Marți, 21 octombrie a.c., polițiștii Secției 3 au reținut un tânăr de 18 de ani, din Pitești, pentru încălcarea ordinului de protecție. Bunica acestuia este cea care a sesizat poliția, după ce băiatul, în jurul orei 16:30, s-a dus la ușa locuinței sale, deși avea interdicția de a se apropia la mai puțin de 100 de metri de ea sau de locuința ei. Ordinul de protecție fusese emis de Judecătoria Pitești chiar în aceeași zi.
Polițiștii s-au deplasat în cel mai scurt timp acolo, tânărul fiind depistat în apropiere și condus la poliție pentru continuarea cercetărilor.
A a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
Citește și Pitești. Șapte persoane care treceau strada aiurea au fost amendate
0 Comentarii