De la primul om din ţara noastră, luat în ordine alfabetică, până la ultimul vameş (poate chiar “regina”), rămas să stingă lumina într-un sistem vindecat de boala corupţiei, e un consens general privitor la faptul că e criză economică în jurul nostru. Şi e de discutat dacă o creştere de 0,1% înseamnă că se vede luminiţa de la capătul tunelului. O criză quasi-generalizată, dublată de o sărăcie urâtă, pentru că rezolvarea problemei nu mai stă în puterile respectivului ţăran sau pensionar, de exemplu. Şi sărăcia de azi e mult mai urâtă decât sărăcia din vremea comuniştilor, pentru că atunci sărăcia era sport de masă.
Ei bine, deşi suntem înconjuraţi de tot felul de crize din toate părţile, observăm că domeniul presei pare să înflorească, atât la nivel naţional cât şi judeţean. Mai multe televiziuni şi publicaţii săptămânale sau cotidiene au apărut recent şi cred că şirul lor nu se va opri, având în vedere apropierea campaniei electorale, care este de fapt miza şi cheia problemei. Dar să stabilim din capul locului câteva lucruri. Unu: fiecare face ce vrea cu banii lui. Doi: presa liberă este o componentă a democraţiei, alături de parlament şi de separaţia puterilor în stat. Aşa că treaba e simplă: vrei democraţie – vrei şi presă liberă. Nu vrei presă liberă, umblă întâi la conceptul de democraţie. Era o glumă pe vremea comuniştilor care zicea că diferenţa între un ziarist român şi un ziarist străin este că ziaristul român e liber să scrie ce vrea el, pe când ziaristul străin e liber şi a doua zi.
Trei: indiscutabil, în ţara noastră este atât o criză a presei cât şi a fiecărui jurnalist în parte. Sunt jurnalişti care îşi vând politicului talentul cu care pun pixul pe hârtie pentru “un preţ absurd, ridicol şi meschin, cu care ar fi băut un kilogram de vin”, pentru a-l parafraza un pic pe marele argeşean Ion Minulescu. Sunt jurnalişti, unii chiar formatori de opinie, care în loc să umble cu opiniile lor şi să fie credibili, preferă să fie formaţi de politic să aibă cutare sau cutare opinie şi astfel să cânte evident fals, pentru un preţ nu cu mult mai mare. Şi sunt oameni politici, şi aici e buba, care în loc să-l slujească cu credinţă şi pricepere pe cel căruia îi cere votul, preferă să-şi facă un ziar sperând ca nişte jurnalişti talentaţi să explice alegătorilor că Mihail Kogălniceanu pur şi simplu a ţinut cald scaunul de parlamentar pentru marele om politic altoit pe tulpină de mogul. Disperaţi să ajungă sau să rămână la putere, fie că simt mirosul ciolanului aburind fie că simt că se apropie funia de par, sau chiar dintr-o lăcomie pură, politicienii «duşi cu creerii capului» îşi fac ziar. E cunoscută situaţia din campania trecută când Ştireanu, auzind că trebuie cheltuiţi bani cu presa, a propus să-şi înfiinţeze el ziar. Bineînţeles că pesediştii, râzând de lăcomia lui, i-au respins ideea. Sau propunerea conducerii PDL, ca nici un membru să nu dea bani independent la presă, pentru imaginea lui. Toţi să dea banii către conducerea PDL şi aceasta să distribuie banii către presă. La faza asta conducerea PDL pur şi simplu îi ia de proşti pe membrii lor de partid. E ca şi cum un combinat de vinificaţie face un vin prost dar, în loc să cheltuiască pentru mărirea calităţii, scoate un ziar care să explice beţivilor că e un vin quality. Deşi presa este acum de trei ori mai credibilă decât politicul, conform sondajelor, din cauza sărăciei jurnaliştilor cei care conduc jocul sunt politicienii. Şi asta nu e bine nici pentru alegători, nici pentru jurnalişti, nici chiar pentru politicieni.
Stimaţi jurnalişti, înţelegeţi că practicaţi o profesie de elită. E drept, breasla traversează acum o perioadă nenorocită, dar nu ăsta-i adevărul. Să nu uităm că până în 1944 diploma de jurnalist era semnată chiar de rege, iar comuniştii au băgat ziaristica la Ştefan Gheorghiu, cea mai importantă facultate din statul român. În încheiere, am să povestesc unul din puţinele momente când m-am simţit mândru că fac parte din breasla jurnaliştilor. În mandatul parlamentar trecut, mare conferinţă de presă în aula de la Muzeu, că se pusese de-o unire-n cuget şi simţiri între PNL şi PSD. Delegaţia PSD condusă de Ctin Nicolescu, delegaţia PNL condusă de Dan Ruşanu, că Adrian Miuţescu, deşi de faţă, nu era de ajuns. Cel mai activ şi acid dintre jurnalişti era de departe Luminiţa Nicolae, directorul de acum şi de atunci al Obiectivului Argeşean (La Mulţi Ani, pe nou!). La un moment dat, deranjat de întrebările incomode, în locul unui răspuns corect dacă n-ar fi avut nimic de ascuns, senatorul Ruşanu se ia de Luminiţa, apreciind că este atât de acidă doar pentru că patronul ziarului tocmai se înscrisese în PDL. Brusc, dintr-un alt colţ al sălii sare jurnalistul Mihai Paul Codunas, care pune lucrurile în matca lor firească: “Alo, dle senator, dvs aţi organizat conferinţa de presă pentru ca noi, ziariştii, să vă punem întrebări. Nu noi am organizat conferinţa să ne puneţi dvs întrebări”. Sesizând fundătura în care îl împinsese jurnalistul pe bună dreptate, senatorul Ruşanu a tăcut şi din acel moment eu nu l-am mai văzut prin judeţ.
Cristian VASILE
P.S. 1 Repet faptul că sunt de acord cu o lege care să reglementeze domeniul presei, însă o lege făcută de toate partidele şi cu acordul breslei. Nu o lege făcută de doi-trei frustraţi intraţi prin efracţie în politică şi care au fost citiţi şi etichetaţi de presă corect, însă cum nu le convine lor.
P.S.2 Protocolul dintre PSD şi ACD nu conţine nici un cuvânt referitor la presă. Dovadă că şi pentru ei presa este tot doar un mijloc de acaparare a puterii, alături de cizme sau găleţi. Cine are urechi de auzit să audă.

Complexul Înaltei Porți, boala profesională a politicii românești
Dan Andronic 10 august 2025 În imaginarul colectiv, „Înalta Poartă” nu este doar un reper...
0 Comentarii