În urmă cu 16 ani, pe 16 noiembrie 2009, a decedat Costel Cârstea, un simbol al FC Argeș, fost antrenor, jucător și președinte al clubului din Trivale. S-a stins din viaţă când avea doar 60 de ani, în urma unei boli incurabile. Campion cu FC Argeş, în 1972 şi 1979, Constantin Cârstea a fost unul dintre cei mai apreciați alb-violeți din perioada de glorie a fotbalului argeșean. A debutat în Divizia A la 8 martie 1970, într-un meci contra Crişului Oradea (1-2), iar ultimul său joc în tricoul alb-violet a fost consemnat la 13 noiembrie 1983, 3-0 cu Bacăul, la Piteşti.
„CFR-ul”, așa cum îi spuneau suporterii, a jucat 244 de meciuri și a marcat 8 goluri. A evoluat o dată la naţionala mare şi de 11 ori în competițiile europene. Constantin Cârstea este singurul alb-violet care a fost jucător, antrenor principal la echipa mare, dar și președinte al clubului din Trivale.
Nelu, unul dintre frații lui Constantin Cârstea, ne-a vorbit despre fostul mare jucător al Argeșului: „Fratele meu a fost mândria familiei. Înainte de a debuta în Divizia A, Costel era foarte libertin, nonconformist; după ce s-a căsătorit și a devenit titular la FC Argeș, s-a schimbat radical, a fost foarte responsabil. Vorbeam cu el despre orice, ne sfătuiam. Și-a rupt mâinile, picioarele, a suferit multe accidentări, nu se dădea lovit pentru a nu juca. Nu exista așa ceva.
Din cauza faptului că făcea sacrificii pe teren, a pierdut meciuri internaționale. Nu a jucat împotriva Valenciei lui Kempes, de exemplu. Era ca un frate mai mare pentru Radu 2 și Ilie Bărbulescu. Le explica ceea ce trebuie să facă pentru a le fi bine. În altă ordine de idei, fratele meu a fost un om muncitor. Am avut o copilărie frumoasă, nu ne-a lipsit strictul necesar, dar nu am fost niște răsfățați. Dimpotrivă. Am muncit de la 13-14 ani. După ce a terminat școala, fratele meu a lucrat într-un atelier auto. Când a văzut cât e de grea munca acolo, și-a dat seama că tot fotbalul este de viitor pentru el”.
„Crescuți în același spirit alb-violet”
Domnule Gabriel Cârstea, tatăl dumneavoastră a jucat doar la FC Argeș. Putem spune că a fost marea sa dragoste…
– Fără doar și poate! FC Argeș a fost viața tatălui meu, a iubit enorm clubul; dovada clară o constituie faptul că, ori de câte ori s-a apelat la serviciile lui, nu a răspuns negativ. A fost președinte al clubului, antrenor, a salvat echipa de la retrogradare, la un moment dat. A ajutat clubul și echipa nu numai din postura de jucător. Pe mine și pe fratele meu ne-a crescut în același spirit alb-violet, mergeam la meciuri, cunoșteam jucătorii, trăiam fiecare fază la intensitate maximă. Pe vremea aceea, FC Argeș era o echipă greu de învins. El era prieten foarte bun cu inegalabilul Nicolae Dobrin, l-a respectat enorm. Ca o dovadă clară a prieteniei lor, când a devenit antrenor la FC Argeș, Dobrin l-a luat secund pe tata. Și vă mai spun un amănunt. Când tatăl meu era antrenor la Gloria Bistrița, i-a propus lui Dobrin să fie director tehnic, dar Prințul din Trivale nici nu a vrut să audă de așa ceva. Spunea că el nu vrea să trădeze Argeșul…
Avea tatăl dumneavoastră o dorință neîmplinită?
– Cred că da. Voia să-și vadă nepotul jucând fotbal, dar nu a mai apucat, din păcate. David, fiul meu, are 14 ani și visează să devină cunoscut. Joacă fotbal la un club din Bistrița, oraș în care ne-am stabilit. Eu îl voi sprijini în permanență și îl voi sfătui așa cum făcea tata cu mine. Și eu am cochetat cu fotbalul, am fost junior la grupa domnului Viorel Moiceanu, la FC Argeș, am evoluat și la Mioveni, apoi am revenit la FC Argeș și am jucat în Liga 3, în anul 2007, când antrenor era Cornel Iliescu. Dar o accidentare gravă, ruptură de ligamente, a distrus visul meu. Am renunțat la cariera de jucător și m-am dedicat celei de antrenor. Am fost chiar secundul lui Cornel Iliescu, în perioada 2007–2009, la FC Argeș.
