La 1 septembrie 1944 a încetat din viaţă Liviu Rebreanu, la Valea Mare (Ștefănești), Argeș

La 1 septembrie 1944 a încetat din viaţă Liviu Rebreanu, prozator şi dramaturg, creator al romanului românesc modern. (Opere: Ion, Pădurea spânzuraţilor, Adam şi Eva, Răscoala); (n. 27 noiembrie 1885).

La 1 septembrie 1944, la Valea Mare (acum în orașul Ștefănești), județul Argeș, România, se stinge din viață Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, comuna Tîrlișua, județul Bistrița-Năsăud), romancier, dramaturg și academician român.

În scrierile sale de sertar, la început în limba maghiară, și apoi în limba română, multe amintiri din copilărie aduc pe oamenii acestor locuri în prim-plan.

Deși localizate în imaginarul Pripas (identificat de cercetători cu Prislopul în care Rebreanu a locuit mai tîrziu), unele episoade din romanul “Ion” au păstrat cadrul toponimic și onomastic al Maierului (Cuibul visurilor, cum mai este intitulat într-una din povestirile publicate de scriitor).

La 1 noiembrie 1909 a debutat în presa românească la Sibiu, în revista Luceafărul, condusă de O. Goga și O. Tăslăuanu, cu povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeași revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele Ofilire (15 decembrie 1908), Răfuială (28 ianuarie 1909) și Nevasta (16 iunie 1911).

A început un nou jurnal de lector (Spicuiri), aplecându-se în mod deosebit asupra paginilor de critică și istorie literară din Viața românească, aparținînd, mai ales, lui Garabet Ibrăileanu.

A revenit asupra amintirilor din copilărie, scrise la Gyula, de data aceasta sub influența lui Creangă. A încercat să traducă, după o versiune germană, romanul Război și pace de Tolstoi.

În traducerea lui Liviu Rebreanu, revista Țara noastră a publicat poemul Moartea șoimanului de M. Gorki. Din Prislop i-a trimis o scrisoare lui Mihail Dragomirescu, propunîndu-i, spre publicare, o povestire. A scris nuvela Mîna (prima variantă a nuvelei Ocrotitorul), sub influența lecturilor din Anton Pavlovici Cehov.

La 4 aprilie 1944 fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul (un control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate suspectă la plămînul drept). La 7 iulie Rebreanu scria în Jurnal: ”Perspective puține de salvare, dată fiind vîrsta mea, chistul din plămînul drept, emfizemul vechi și bronșita cronică.”

La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, a încetat din viață la vîrsta de 59 de ani. Peste cîteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București.