Gheorghe Brătianu a fost unul dintre cei mai mari istorici pe care i-a avut ţara noastră, cel mai strălucit din generaţiile care au activat în perioada interbelică, ilustrând una dintre etapele cele mai rodnice din întreaga evoluţie a istoriografiei româneşti. A contribuit la ridicarea istoriografiei noastre la un nivel superior, modern, comparabil cu cel al altor şcoli istoriografice europene. Brătianu a fost succesorul lui Nicolae Iorga la Catedra de istorie universală a Universităţii Bucureşti. Fiind membru al celebrei familii argeşene, tatăl său fiind cunoscutul om politic liberal Ionel Brătianu, Gheorghe s-a întors pe meleagurile copilăriei în anul 1971, atunci când familia a fost autorizată să-l dezgroape din cimitirul din Sighet şi să-l reînhumeze în cavoul Brătienilor de la Vila Florica.

A publicat 38 de cărţi  şi broşuri istorice

Gheorghe Brătianu s-a născut la 3 februarie 1898 în comuna Ruginoasa din judeţul Iaşi, ca fiu al lui Ionel Brătianu şi al Mariei Moruzi. A urmat cursurile Liceului Naţional din Iaşi, apoi Facultatea de drept a Universităţii Alexandru Ioan Cuza şi Facultatea de litere de la Paris. A obţinut titlul de doctor în filozofie la Universitatea din Cernăuţi în anul 1923 şi în litere la Paris în anul 1929. Timp de 17 ani, între 1923 şi 1940 a fost profesor la Facultatea de litere şi istorie din Iaşi, apoi, din 1940 până în 1947, la cea din Bucureşti, succedând Iui Nicolae Iorga la Catedra de istorie universală. Cu însuşiri deosebite de dascăl, Gheorghe I. Brătianu a creat o şcoală istoriografică la care s-au format mulţi dintre istoricii noştri de frunte. Între 1940 şi 1941 a îndeplinit funcţia de decan al Facultăţii de litere şi filozofie din Bucureşti, iar în perioada ieşeană, între anii 1935 şi 1940 a fost directorul Institutului de istorie generală al Universităţii Alexandru loan Cuza. De asemenea, tot la Bucureşti a îndeplinit şi funcţia de director al Institutului de istorie universală Nicolae lorga, între 1941 şi 1947. Gheorghe Brătianu ocupă astfel un loc de frunte în istoriografia românească. Puţini dintre istoricii noştri l-au egalat în ce priveşte varietatea preocupărilor şi amploarea operei publicate. O bibliografie selectivă, a lucrărilor sale, consemnează 38 de cărţi şi broşuri, precum şi 99 de articole în publicaţii ştiinţifice, tratând probleme de istorie medievală, cât şi de istorie modernă, contemporană şi de politică curentă. Opera lui Gheorghe Brătianu se înscrie, pe de o parte, pe linia tradiţională a istoriografiei româneşti, iar pe de altă parte se încadrează în efortul general de reînnoire a ştiinţei istorice, caracteristic perioadei interbelice. Cercetările sale de istorie naţională s-au concentrat asupra unor probleme majore aşa cum ar fi formarea şi continuitatea poporului român pe teritoriul pe care îl locuieşte, formarea statelor medievale româneşti, organizarea socială şi politică a vieţii româneşti în evul mediu, în lucrarea O enigmă şi un miracol istoric: poporul român (1940), pledează pe continuitatea poporului român pe aceste meleaguri. O expunere de ansamblu a istoriei naţionale a realizat prin volumul Originile şi formarea unităţii româneşti (1942). În Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti (1945), Gheorghe Brătianu aduce importante contribuţii privind baza economică a formării statelor feudale şi analizează valoarea tradiţiei orale pentru studiile istoriei.

