În săptămâna 4-10 mai, jandarmii argeșeni au desfășurat în comuna Bascov mai multe acțiuni comune cu I.P.J. Argeș în domeniu silvic. Cu acest prilej au fost aplicate mai multe sancțiuni contravenționale, atât persoanelor fizice, cât și juridice.

Astfel: o persoană a primit avertisment pentru transportul agregatelor fără documente legale, o alta a primit o sancțiune în valoare de 5.000 lei, conform Legii 171/2010, fiind confiscat valoric un volum de 2,011 mc cherestea tivita brad, în cuantum de 1461 lei.
De asemenea, o persoană juridică a fost sancționată cu 3.000 lei, conform Legii 171/2010. O sancțiune de 10.000 a fost aplicată unui transportator neprofesionist pentru depășirea celor 20 de metri cubi alocați într-un an. Acestuia i-a fost confiscat un volum de aproximativ 20 metri cubi de material lemnos, în cuantum de peste 5.000 lei.

Alerte de urși
Ca fapt divers, de notat că, în perioada analizată, jandarmii argeșeni au gestionat 5 apeluri la 112, care semnalau prezența urșilor în zonele populate în comunele Albești, Dârmănești, Stoenești, Corbi și Sălătrucu. Într-o singură situație au fost constatate pagube materiale (un miel).
Citește și: Aprecieri de la sindicaliști. Antonia Diaconu a dat lovitura!



0 Comentarii