nu mi-a cerut ceva în mod special. O singură dată m-a rugat să-i aduc gumă de mestecat din Anglia, când am jucat cu Nottingham Forest. Însă vreau să vă povestesc un episod amuzant dintr-o deplasare. Ne-am dus să jucăm în Bulgaria și în acea perioadă erau la mare căutare mașinile de cusut electrice. La noi nu prea găseai așa ceva, dar la vecinii noștri erau ieftine.
Toți ne-am cumpărat mașini de cusut, unii și-au achiziționat și patru bucăți. Când am intrat în țară, vameșii de la Calafat au glumit întrebându-ne dacă nu cumva suntem echipă de croitori. Cu altă ocazie, nu ne-au controlat deloc, ne-au rugat să jucăm un meci contra lor. Ne conduceau, la pauză, cu 1-0, și Halagian ne-a amenințat că ne va lăsa acolo, dacă vom pierde. I-am bătut în repriza a doua, dar nu am scăpat ușor de ei… au organizat o masă în cinstea noastră. Era o onoare să joace cu FC Argeș. Am avut o viață frumoasă la Pitești, mereu îmi amintesc de acei ani.
Toate cantonamentele le efectuam în Grecia, mai ales iarna, era o climă foarte bună acolo, jucam și meciuri amicale, era frumos…
O amintire din cantonamentele din Grecia…
– Nu mă căsătorisem încă, eram doar prieten cu soția, și i-am cumpărat o rochie. I-a plăcut lui Dobrin atât de mult încât m-a păcălit să i-o dau lui. El era căsătorit cu Gica și m-a întrebat fix așa: „Tu ești însurat? Nu ești căsătorit, Mihai. Dă-mi rochia, te rog!” Nu puteam să-l refuz pe Dobrin…
A văzut că m-am supărat puțin și a vrut să-mi mai îndulcească amarul. Mi-a oferit un costum pe care-l primise el, dar nu am acceptat. Într-un alt cantonament pe care l-am efectuat în Grecia, am mers în vizită la o fabrică de confecții. Aveam o vază de cristial, pe care i-am dat-o cadou patronului de acolo. Mi-a umplut, drept răsplată, o geantă cu pluovere de toate culorile.
Când vă uitați acum la fotbal, ce vedeți?
– Doar jucători de fotbal, nu și fotbaliști. Au apărut telefoanele mobile, pe vremea mea erau maidanele, eu și colegii mei acolo am învățat fotbal. Cei de acum învață pe telefon meserie, să fim serioși! Făceam antrenamente serioase și foarte grele, antrenorii scoteau „untul” din noi. Mama nici nu avea habar că eu mergeam să joc fotbal. Acum ne-am modernizat, au apărut școlile private, precum ciupercile după ploaie. Pe cei de la școlile private nu-i interesează să producă fotbaliști de valoare, ci să ia banii părinților. Eu învățam să lovesc mingea, să pasez, să fac preluări, să dau pase cu latul, cu exteriorul, cu interiorul… trebuie să-ți arate cineva aceste secrete. Unii s-au făcut antrenori și nu au jucat nici la juniori…
Acum antrenez și eu copii, dar lucrez cot la cot cu ei, îi învăț să paseze și să dribleze, nu-mi bat joc.
Cum v-ați descrie în câteva cuvinte?
– Am fost încăpățânat și mi-a lipsit tupeul. Regret că nu am îndrăznit mai mult. Calități: sunt sufletist, am fost mereu o persoană fair-play, nu am purtat ranchiună nimănui, am apreciat valoarea unui jucător și calitățile lui umane.
Dacă ar fi să retrăiți un meci în tricoul echipei FC Argeș, care ar fi acela?
– Meciul cu AEK Atena, de la Pitești, pe care l-am câștigat cu 3-0. Am jucat titular, stadionul era arhiplin, a fost spectacol în teren și în tribune. Și mi-ar plăcea să retrăiesc un meci din campionat, pe care l-am jucat la București, contra echipei Sportul Studențesc. Atunci a venit mama pentru prima și ultima dată la un meci de-al meu. A obligat-o tata să vină, doar nu ea a avut inițiativa. Jucam cu FC Argeș pe Stadionul Republicii. Când am văzut-o pe mama, mi-am zis că trebuie să joc excelent pentru a o impresiona. Și chiar așa s-a întâmplat! Am fost cel mai bun de pe teren, am învins cu 1-0, am intrat în echipa etapei, obținând o notă mare. Gazetarii sportivi i-au mai remarcat pe Dobrin și pe Iovănescu, au făcut parte și ei din echipa ideală a acelei runde.
Mama îmi adusese un borcan cu sarmale. L-am luat, normal, nu puteam s-o refuz. A fost frumoasă viața de fotbalist, dar a trecut prea repede timpul, din păcate.
Un mesaj pentru actualii jucători ai echipei FC Argeș aveți?
– Le doresc mult succes în acest sezon al SuperLigii! Sunt mândru de realizările lor, merită felicitați și cei din conducere, pentru că au clădit acest grup unit, se vede că FC Argeș este o adevărată familie. Rezultatele spun acest lucru, nu eu. Să aibă încredere în continuare, să muncească din ce în ce mai mult și să fie mândri că reprezintă un club de referință din fotbalul românesc. Îi salut și pe suporteri, cărora le transmit toate gândurile bune! Succes, FC Argeș!
0 Comentarii