A fost membru al Academiei Române şi al altor societăţi ştiinţifice străine

Integrarea istoriei naţionale în contextul universal a fost preocuparea majoră a lui Gheorghe Brătianu din ultimii ani ai activităţii sale. Astfel că în perioada 1945-1947 a publicat o serie de studii ce au format volumul Sfatul domnesc şi adunarea stărilor în principatele române (1947). Istoricul a fost un deschizător de drumuri în domenii ale istoriei universale, cum ar fi istoria economică şi socială a Bizanţului sau istoria comerţului italian în Marea Neagră. Primele sale cercetări importante privesc comerţul oraşelor italiene medievale în zona Mării Negre (monografia Recherches sur le commerce genois dans la Mer Noire au XIII siecle, 1929). A fost şi unul dintre distinşii bizantinişti ai vremii sale, în acest domeniu interesându-se îndeosebi de structurile social-economice şi de instituţii. Se remarcă lucrările: Privileges et franchises municipales dans l’Empire byzantin (1936) şi în special Etudes byzantines d’histoire economique et sociale (1938). Opera sa ştiinţifică îşi păstrează şi astăzi viabilitatea datorită unei perspective de o largă deschidere către toate orizonturile istoriei. Valoarea activităţii sale multilaterale a fost apreciată prin alegerea ca membru al Academiei Române şi al altor societăţi ştiinţifice străine cum ar fi membru al Societă Ligure di Storia Patria (Genova), membru al Institutului Kondakov (Praga), membru al Societăţii Regale de Ştiinţe şi Litere din Boemia, membru în Comitetul internaţional al studiilor istorice sau membru în Comitetul Naţional al Istoricilor Români.

Scurta activitate politică

Gheorghe I. Brătianu şi-a consacrat o bună parte a energiei şi activităţii politice, aflându-se, din 1930, în fruntea unei disidenţe liberale. Om de o aleasă integritate morală, el n-a urmărit prin activitatea politică să parvină în viaţa socială, in ierarhia ştiinţifică, în cariera universitară. Ideologia lui, caracterizată printr-o largă deschidere umanistă, a fost lipsită de orice afinitate cu aceea a curentelor şovine, rasiste sau mistice. Totuşi, în seara de 7/8 mai 1950 a fost arestat şi reţinut 3 ani fără a fi judecat sau condamnat, încetează din viaţă în închisoarea de la Sighetul Marmaţiei, în noaptea de 24 aprilie 1953.

Detenţia şi decesul de la Sighet

În 1947, în cadrul represiunilor dezlănţuite de autorităţile comuniste, Gheorghe Brătianu este înlăturat de la catedra universitară şi de la conducerea institutului de istorie. Astfel în septembrie i se fixează domiciliu forţat şi i se interzic contactele externe. La 9 iunie 1948, odată cu reorganizarea Academiei, care ia numele de Academia R.P.R., i se retrage calitatea de academician ca de altfel şi altor 97 de personalităţi ştiinţifice şi culturale româneşti. Urmează noaptea de 7/8 mai 1950, când este arestat de organele securităţii şi întemniţat la închisoarea din Sighet, fără să fi fost judecat şi condamnat. Într-una din zilele dintre 23 şi 27 aprilie 1953 a murit în închisoare, la vârsta de 55 de ani, în condiţii încă neelucidate. Potrivit mărturiilor altor deţinuţi, se pare că s-a sinucis prin strangulare, neputând să mai suporte chinurile detenţiunii. După alte surse se presupune că a fost bătut de un gardian până când a murit. Cert este că în 1971, familia a fost autorizată să-l dezgroape din cimitirul din Sighet şi să-l reînhumeze în cavoul Brătienilor de la Vila Florica. Asemeni lui Iuliu Maniu şi a celorlalte personalităţi politice şi culturale, care au murit sau au cunoscut teroarea comunistă a închisorilor, deportărilor şi a coloniilor de muncă forţată, Gheorghe I. Brătianu se înscrie în constelaţia luminoasă de savanţi şi politicieni patrioţi, ce legitimează identitatea etnică şi culturală a poporului român.
(MARIUS IONEL)