Nici nu știu cum să încep… Cu ani în urmă, cu foarte mulți ani în urmă, peste 20, am fost până la teatru! Îmi cumpărasem un aparat foto, era un Zenit cu un teleobiectiv uriaș! Nu mai avea nimeni prin cartierul presei! Dacă unii ieșeau la agățat cu mașini scumpe, eu îmi luam scula ca pe un AKM. Succes total, era ca magnetul, păcatele mele! Ca să dau și mai multă greutate, m-am dus într-o dimineață la teatru, la „Davila”! Era director Sorin Zavulovici! M-a primit cu zâmbetul pe buze. I-am zis că am trebuință de niște fotografii cu dumnealui, că poate prind un loc de fotograf la un ziar! A fost de acord! Ca să par interesant, am propus să facem fotografiile pe afară, așa că l-am invitat pe domn’ director la o plimbărică prin jurul imensei clădiri! Și dă-i o poză, și mai un cadru, și tot așa, preț de mai bine de 20 de minuțele, până când, așa, dintr-odată, m-am schimbat la față! Îmi venea să intru în pământ de rușine! Directorul teatrului a observat repede că eram galben ca turta de ceară: „Ce ai, mă, Florine?”. După ce mă codesc și dau din colț în colț, îmi iau inima în dinți și, abia șoptind, leg trei cuvinte: „Am uitat să pun film în aparat!”. Sorin Zavulovici nu s-a supărat, a zâmbit doar și s-a îndepărtat în timp…
Sală arhiplină în Studioul „Liviu Ciulei”
Duminică seara am avut din nou norocul unei întâmplări, să scot alt director la plimbărică, să-i fac poze ca să devin celebru! E șapte fără ceva! Ușile teatrului sunt deschise încă! Știam că se joacă „ȘANTAJ” , în regia Mirelei Nicolau! Și fiindcă sunt cam grăsan, urc gâfâind pân’ la etajul patru, în Studioul „LIVIU CIULEI”! Urc în mare grabă, atent să nu-mi cadă papionul cel roșu și să nu lovesc aparatul. Dau să intru, dar mă opresc brusc! Văd că sala este arhiplină, n-ai loc să dai cu banu’! Fac stânga-mprejur și intru pe o ușă secretă, ajungând astfel în chiar ultimul rând. Iau un scaun și acolo înțepenesc! Luminile se sting și totul se transformă cu iuțeală!
O femeie frumoasă, cândva foarte frumoasă, rostuiește în singurătatea unei case în care se aude discret muzica de pe un vinil! E profesoară, una exigentă, bine văzută în micul orășel suprapopulat de fel și fel de inși cu mare influență. Azi e ziua ei! E ușor confuză, poate foarte tristă că nu mai are pe nimeni, în afară de o mamă foarte bolnavă! Dar soneria de la ușă zbârnâie. Îndată dau năvală câțiva tineri, o fată și câțiva băieți! Au șampanie și o poftă teribilă de a o vedea pe profă… linșată! Micile pușlamale au un plan diabolic: cum-necum, le trebuie cheia de la dulapul în care se află lucrările de control ce vor ajunge în mâna comisiei!
Citește și Jurnal din cana cu păsări. România mea e lungă şi prelungă, fericită şi plină de scârbă… uneori!
Scopul este să înlocuiască foile care n-ar avea notă de trecere, să le înlocuiască imediat cu altele, de departe de nota zece! Doar că Elena Sergheevna, magistral interpretată de Cristina Dumitru, nu se lasă șantajată, ci luptă cu disperarea cu care numai o femeie puternică o poate face. Totul pare real; capul răutăților este Volodea – foarte bine interpretat de Ionuț Oanță – planurile sale de manipulare neavând însă rezultatul așteptat! Din când în când, în timp ce pe scenă se trăiește la maximă intensitate, în sală unul dintre spectatori, unul cu barbă, ba vorbește, ba comentează. Îți vine să chemi jandarmii! Se oprește însă la fix! Pe scenă focul se întețește! Personajele își ies din minți, plâng, țipă, este o luptă pe viață și pe moarte! Eu îmi văd în liniște de treabă și trag în rafale, cadru după cadru, mândru că nimeni nu bănuiește nimic, fiindcă fac fotografiile de la mare distanță, fără să ard cu blițul nici privirile actorilor, nici pe ale spectatorilor! Timpul se scurge uluitor de repede! Mai-mai ca golanii să intre în posesia cheii! Elena Sergheevna aproape că cedează după ce mitocanii încearcă să violeze una de-a lor! Doar că, până la urmă, învinge… conștiința și învinge binele, astfel că musafirii se lasă doborâți!
La ieșire… nimeni cu flori, ca pe vremuri
Nu intru în amănunte, ci vă invit să vedeți spectacolul, că e bun! La ieșire… nimeni cu flori, ca pe vremuri, când spectatorii așteptau după autografe! Îi întâlnesc însă pe managerul teatrului, muzicianul Felix Goldbach, Cătălin Ilina și doamna Erica de la costume! De data asta nu am nevoie de film pentru aparat! Caut lumină să le fac niște fotografii! Reușesc cumva și asta în acordul unui vals care răsună dintre apele fântânii arteziene! E liniște… Îl sun pe Marian Jinga, șeful departamentului comunicare! Fotografiile sunt pentru el, fiindcă le merită!
Florian Silişteanu
0 Comentarii