Nu e tocmai perioada în care sunt dispus să jonglez cu metafore! Parte din viața mea s-a irosit! Sunt confuz, trist și, mai tot timpul, din ce în ce mai… resemnat! Dorința de a supraviețui și de a renaște cumva vine din partea lui David, nepoțelul meu, puterea mea și dragostea noastră! Va fi un lider, va fi un mare conducător! În altă ordine de idei, se împlinesc șapte ani de când urgia a aterizat forțat undeva-cândva în America! Dar despre asta într-un alt episod, probabil mai degrabă o carte!
Am început să așez un fel de oră exactă pe un peron oarecum inexistent – închipuirea mea! Mă întreb dacă oamenii, cititorii mai au nevoie de… vedenii, mai au nevoie să viseze! Mă gândesc că e bine să transmitem energii pozitive și că bine e să nu uităm că din toate distanțele lui DUMNEZEU cele mai grozave, cele mai frumoase sunt iubirea și speranța! N-ar fi rău ca mâine, poimâine, să ne înscriem în această academie a speranței! Programasem să vin în pagină cu o poveste tulburător de frumoasă, povestea unui om care, la cei 78 de ani pe care îi are, continuă să uimească!
Personaj fabulos, deștept cum n-am mai întâlnit, un aviator, unul care zboară și azi, și nu singur, ci împreună cu povești în care o să-l redescoperim pe fostul președinte Nicolae Ceaușescu și mulți alții. Înregistrările au început să se deruleze, fotografiile au început și ele să se developeze. Știu că e post! Știu că bine ar fi să ne îndreptăm spre canonul ideilor care să ne scuture de cotidianul acesta ca o cursă! Undeva în Bascov trăiește fata cu multe magazine! Politicoasă și din cale afară de emoționată, fata aceasta așază în vitrina unei idei… bucuria! Prin satele și comunele argeșene, îmbuibații din administrație se pregătesc să iasă la pensie, e ultimul lor mandat! În Siliștea vine iarna și, odată cu ea, șiruri de covrigi pe care, poate, copiii îi vor pune în traista specială pentru colindețe!
Florian Silişteanu
0 Comentarii