Kristof Lajos, supranumit și „antrenorul de genii” a fost prins în flagrant, sâmbătă, de polițiștii bucureșteni ai Secției 26, în timp ce viola un copil în vârstă de 14 ani, într-un apartament din Sectorul 4. Acesta era filat de polițiștii Direcției Operațiuni Speciale. Anchetatorii l-au audiat mai multe ore pe Kristof Lajos și, în final, au emis pe numele lui ordonanță de reținere pentru 24 de ore. ”Bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine (duminică – n.r.) să fie prezentat în fața magistraților cu propunere legală”, a anunțat Poliția Capitalei.
Profesorul Kristof Lajos, în vârstă de 39 de ani, a fost prins de polițiști în timp ce profita sexual de un băiat în vârstă de 14 ani. „În fapt, polițiști din cadrul Secției 26 Poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au prins în flagrant un bărbat în vârstă de 39 de ani, în timp ce ar fi întreținut relații de natură sexuală cu un minor, în vârstă de 14 ani, la o locație din Sectorul 4. Conform anchetatorilor, Lajos l-ar fi ademenit pe copil cu scopul de a întreține raporturi intime. Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că profesorul i-ar fi dat băiatului diferite sume de bani, haine, dar și un telefon mobil iPhone. În acest mod, așa-zisul „antrenor de genii” l-a determinat să se îndepărteze de familie, după ce a reușit să-l convingă de faptul că „familia este nocivă”.
Kristof Lajos a fost dus la secția de poliție pentru a fi audiat, iar băiatul se află cu mama lui. Anchetatorii bănuiesc faptul că Lajos nu este la prima faptă de acest gen și se așteaptă ca, în curând, la Poliție să se prezinte și alte posibile victime.
0 Comentarii