Deloc pe roze starea civilă și necivilă a Filialei Pitești a Uniunii Scriitorilor, o comunitate care are la numărătoare aproximativ 60 de membri! Nu deschid borcanele neputinței, că e în zadar. M-am săturat de bâlbâiala care macină și pune mărunt în colecție o atitudine tipică… și mă abțin frumos să o comentez. Doman s-a pus pe treabă și a intrat pe poarta uzinei care parfumează pijamale pentru pensionari. Niciodată uniți, cum niciodată pupând icoana unui poștaș care aduce scrisori nesemnate, întotdeauna cu mucii cravată, cea mai mare parte a confraților… așteaptă! Președintele, domnul Nicolae Oprea, critic și universitar de notorietate, și-a făcut datoria atunci când a girat cu bun simț și destul de aspru fiecare demers al aspiranților spre vitrina consacrării! Să facă echipă… cu cine și pentru ce?! Lipsește cu desăvârșire inițiativa… CU DESĂVÂRȘIRE! Desigur, cu excepția unor mici întâmplări care au mușcat uneori din aceleași piciorușe care au mai poposit prin călimara din care dă să iasă uneori domnul Eminescu, aproape sugrumat de nerușinarea a zeci de edituri și zeci de inși care trăiesc binișor din numele lui. O cârdășie fără margini, mascată de… puturoși, da… de puturoși care toată viața lor au așteptat să le dea cineva firimitura unei idei. Magda Grigore și… cam atât ar fi de scos la tablă! Vrea și poate… dar timid e pasul ei. Buuunnnn! E jenant să ai un sediu unde niciodată nu te poți atinge de un computer! Ideea devenea un fel de scârbă cosmică în cazul în care îndrăzneai să intri în cutia milei de la Casa Cărții și să ceri voie să scrii și tu două rânduri domnului… Domnului, sau să dai un telefon… mămicule… că nici nu vreau să cântăriți punga facturilor. Un sediu al unei instituții pe holul unei alte instituții e o mare nerușinare și lipsă de respect. Acum că Doman vânează iepuri târzii e și mai… nasol! Nici dracu nu mai folosește indigoul unei întâlniri. Doamna Carmen Dumitrache, șefa Centrului Cultural, care găzduiește scorbura membrilor, mi-a spus, și o cred…. că nu are nicio putere și că sediul Uniunii rămâne tot pe holul ăla amărât, pe scara de incendiu, doar că după ora 16, și asta până la ora 19. Ce naibii țară e asta, ce fel de oraș și ce fel de nuntă e în scorbura asta în care, în afară de indiferență și totală mediocritate managerială, nu există nimic?! Ca unul care am în portofoliu multe evenimente puse cu succes în scenă, fără șpăgi și comisioane, îmi permit să fiu trist. Nu există oameni în filiala asta care să facă treabă și să pună în mișcare roata înțepenită în propria neputință? Fără doar și poate că există! De departe un om care are la îndemână atitudinea unui lider este Arhiepiscopul Calinic, membru USR, prin definiție un cărturar de excepție, doar că mereu – mereu modestia a lăsat loc unor…
Apoi, Mircea Bârsilă, uriaș poet și de nădejde camarad, are curajul să sublinieze multe dintre… neîmpliniri, un bob zăbavă în atitudine l-ar putea face nesuferit și pe Jean Dumitrașcu, la fel… minunat și harnic organizator, și aș mai putea numi… dar… pe degete! Talentatul prozator Dumitru Ungureanu, și el cu un potențial și o doză de bun simț fără margini, ar putea fi în prima linie.
La frații mei, la palatul de aramă din Costești, e nuntă mare. Ține de o săptămână și
s-a prelungit, că aia mică, mireasa, are probleme femeiești! Și până nu se scot cearceafurile la vedere… Da… e cinstită miresica, și chestiunea asta aduce galbeni mulți în vistieria lui Dan Stănescu! Și mie… niște friptane de berbecuț cum doar Miorica, soacra mare, știe să le pregătească. Din cortul în care a cântat Guță trecem repejor în cortul revistei Argeş, cândva pe muchia performanței cu șapte stele, inclusiv pe vremea lui Doman (cam până să se spurce la celebritate și la troc), tipărită pe un sac de bănuți şi în câteva exemplare, parte din ele folosite la împachetat, care nu poate depăși deocamdată forma îmbătrânită, fără viziune, aș putea spune. Ce ar mai fi de consemnat? Absolut nimic…
Florian Silişteanu – un poet român printre ai lui – joi noaptea, 20 septembrie 2018 – pe uliţa dintre două distanţe