Citește și La ceasul amintirilor. Doru Nicolae: „Am fost devotat clubului FC Argeş, am iubit Piteştiul!”
Citește și La ceasul amintirilor. Radu III: „Tănase Dima a fost adevăratul antrenor al lui FC Argeş!”
„Era gânditor înainte de meciuri”
Cum se manifesta Constantin Cârstea înainte de jocuri, ca antrenor?
– Înainte de meciuri era gânditor, conectat la ceea ce trebuia să pună elevii săi în practică, mai ales când se apropia ora jocului…, intra deja în atmosferă și trebuia să-l lăsăm în pace, nu avea nevoie de stres. De obicei, când era antrenor la Bistrița, spre exemplu, când voia să se relaxeze, dădea o fugă la Pitești și petrecea ore în șir cu bunii lui prieteni Nicolae Dobrin și Mihai Zanfir. Depănau amintiri, jucau șah, table, tenis cu piciorul.
Sigur v-a povestit tatăl dumneavoastră despre primii pași în fotbal…
– Da, tata a pornit de jos, fără pile, fără vreo posibilitate. Doar prin talent și muncă a reușit să ajungă sus. Provine dintr-o familie modestă, au fost patru frați, tatăl lor era zidar, iar mama, bunica mea, nu muncea, se ocupa de gospodărie și de educația copiilor. A copilărit în comuna Moșoaia, satul Bătrâni, și doar prin ambiție și talent și-a făcut un nume în fotbal. A fost foarte modest, dar a pus mult suflet și pasiune în tot ceea ce a făcut. Mi-a povestit că lucra la o vulcanizare, fiind la liceu, pentru că avea nevoie de bani și trebuia să se întrețină și el cumva. Cerea acolo o minge și o bătea de un perete, așa se antrena. Fotbaliștii argeșeni din cele două echipe de aur sunt creația lui Leonte Ianovschi, avea fler omul acela. Dacă spunea că un puști va ajunge mare, trebuia să-l crezi. Mergea din școală în școală și căuta talente. Dacă aveai talent și munceai, jucai, dacă nu, nea Lenci nu stătea la discuție, nu favoriza pe nimeni. Îmi povestea tata cât era de riguros și de pretențios domnul Ianovschi.
Despre Florin Halagian ce vă povestea tatăl dumneavoastră?
– A fost omul care l-a inspirat cel mai mult. Aveai ce învăța de la Halagian. Să nu uităm că este antrenorul care a câştigat singurele titluri obţinute de FC Argeş, a luat campionatul cu Dinamo şi a avut o contribuţie importantă la crearea Stelei care a câştigat Liga Campionilor în 1986. Avea tot felul de metode prin care reușea să-și țină în priză jucătorii, nu le permitea multe. Când erau în cantonament, la 10 şi jumătate erau obligați să stingă lumina, îi punea pe cântar dimineața, totul era foarte bine calculat. Să știți că multe dintre metodele domnului Halagian le aplica și tata și l-au ajutat să aibă rezultatele dorite.
„Îi era frică de avion”
Ce defecte și ce calități avea tatăl dumneavoastră?
– Nu era genul care să plece urechea la superiorii săi din acte, nu accepta ordine, poate din acest motiv nu a ajuns mai sus. Tata era genul de persoană care spunea lucrurilor pe nume, chiar dacă asta însemna să supere pe cineva. Nu-l interesa.
Încă un amănunt despre tata. Nu mergea niciodată cu avionul. A căpătat frică după o deplasare în străinătate, cu FC Argeș. Au fost niște turbulențe în timpul zborului, s-a speriat teribil și nu s-a mai urcat niciodată în avion. Când echipa pe care o antrena pleca în cantonament în străinătate, el ajungea la destinație cu autocarul. Trebuia să plece în Panama cu echipa națională formată din jucători care activau în prima divizie, dar nu s-a mai dus. Avea și multe calități. Era sufletist, corect, sincer, altruist și foarte prietenos. Dacă însă simțea că-l trădezi, o terminai cu el.
Urmăriți evoluțiile echipei FC Argeș? Ce mesaj aveți pentru actualii jucători?
– Mă bucur că FC Argeș evoluează din nou în primul eșalon, tata ar fi fost foate mândru. Actuala echipă are un joc consistent, cred că va pune în continuare probleme tuturor grupărilor din Superliga.
Citește și La ceasul amintirilor. Aurel Ancuţa: „Dobrin citea foarte mult, avea mereu cuvintele la el”
Citește și La ceasul amintirilor. Viorel Krauss: „Pe teren, Dobrin nu vorbea deloc şi nu certa pe nimeni”
0 Comentarii