Web Analytics
scris marți, 03.03.2026

ISU Argeș a decis amânarea exercițiului „Miercurea sirenelor”

În urma unei evaluări interne a contextului actual de securitate și a necesității unei informări publice mai ample, ISU Argeș a decis, în urmă cu puțin timp, amânarea exercițiului de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”.

Decizia a fost luată responsabil, pentru a asigura o mai bună comunicare și înțelegere a scopului acestui exercițiu la nivelul întregii comunități, transmite instituția.

„Decizia a fost luată în mod deliberat și responsabil, în baza unei analize proprii, care a indicat că, în actualele condiții, este necesară consolidarea comunicării publice, astfel încât scopul exercițiului să fie corect înțeles la nivelul întregii populații.

Facem această precizare fără echivoc: amânarea exercițiului nu schimbă cu nimic necesitatea testării periodice a sistemului național de alarmare publică.

Verificarea tehnică, mentenanța constantă și testarea funcțională a sirenelor reprezintă obligații instituționale, nu opțiuni. Un sistem de avertizare publică care nu este testat regulat riscă să nu funcționeze atunci când este nevoie de el. Într-o situație reală, orice disfuncționalitate poate însemna timp pierdut, iar timpul pierdut poate însemna vieți puse în pericol”, a transmis ISU Argeș.

Citește și Bursele se clatină, petrolul explodează: războiul din Orientul Mijlociu reaprinde spaima de inflație globală






Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită