Aurel Ancuța, campion cu FC Argeș în anul 1979, cu peste 150 de meciuri și 25 de goluri în tricoul piteștenilor, ne-a vorbit despre primii pași în fotbal, despre familia sa, dar și despre momentele importante din cariera de jucător. De asemenea, fostul atacant al echipei FC Argeș și unul dintre preferații lui Nicolae Dobrin și-a adus aminte și de fostul mare fotbalist, căruia i-a purtat mereu un respect aparte.
„Era un om deosebit, de calitate. Eu eram mult mai mic, dar ținea foarte mult la mine și la Ilie Bărbulescu. Mai ieșeam, după meciuri, la Cornul Vânătorului, unde stăteam și la o sticlă de «Ștefănești», de ce să nu recunoaștem?! Ultima perioadă, după ce s-a lăsat, a fost nemaipomenită. Iubea și alte sporturi, juca foarte bine biliard, tenis de masă, tenis cu piciorul, nu prea avea rival. Se adapta la orice sport foarte bine și avea rolul nemaipomenit de a-ți insufla tot timpul optimism. Ne încuraja mereu”, își aduce aminte Aurel Ancuța.
„M-am dus cu doi vecini și am fost rapid cooptat în lotul lui Dinamo Pitești”
Vă mai amintiți de primii pași în fotbal?
– Așa ceva nu se uită niciodată. Aveam 9 ani când am pășit pe stadionul din Ștrand, în anul 1967. M-am dus cu doi vecini și am fost rapid cooptat în lotul lui Dinamo Pitești, la pitici republicani, cum era atunci. Antrenori erau Duțu Lovin și Leonte Ianovschi, ei au fost cei care m-au învățat primele taine ale fotbalului. La seniori era antrenor Gil Mărdărescu. Știți cine era portar la juniori? Marin Radu II, care mai târziu a devenit vârf de atac. La seniorii lui FC Argeș am fost introdus într-o partidă din Cupa României, la Râmnicu Vâlcea, în 1976, contra FCM Baia Mare, în care am marcat două goluri. Eram atunci elev al Liceului „Nicolae Bălcescu” din Pitești (secția mate-info), aveam 16 ani…
Ați îmbinat utilul cu plăcutul, nu ați neglijat nici școala.
– Exact. Am încercat să le îmbin pe amândouă, atât cât am putut. Stăteam și învățam după ce veneam de la antrenament, am luat și examenul de bacalaureat cu medie bună, apoi am vrut să urmez cursurile Facultății de Chimie Alimentară, de la Galați, însă am avut parte de o surpriză neplăcută. M-a păcălit cineva că mă ajută să fiu admis, am plecat atunci de la FC Argeș, gândul meu era să dau la facultate. A fost greșeala vieții mele, marele meu regret…
Dar aveți și multe momente de care vă amintiți cu drag, domnule Ancuța…
– Da, cum ar fi, de exemplu, un turneu la care am participat cu lotul național de juniori, în anul 1976, în Turcia. Am fost declarat jucătorul competiției. Satisfacția supremă am simțit-o când am ieșit campion cu FC Argeș, în sezonul 1978 – 1979, apoi, la finalul sezonului următor, am ieșit vicecampioni naționali. Am trăit momente frumoase, am avut un grup unit, am fost ca o familie. În cariera mea, de care sunt mândru, au alternat momentele frumoase cu cele mai puțin plăcute. De fapt, fiecare fotbalist trece prin așa ceva, nu poate fi totul roz. Au fost episoade frumoase și când am jucat la Farul Constanța, cu care am promovat în Divizia A, a urmat Galațiul, am revenit la FC Argeș, în anul 1982, dar nu am rămas decât un tur. Am plecat să joc la Chimia Râmnicu Vâlcea, unde era antrenor Nelu Oblemenco. La vremea aceea, Nicolae Dobrin era antrenor la FC Argeș, cel care a facilitat transferul meu la Vâlcea. Am revenit acasă, dar la o echipă din eșalonul inferior, Unirea Pitești, iar în anul 1991 am fost constrâns să pun ghetele-n cui, din cauza unei accidentări suferite la genunchi.
Ce-ați făcut după ce ați renunțat la activitatea fotbalistică?
– Am fost instructor auto, timp de 20 de ani, după care am lucrat ca șef de obiectiv la o firmă de pază, controlam agenții. Îi mulțumesc din tot sufletul domnului președinte al CJ Argeș, Ion Mînzînă, pentru tot ajutorul oferit.
Primii bani câștigați din fotbal…
– Jucam la tineret și am primit 800 de lei, după un meci pe care l-am câștigat la Timișoara. M-am îmbrăcat frumos, pentru că îmi plăcea să fiu mereu aranjat și curat, țineam mult la aspectul meu fizic. Îmi amintesc că mi-am cumpărat un costum din banii pe care i-am primit atunci, voiam să fiu elegant și mereu în pas cu moda.
Două calități și două defecte…
– Sunt prietenos și foarte sociabil. Ca defecte, am prea multă încredere în oameni, fiind foarte credul, dar am și o personalitate puternică.
Citește și La ceasul amintirilor. Viorel Krauss: „Pe teren, Dobrin nu vorbea deloc şi nu certa pe nimeni”
O amintire despre Nicolae Dobrin vă vine acum în minte?
– Îmi amintesc că stăteam deseori cu el în cantonamente, în cameră, și el citea foarte mult, îi plăcea să fie documentat. Avea cuvintele la el, se exprima foarte ușor. Citea o carte groasă în 2-3 zile. Îmi aduc aminte că eram liberi și am ieșit cu nea Gicu Dobrin în oraș. La un moment dat, s-a apropiat de noi Tudor Vornicu, o personalitate marcantă a televiziunii, un fost realizator de emisiuni. A stat cu noi și i-a propus lui Dobrin să realizeze un interviu, ceea ce s-a și întâmplat. Cu Dobrin puteai discuta despre orice, să știți.
Ce reprezintă familia pentru dumnevoastră?
– Totul. Am o familie minunată, o soție iubitoare și două fete de care sunt mândru. Pe Lăcrămioara, soția mea, am cunoscut-o la Căciulata, fiind în cantonament cu Chimia Râmnicu Vâlcea. Ea era din Pitești, dar ne-am cunoscut pe teren neutru, a fost destinul… Pe atunci nu existau telefoane, iar noi ne-am dat întâlnire la Pitești, pe stradă ne-am revăzut. A urmat o pauză de 5 ani, timp în care nu am mai știut nimic unul de celălalt. Ne-am reîntâlnit după ce am terminat eu cu fotbalul. Am învățat-o să conducă, eu fiind instructor auto. Și așa a început povestea noastră de iubire, bazată pe respect și sinceritate. Avem două fiice, Raluca și Elena, de la care avem patru nepoți adorabili. Raluca, fiica cea mare, ne-a dăruit două nepoate, pe Diana, 9 ani, și pe Andreea, 16 ani, în timp ce Elena are o fată și un băiat: Natalia, 5 ani, și Alexandru, 3 ani. Ei reprezintă comorile noastre, ei ne fac viața frumoasă.
Regretați ceva din trecutul dumneavoastră?
– Orice om are regrete, normal. Consider că, dacă eram mai serios, jucam mai mult timp în tricoul echipei FC Argeș. Dar mi-a plăcut viața și am profitat de anii tinereții…
Urmăriți, sunt convinsă, evoluția echipei FC Argeș. Credeți că elevii lui Bogdan Andone au șanse să promoveze la finalul acestui sezon?
– Au un lot bunicel, joacă destul de bine, dar mai este drum lung până la promovare. Nimic nu este imposibil. Am observat că Bogdan Andone a venit cu un suflu nou, își dorește performanță, vedem ce se va întâmpla în meciurile din play-off.
0 Comentarii