Preşedintele american Joe Biden, care a părăsit cursa pentru Casa Albă, afirmă în discursul său solemn adresat naţiunii că s-a retras în numele „apărării democraţiei”, relatează joi AFP, citată de Agerpres.
„Apărarea democraţiei este mai importantă decât orice titlu”, spune preşedintele SUA, potrivit unor extrase din discursul său publicate pe platforma X de un purtător de cuvânt al Casei Albe, Andrew Bates. „Am decis că cel mai bun mod de a merge mai departe este să predau torţa unei noi generaţii. Acesta este cel mai bun mod de a ne unifica naţiunea”, va menţiona el.
„În ultimele săptămâni mi-a devenit clar că trebuie să-mi unesc partidul în această acţiune crucială”, a spus el într-un discurs solemn rostit miercuri seara, adăugând că a venit timpul „pentru voci noi (…) voci mai tinere”, mai spune Biden citat de Agerpres.ro.
Citește și: Rareș Bogdan, replici acide la adresa Elenei Lasconi
Preşedintele democrat a ales o oră de mare audienţă, 20:00 (00:00 GMT joi) pentru a se adresa din Biroul Oval despre una dintre cele mai mari tulburări politice din istoria modernă a ţării. După săptămâni de incertitudine, Joe Biden a anunţat în urmă cu câteva zile că renunţă la candidatura pentru un al doilea mandat, anunţându-şi sprijinul pentru vicepreşedinta sa Kamala Harris. „Este experimentată, este puternică, este competentă. Ea a fost un partener incredibil pentru mine, un lider pentru ţara noastră. Acum depinde de voi, poporul american, să alegeţi”, a mai spus preşedintele democrat.
Citește și: Grupul lui Viktor Orban și Le Pen, exclus de la împărțirea posturilor de conducere în Parlamentul UE
0 Comentarii