Web Analytics

Iulian Chiriță, dublu campion european la tenis de masă

de | 22.08.2022 16:31 | Actualitate, Home, Sport

România are sportivi de valoare, care în ultimul timp s-au remarcat atât la nivel național, cât și internațional. Un astfel de sportiv provine de pe meleagurile câmpulungene.
Este și cazul tânărului sportiv Iulian Chiriță, legitimat la CS Voința Câmpulung, care sub îndrumarea antrenorului Mădălin Ionașcu, a reușit o performanță extraordinară: a devenit dublu campion european la tenis de masă. A câștigat aurul la dublu mixt, alături de partenera sa Annett Kaufmann, din Germania, și a devenit campion european la echipe masculin, Under 19, împreună cu Darius Movileanu, Eduard Ionescu, Andrei Istrate și Dragoș Bujor. La acest Campionat European, desfășurat în Serbia, echipa antrenată de Mădălin Ionașcu a luat 4 medalii de aur și 2 medalii de bronz.

Citește și: Irina Begu s-a calificat în optimi la turneul de categorie WTA 250 de la Cleveland


Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, și directorul Direcției Cultură, Tineret și Sport, Roxana Stoenescu, s-au întâlnit astăzi, la sediul instituției, cu cei doi câmpulungeni. Vicepreședintele i-a oferit, din partea Consiliul Județean Argeș și a președintelui Ion Mînzînă, o plachetă de excelență antrenorului Mădălin Ionașcu în semn de apreciere pentru performanțele sportive deosebite obținute în competițiile internaționale de tenis de masă.
“Mă bucur că în ultima perioadă sportul românesc obține rezultate extraordinare la nivel mondial. Mă bucură la fel de mult faptul că o parte din aceste rezultate sunt aduse de sportivi din județul nostru. Dacă în ultimii 5-6 ani premiam doar participările sportivilor noștri la campionatele europene sau mondiale, iată că acum lucrurile se schimbă. Rezultatele de genul celor obținute la tenis de masă ne arată pe de o parte că speranța s-a transformat în certitudine, iar pe de altă parte ne obligă să ne vedem mai des și ne obligă și pe noi, autoritățile locale, cele care avem numai o componentă pe sport, să fim mult mai atente. Chiar dacă nu avem atribuții directe pe sport, noi am încercat să-i susținem și financiar pe cei care au obținut rezultate deosebite, cum este cazul echipei de bob de la Câmpulung, ca să dau doar un exemplu tot din zona Câmpulung, să-i încurajăm, astfel încât și mai mulți tineri să-și dorească să facă, la rândul lor, performanță. În plus, astfel de rezultate promovează și crează o imagine pozitivă județului nostru”, a spus Adrian Bughiu.
„Vreau să vă mulțumesc pentru invitație. Cumva certifică faptul că munca noastră chiar nu a fost în zadar. Noi, la Câmpulung, în ultimii 10 ani, tot timpul am avut rezultate, medalii la campionatele naționale, iar Iulică este cumva rezultatul muncii pe care noi am depus-o în acești ani. Medaliile pe care le-a obținut anul trecut la mondiale, medalia de argint, și cele două de aur de la europenele din acest an sunt rezultate foarte importante. Un alt aspect este vârsta lui. Doar ce a împlit 16 ani și la categoria la care a concurat mai are 3 ani și sperăm la rezultate și mai frumoase. El vineri s-a întors de la Campionatul European de Seniori. Chiar a fost o premieră ca la 16 ani să participi la Campionatul European de Seniori, iar în această seară pleacă la Balcaniada de Seniori. În perspectivă, ceea ce ne dorim noi este ca să obțină aceleași rezultate și la seniori”, a spus antrenorul Mădălin Ionașcu.
Pentru că și-a dorit să facă performanță în tenis de masă, Iulian Chiriță s-a mutat, în urmă cu 7 ani, cu familia, din Republica Moldova la Câmpulung și a obținut cetățenia română. Acum este elev în clasa a IX-a la Liceul cu Program Sportiv din Câmpulung.

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *