Web Analytics

Istoricul Stelian Neagoe a decedat

de | 15.04.2021 15:58 | Cultură, Actualitate

Astăzi, 15 aprilie, a trecut la Domnul istoricul Stelian Neagoe, după o lungă și grea suferință. Avea 83 de ani. S-a născut pe 5 octombrie 1938, în satul Glebești din județul Olt, fiu de oltean, despre care, după ce l-ai cunoscut, puteai să repeți, alături de Petre Pandrea, frumoasele vorbe din textul său despre „Sociologia și metafizica Olteniei”: „Ceea ce ar fi de dorit ar fi să nu uităm prea des Pasărea măiastră. Această pasăre se găsește în sufletul fiecărui oltean, într-o tainiță albastră a sufletului, într-un cuib al inimii. Mulţi dintre noi o sugrumăm de timpuriu, când e pui golaş. Alţii ascultă primele ei cântece şi rămân înspăimântaţi, fiindcă li se pare că se fac de râs şi nu vor fi destul de practici. S-o păstrăm ca pe un testimoniu sacru, această Pasăre măiastră, care însemnează aspiraţie arzătoare spre infinit, spre bine, spre adevăr, spre iubire, spre caritate şi spre frumos, spre feeric. Pasărea măiastră este dorinţa de perfecţiune, nostalgia spre paradisul adamic. E însăşi icoana spiritului tânăr pururea creator.” (Petre Pandrea, „Sociologia și metafizica Olteniei”, Meridian, an VII(1944), nr. 28-21)

Citește și: SEMNIFICAŢIA ZILEI: 15 APRILIE – ZIUA MONDIALĂ A ARTEI

A fost Directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române vreme de cinci ani (1997-2002) și a contribuit major la perpetuarea și promovarea acestei instituții. În pofida celor care îl voiau închis sau „transformat”, Directorul Stelian Neagoe a câștigat toate bătăliile și astăzi avem un Institut de Științe Politice și Relații Internaționale sub egida Academiei Române în primul rând datorită tenacității sale.

Profesional, Stelian Neagoe a avut privilegiul fatal asumat de a-şi redacta şi fructifica cercetările şi studiile istorice în arcuri de timp din secolele de petrecere dintre două milenii, parcurgând în acelaşi timp avatarele a două sisteme politice. Astăzi, ca şi ieri, cărţile sale au prins cu deosebire la publicul larg cititor fiindcă şi-au păstrat continuu spiritul viu, scrutător, obiectiv, autorul producând lucrări ce nu fac rabat circumstanţelor şi conjuncturilor ideologice efemere pe scara istoriei. În anii `80 ai veacului trecut, a publicat lucrări imbatabile ca informaţie documentară inedită, detaşate pe cât posibil de subiectivisme, trecute cu greu printre furcile caudine ale cenzurii vigilente. Triumful raţiunii împotriva violenţei, Viaţa universitară clujeană interbelică, Istoria Unirii Românilor de la începuturi la Cuza Vodă sunt argumentele solide cu care autorul lor şi-a făcut un nume în istoriografia românească. Deopotrivă, înainte de decembrie 1989, şi-a arătat interesul pentru editarea, în premieră, de texte aparținând unor embleme ale spiritualităţii românești — Nicolae Iorga sau Octavian Goga.

Citește și: Expoziție de pictură și sculptură semnată de artistul Ion Aurel Gârjoabă, la Muzeul Municipal din orașul Basarabilor

Începând cu anul 1990, istoricul a irupt spectaculos şi eficient cu cărţi de autor de referinţă şi, ca editor, cu lucrări fundamentale ale marilor bărbaţi de stat şi oameni politici care au contribuit în chip determinant la făurirea României Mari. Între cărţile de autor se detașează Istoria Unirii Românilor de la Cuza Vodă Întemeietorul la Ferdinand I Întregitorul, volumele enciclopedice de istorie politică modernă şi contemporană a României. După cum a devenit obișnuită de acum, seria cazurilor speciale ale unor importanți politicieni precum Barbu Catargiu, Gheorghe Tătărescu, Constantin – Titel Petrescu, Petre Pandrea ş. a.

Nu în cele din urmă trebuie să menţionăm fluxul publicistic puţin obişnuit prin care autorul de ediţii s-a ambiţionat să ofere pe piaţa cărţii opere politice de preţ ale Regelui Carol I, Al. Marghiloman, Titu Maiorescu, I. G. Duca, Grigore Gafencu, ale diplomaţilor de carieră Raoul Bossy, Dan Geblescu. Peste toate tronând saga memorialistică a lui Constantin Argetoianu, de care editorul şi-a legat numele cu mărturisită ardoare.

Cercetător științific profund și prob, Stelian Neagoe a continuat să bată drumul, până la finalul carierei sale, la arhive şi biblioteci pentru ca, de fiecare dată, să ne surprindă cu noi apariții publicistice –  marca inconfundabilă a istoricului.

Citește și: Zimbrii se întorc acasă, în munții Făgăraș!

Într-o lume românească ce pare tot mai mult a fi în criză de autoritate și de repere, istoricul Stelian Neagoe este un reper sigur de acribie profesională şi de onestitate. Iar omul Stelian Neagoe, un exemplu stenic și exemplar de candoare severă și angajare morală fără rest în numele unor idealuri care astăzi se vor, de prea multe ori, obnubilate.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii