Mâine 11 mai, a.c., jandarmii argeșeni vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor la partida de fotbal disputată între echipele A.C.S. Campionii F.C. Argeș și F.C. Voluntari, pe stadionul Nicolae Dobrin din municipiul Pitești, începând cu ora 19.30.
În conformitate cu Legea nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează de către agenţi ai societăţii de pază şi protecţie, contractată de organizator.
Citește și:FC Argeș pierde rușinos cu 6-0 acasă, în fața CFR Cluj
”Din punct de vedere al desfășurării competiției sportive, precizăm că accesul în stadion se va face începând cu ora 17.30, doar pe bază de bilete, abonamente și invitații, iar pentru pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare, recomandăm spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților de acces.”, transmite Jandarmeria Argeș.
Informații și recomandări pentru spectatori
- Recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
- Informăm suporterii că legislația în vigoare interzice persoanelor fizice deținerea, folosirea sau efectuarea oricăror operațiuni cu materiale pirotehnice, spectatorii neavând voie să dețină sau să introducă în stadion astfel de obiecte.
- De asemenea, este interzisă afișarea de inscripții care incită la ură națională, rasială, religioasă sau la discriminări de orice fel și la violență.
- Este interzis accesul în stadion cu substanțe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuțite, pumnale ori alte asemenea obiecte, care pot pune în pericol siguranța participanților.
- Spectatorilor le este interzis să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine.
- Spectatorilor le este interzis să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc.
- Participanții trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator și de forțele de ordine, pe traseele către locul de desfășurare a meciului, în apropierea și în incinta arenei sportive.
0 Comentarii