Regretatul Ilie Bărbulescu a făcut parte din echipa care a obținut ultimul titlu cu FC Argeș, în sezonul 1978 – 1979. Iar cu Steaua a cucerit trei titluri de campion, două Cupe ale României, o Cupă a Campionilor Europeni și o Supercupă a Europei. Perioada petrecută la FC Argeş, între 1971 şi 1982, avea să-l facă un simbol al clubului, adunând nu mai puţin de 209 apariţii pentru alb-violeţi.
În echipa naţională, Ilie Bărbulescu a strâns cinci selecţii, debutul la echipa de seniori fiind consemnat în anul 1979, când România a remizat, scor 1-1, în deplasare, cu Cipru.
Moartea lui Ilie Bărbulescu, în urmă cu cinci ani, „a zguduit” lumea fotbalului românesc, acesta neavând un istoric cunoscut de boli sau afecţiuni, care să-l fi pus în pericol. Avea 62 de ani…Cea care i-a stat alături peste 40 de ani lui Ilie Bărbulescu, doamna Mariana, a acceptat, cu emoție în glas, să deschidă cutia cu amintiri…
Ilie Bărbulescu a lăsat în urma sa și doi copii, Andrei, 40 de ani, și Andreea, 46 de ani. La rândul lor, Andrei are doi copii, Filip Ștefan, doi ani și șase luni, Mara Ilinca, 1 an și șapte luni. Andreea are un băiat, Alexandru, în vârstă de 19 ani.
„Oamenii îi iubeau și îi respectau”
A iubit soțul dumneavoastră clubul FC Argeș?
– Enorm, nu pot exprima în cuvinte ceea ce simțea soțul meu pentru această echipă. Aici s-a format, este creația regretatului Leonte Ianovschi, un om de o calitate ireproșabilă. Dânsul a creat o echipă de aur la Pitești, iar iubitorii fotbalului știu despre ce vorbesc. Dacă nea Lenci spunea că tânărul X are talent, nimeni nu-l contrazicea, iar rezultatele se vedeau nu peste mult timp. Așa s-a întâmplat și în cazul soțului meu. Ilie Bărbulescu a fost foarte iubit de suporteri: dacă mergeam să mâncăm în oraș, ne trezeam la masă cu nu știu câte sticle de vin, chiar și cu mâncare… Nu numai Ilie pățea așa ceva, ci toți colegii lui de la FC Argeș. Oamenii îi iubeau foarte mult, îi divinizau, iar jucătorii evoluau doar pentru suporteri, făceau spectacol pe teren. Nimeni nu se gândea la partea financiară, toți erau cu sufletul pentru echipă… Să știți că nu doar fotbaliștii erau o familie. Și noi, soțiile lor, funcționam la fel, după aceleași criterii. Ne înțelegeam foarte bine, ne întâlneam, discutam, stăteam împreună la meciuri. Mă înțelegeam bine cu toate, în special cu soțiile lui Chivescu, Telu Stancu, Speriatu și Constantin Cârstea. Din păcate, Mariana Cârstea s-a prăpădit. Dumnezeu s-o ierte!
„Numai tu puteai face o asemenea trăsnaie!”
Cum era omul Ilie Bărbulescu?
– Reușea să monopolizeze discuția, a fost dintotdeauna vesel, jovial, niciodată trist. Îi plăcea să glumească, era haios, nu punea la suflet răutățile unor oameni. Îi încuraja pe cei care aveau nevoie, nu era egoist, a fost un om bun.
Avea și defecte, dacă le pot numi așa… În sensul că era vertical peste măsură, era tranșant, nu gândea de două ori înainte de a acționa. Nu lua în calcul consecințele ce puteau să apară în urma acțiunilor sale. Era dintr-o bucată, îi cam lipsea diplomația. Copiii noștri, Andrei și Andreea, l-au moștenit.
