Originar din Pitești, Gheorghe Nițu a bifat 235 de jocuri pe prima scenă a fotbalului românesc, la echipe precum: FC Argeș (8 jocuri), Steaua (31), FC Olt Scornicești (21), Victoria București (105), Farul Constranța (56), Ceahlăul Piatra Neamț (12), Sportul Studențesc (2).
În străinătate, Nițu a apărat pentru Bursaspor, în 60 de partide, dar a evoluat și la o echipă din Ungaria, un sezon. În vârstă de 64 de ani, Nițu este, în prezent, antrenor cu portarii la Academia Concordia Chiajna și speră ca măcar unul dintre puștii pe care-i pregătește să-i calce pe urme. A fost goalkeeper al FC Argeș în lotul care a câștigat cel de-al doilea titlu de campionană, în sezonul 1978-1979.
„Sunt opera domnilor Leonte Ianovschi, Mihai Ianovschi și Florin Halagian”
Ați început fotbalul la FC Argeș și ați fost coleg cu Nicolae Dobrin. Cât a contat acest detaliu prețios în carieră?
– Eram mic când am pășit la grupa de copii și juniori a grupării din Trivale; sunt opera domnilor Leonte Ianovschi, Mihai Ianovschi și Florin Halagian, doar datorită celor trei am devenit cunoscut și le voi purta toată viața un respect aparte, deoarece au avut încredere în potențialul meu. Sunt oamenii care m-au învățat nu numai ce înseamnă fotbalul, ci și ce rol au disciplina, munca și seriozitatea în orice meserie. FC Argeș a însemnat foarte mult pentru mine, iar marele Nicole Dobrin a fost idolul meu. De asemenea, le mulțumesc colegilor care m-au primit la prima echipă, m-au sfătuit și susținut cu mare drag, în frunte cu nea Gicu Dobrin. Primul coleg de cameră a fost Andrei Speriatu, în primul cantonament, desfășurat cu seniorii lui FC Argeș, la Herculane. Am plecat apoi în Grecia, la un turneu, și tot cu Speriatu am împărțit camera. Cum să pot uita acele vremuri memorabile?
Ce amintire legată de „Prințul” din Trivale vă vine acum în minte?
– Dobrin a fost un om cu totul și cu totul special! Mă întreba tot timpul dacă am bani să-mi cumpăr mâncare. Îmi dădea câte o sută de lei și îmi spunea: „Nu te rușina, uite aici niște bani, ți-i dau să ai de mâncare!”
Sunt crescut în spiritul campioanei FC Argeș.Vă rog să mă credeți că încă suspin după vremurile acelea… După antrenamente, regretatul Dobrin mă ruga să mai rămân, să îmi tragă la poartă, iar după ce terminam, mă ducea cu mașina acasă. A contat enorm! Pentru mine era ca un Dumnezeu!
Ați fost portar de la început?
– Nu, am fost atacant, dar nea Lenci a văzut că aveam aptitudini pentru postul de portar, mă aruncam după mingi, făceam plonjoane și atunci mi-a spus că pot face carieră ca portar.
Ați debutat pe prima scenă a fotbalului românesc în tricoul echipei FC Argeș. Vă mai amintiți acel moment?
– S-a întâmplt în sezonul 1977 – 1978, într-un meci disputat, în deplasare, la Bacău, Eu am evoluat ani buni la tineretul lui FC Argeș, care în 1980 a obținut titlul de campioană, cu nea Lenci Ianovschi la timonă. La Bacău am pierdut cu 1-0, a marcat Catargiu, în minutul 88. Se dădeau note în ziarul Sportul și am fost notat cu 9 plus; a fost cea mai fericită zi din viața mea, eram tânăr, dar momentul nu-l voi uita niciodată. Îmi amintesc că Dobrin mi-a zis înainte: „Intră și joacă fără frică, noi te vom sprijini, nu vei fi singur pe teren, te asigur eu”.
„Am mâncat untură cu sare și tot m-am făcut mare și puternic!”
Ce amintire vă vine în minte legată de copilărie?
– O copilărie foarte frumoasă am avut, m-a crescut bunica, la Pitești. Alergam desculț, mergeam și furam grâu din vagoanele de tren, îl vindeam celor care făceau colivă. Ne dădeau 3 lei pe el. Eram murdari, eu și copiii cu care mă jucam toată ziua, atunci nu erau dușuri, mă spăla bunica în copaie. Furam vișine, cireșe, mai ceva ca Nică din „Amintiri din copilărie”.
Pe vremea mea, carne mâncam doar sâmbăta și duminică, în rest, mâncare de gutui, orez cu prune, cartofi, fasole. Am mâncat untură cu sare, era foarte gustoasă și tot m-am făcut mare și puternic. Acum, un copil nu știe să sară un gard mic. Mulți tineri sunt obezi din cauza alimentației; pe vremea mea nu era ciocolată Duai, fast-food, bunica îmi dădea ou proaspăt și carne de țară, marmeladă, nu shaorma.
Astăzi, când vă uitați la fotbal, ce vedeți?
– Un mare regret, din păcate. Lucrurile au evoluat într-o direcție nedorită, în sensul că a dispărut spectacolul, acum toți joacă cu gândul la bani. Când eram eu jucător, toți evoluam cu sufletul și făceam spectacol pentru suporteri. Oamenii veneau la meci ca la un spectacol de teatru. Totul este robotizat acum.
Ce portari vă plac dintre cei aflați în activitate?
– Niță este cel mai reprezentativ, este un băiat foarte modest, care a avut o copilărie dură, însă a reușit să ajungă departe. Cătălin Straton, portarul lui FC Argeș, este și el remarcatul meu, are foarte mare experiență.
În altă ordine de idei, aș dori să precizez și faptul că am avut o relație specială cu Bogdan Lobonț. Eu l-am ajutat pe Lobonț, dar și el l-a ajutat pe antrenorul Nițu.
„Ne-am căsătorit după o săptămână”
V-ați gândit vreodată, de-a lungul anilor, ce loc a ocupat fotbalul în viața dumneavoastră?
– Fotbalul a avut un loc de referință și în viața familiei mele. La Pitești am cunoscut-o pe Viorica, soția mea, avem 44 de ani de căsnicie, doi copii, Radu și Andrei, și un nepot adorabil, în vârstă de 9 ani, Cezar, care este viața noastră. În 1981 mi-am cunoscut soția și ne-am căsătorit după o săptămânăt. Erau foarte durabile căsătoriile pe vremea aceea, acum e diferit. Dacă nu-i convine ceva soției, își ia valiza și pleacă. Cei doi copii au cochetat și ei cu fotbalul. Andrei, fiul cel mic și cel care mi-a dăruit minunatul nepot, a ajuns la nivel de prima ligă, la Dinamo, iar cel mare a jucat la nivel de liga a doua, la Dinamo 2, Câmpulung Muscel, Câmpina.
Dacă ar fi să vă teleportați într-un joc din trecut, care ar fi acela?
– Meciul de debut a fost cel mai frumos din viața mea, FC Bacău – FC Argeș… Un alt joc drag sufletului meu a fost cel din Cupa UEFA, din sezonul 1988-1989, în care Victoria a eliminat-o pe Dinamo Minsk, o echipă puternică din URSS. Am jucat în fața a 60 de mii de spectatori, era un frig năprasnic, – 15 grade, am apărat foarte bine, deși am pierdut cu 2-1, în deplasare.
A fost unul dintre meciurile carierei mele. După partidă, doamna translator care ne însoțea a venit și mi-a spus că vrea cineva să vorbească cu mine: Pe tunel am văzut silueta unui om cu un picior amputat, un bărbat aflat în scaun cu rotile. Era marele Lev Iașin, care a câștigat Balonul de Aur! Și doamna respectivă a început să-mi traducă: „Copile, sincere felicitări din partea mea, pe stadionul ăsta nu a apărat nimeni cum ai făcut-o tu”. Și, dintr-un buzănărel de la scaunul cu rotile, a scos o pereche de mănuși: „Astea sunt pentru tine, să le ai toată viața ta, ai apărat fenomenal”.
Ce mesaj aveți pentru actualii jucători ai echipei FC Argeș?
– Sunt mândru că au promovat, acolo le este locul. FC Argeș este un club de tradiție, s-o țină pe drumul acesta și să prindă play-off-ul. Piteștiul merită o echipă frumoasă care să ducă mai departe talentul și priceperea de pe vremea lui Dobrin. Iar suporterilor le transmit să fie alături de FC Argeș, cum erau odată, când era stadionul plin.
0 Comentarii