Să vă povestesc o întâmplare care dovedește că nu se enerva niciodată. Juca la Steaua și urma să plece să dispute finala Supercupei Europei, la Monte Carlo, contra Dinamo Kiev, în anul 1987. Jucătorii de la Steaua mergeau mereu cu soțiile în toate deplasările. Am ajuns noi în aeroport, iar eu am vrut să scap de geanta de mână și am pus-o la cală. Nu am oprit nimic, nici măcar pașaportul. Înainte de a ne îmbarca, mi-am dat seama că nu-l aveam. I-am spus lui Ilie și nu s-a enervat chiar deloc. A zis doar atât: „Numai tu puteai face o asemenea trăsnaie!”
L-au anunțat pe președintele clubului, apoi au luat legătura cu comandantul aeroportului și, în cele din urmă, s-a rezolvat. Pentru că în aeroport era o listă colectivă, unde erau trecuți jucătorii și toți cei care-i însoțeau, iar eu figuram acolo. Mi s-a spus că pot urca liniștită în avion. La aterizare nu au fost probleme. La Bucureși însă, când ne-am întors, pentru că nu aveam viză de ieșire din Franța, m-au scos pe la protocol, dar acolo era Valentin Ceaușescu, așa că totul a fost în regulă.
Cum l-ați cunoscut pe Ilie Bărbulescu?
– Eu m-am învârtit în cercul fotbaliștilor, deoarece Radu 2 și Radu 3 sunt verișori cu tatăl meu. Nu-mi doream să mă căsătoresc cu un fotbalist, dar așa a fost să fie.
Ilie mă știa, dar la Poiana Brașov am început să vorbim. FC Argeș urma să plece acolo într-un cantonament, iar eu voiam să merg să patinez. Radu 3 i-a cerut permisiunea profesorului Halagian de a mă caza și în hotel cu echipa. Eu am plecat separat, nu aveam nicio treabă cu fotbaliștii. Acolo, într-una din seri, când mă pregăteam să urc în cameră, m-am împiedicat pe scări și mi-am rupt tocul la cizmă. Ilie era în apropiere și s-a oferit să mă ajute. Așa a fost primul contact. Am păstrat legătura, ne-am mai văzut de câteva ori, apoi am decis să ne unim destinele. El avea 21 de ani, iar eu aveam 19 ani, când ne-am cunoscut, în anul 1978.
Eu am fost foarte înțelegătoare, Ilie a stat foarte mult timp în cantonamente, dar viața noastră a fost una frumoasă. Sunt multe regrete după vremurile de odinioară; mi se face pielea de găină când revăd la televizor reportaje despre performanțele Stelei. Mai punem și noi casete, îl mai vedem… Dacă ar fi fost bolnav, poate că ne obișnuiam, dar așa, dintr-o dată…. Revenind în trecut, ne-am căsătorit în luna mai a anului 1979. Am depus actele împreună cu președintele de atunci al clubului, domnul Bebe Barbu. Ilie era în cantonament și nu a putut merge cu mine. Pe 17 mai ne-am căsătorit și după ceremonie, soțul meu a plecat în cantonament cu FC Argeș, iar eu am mers la restaurant cu familia. O lună mai târziu, pe 24 iunie, au luat titlul. Ce vremuri!
Citește și La ceasul amintirilor. Tănase Dima: „FC Argeş a fost prima mea dragoste”
„Apără Duckadam…!”
Soțul dumneavoastră a trăit momente memorabile și în tricoul echipei Steaua București. Vă rog să-mi relatați o amintire care vă vine în minte acum, din acea perioadă.
– Am plecat chiar în ziua finalei cu FC Barcelona, la Sevilla, pe 7 mai 1986. Precizez că eu eram un soi de oracol în rândul nevestelor fotbaliștilor de la Steaua. Dacă fetele mă simțeau agitată, știau că se va termina rău meciul pentru ai noștri, dacă eu aveam o stare de liniște, totul era în regulă. Așa s-a întâmplat în timpul finalei. În prima repriză, am strigat și m-am agitat împreună cu celelalte neveste ale jucătorilor, dar în repriza secundă, am simțit o liniște profundă și am fost extrem de tăcută. Soțiile portarilor Duckadam și Stângaciu erau în spatele meu și în momentul executării loviturilor de pedeapsă au pus mâinile pe umerii mei. Mă întrebau înainte de fiecare penalti pe care-l băteau spaniolii: „Mariana, ce facem?”… Iar eu le răspundeam cu seninătate și foarte liniștită: „Apără Duckadam!”. Așa am ținut-o până la final… Soția lui Duckadam nici nu avea curajul de a se uita, tremura din toate încheieturile.
Vă ajuta la treburile gospodărești soțul dumneavoastă?
– Era antitalent, m-ar fi ajutat, dar nu-l lăsam eu. Știam că ar fi făcut dezordine și nu-mi convenea să stau ore în șir să curăț în urma lui. De exemplu, s-a apucat să repare o priză, a scos-o din perete și a zis că nu o mai pune la loc, pentru că nu mai știe. Andrei, fiul nostru, avea 14 ani și s-a oferit el s-o repare și a reușit.
Ce cadouri obișnuia să vă aducă din străinătate?
– Când pleca în străinătate, îi spuneam să se ducă singur să-mi cumpere câte ceva, dacă vrea. Exista riscul să ne trezim la stadion, eu și alte soții ale fotbaliștilor, îmbrăcate la fel; la cât de pricepuți erau soții noștri în a alege haine de damă, era posibil orice….Însă venea încărcat cu dulciuri pentru copii.
A fost un tată dur Ilie Bărbulescu?
– Dur? Mă faceți să râd. Nu cred că i-a certat vreodată, doar când se certa cu mine se ducea peste ei, iar acest lucru nu se întâmpla prea des. Mergea și le cerea caietele la control, îi verifica dacă și-au făcut temele, chipurile! Spiritul umorului și buna dispoziție nu au lipsit din casa noastră, dimpotrivă.
Mai mult singură i-am crescut pe copii, Ilie fiind în cantonamente. Făceau tot felul de năzbâtii, mai ales Andrei. A luat pământul de la un ficus și l-a pus în pat; era înnebunit după excavatoare. Copiii s-au înțeles dintotdeauna, au fost și sunt cei mai buni prieteni, așa i-am educat noi, eu și soțul meu.
Și foarte generoși sunt. Ilie le aducea mereu dulciuri și ei le împărțeau cu alți puști. De exemplu, când era mică, Andreea primise o sacoșă cu bomboane, era foarte fericită. Ce credeți că a făcut? Eu eram cu Andrei în cameră, fiindcă era bebeluș, iar ea s-a dus pe balcon și a început să arunce cu bomboane. M-a sunat Rodica, soția lui Chivescu, fost jucător la FC Argeș, și mi-a zis: „Bărbuleasco, mergi pe balcon să vezi ce surpriză vei avea! Fiica ta aruncă cu bomboane și toți copiii din cartier s-au adunat acolo!”. Cu sacoșa arunca. Erau mulți copii în acea perioadă și ai mei le dădeau dulciuri. Toți copiii erau la noi sub balcon și primeau desert. Soțul meu se bucura când vedea scene de genul acesta.
Vă rog să transmiteți un mesaj pentru suporterii echipei FC Argeș!
– Să iubească acest club, să meargă la meciuri și să se mândrească la tot pasul cu faptul că Argeșul a avut mereu o echipă de calitate. Și să nu facă greșeala de a compara generațiile între ele. Cu ani în urmă erau alte vremuri, altă mentalitate, între timp, multe s-au schimbat, dar fiecare echipă este unică în felul său, indiferent de perioadă. Le doresc succes fotbaliștilor de la FC Argeș în noul sezon al Superligii. Dacă ar mai fi trăit, Ilie Bărbulescu ar fi fost mândru de ceea ce a realizat Dani Coman la Pitești, în ultimul an.
0 Comentarii