În comuna Țițești, județul Argeș, printre vâlcele line și împădurite, acolo unde fagul tăinuiește minunile, undeva într-o frumoasă vale, mai dăinuiesc încă șoaptele de peste veacuri ale marilor noștri conducători. Acolo freamătul tainic al pădurilor seculare se împletește armonios cu dangătul clopotelor, alcătuind o frumoasă psalmodie. Aici, în această vale a minunilor se află Biserica „Sfânta Treime”.
Ctitorul cel mai important este Radu Paisie Voievod, fiul lui Radu cel Mare
Începuturile acestei biserici se pierd în negura veacurilor ce au trecut. Descoperirile arheologice, efectuate în intervalul 20 octombrie – 2 noiembrie 1969, au stabilit faptul că actuala Biserică „Sfânta Treime” a Sfintei Mănăstiri de la Țițești este construită pe locul unei foste biserici, mai mici, ce a avut temelia din zid de bolovani și construcția de lemn. Mărturie a acestei străvechi zidiri este mormântul jupâniței Vișa. Piatra funerară atribuie decesul jupâniței în anul 1525. Ctitorul cel mai important este Radu Paisie Voievod (1535 – 1545), fiul lui Radu cel Mare. Tabloul votiv în care el apare poate fi văzut și astăzi în partea vestică a pronaosului. De asemenea, el este menționat și în pisania reperată la jumătatea secolului XIX, ce se regăsește în naosul bisericii ctitorite de Radu Paisie. La data de 8 mai 1623, mănăstirea a fost închinată Mănăstirii „Sfântul Mihail” din Eparhia Pogoniani din Rumelia, Grecia. Această închinare va atrage mai târziu decăderea mănăstirii. În anul 1746, egumenul Damaschin dispune pictarea tindei. Tot în acest an se zugrăvește și restul bisericii prin osteneala fostului egumen Partenie, după cum este scris în pisania mare din naos. Egumenul Partenie conduce o delegație la Moscova, pentru a cumpăra mobilier și icoane împărătești. Tot prin ostenelile egumenului Partenie, în anul 1796 bisericii i se adaugă pridvorul cu scop didactic. În anul 1846 se intervine din nou asupra aspectului bisericii, precum dezvăluie ultima parte a pisaniei din naos. În timpul lui Gheorghe Bibescu Voievod și a Mitropolitului Neofit, este realizată turla bisericii, este repictată biserica și este schimbată catapeteasma, costurile lucrărilor fiind suportate de egumenul Ioanichie Polidor.
După anul 1864 mănăstirea devine biserică de mir pentru creștinii din sat
După ce biserica a fost renovată în 1796 și au fost construite și chilii, a fost populată cu călugări. Viața monahală a continuat până la secularizarea averilor mănăstirești, în anul 1864. După anul 1864, mănăstirea devine biserică de mir pentru creștinii din sat. O ultimă reparație a bisericii se realizează în anul 1967, prin purtarea de grijă a părinților Ioan Popescu din București și Pantelimon Musceleanu din Țițești. Acum se repară turla degradată (dar numai în exterior), păstrându-se pictura originală de la 1846. Construcția actualei biserici prezintă elemente ce pot fi regăsite și la Biserica Dealu de lângă Târgoviște. Arhitectural este planul treflat de tipul Vodița și transmis prin Biserica Brădet, ale cărei cornișe cu brâul de cărămizi și așezate pe lat în partea inferioară, cu o cavetă, apar întocmai și la biserica Mănăstirii „Sfânta Treime”. Biserica are aproximativ 20 metri lungime (în afara pridvorului care s-a adăugat în urmă) și 5 metri lățime medie în interior. Planul urmează principiile școlii sârbești, moștenite din veacul XIV, naosul în formă de treflă, cu turla în centru și pronaosul pătrat, boltit cilindric.
Pictura bisericii este una de excepție
Biserica a fost din nou renovată în anul 1972, când i se pune acoperiș nou din șindrilă. În anul 1997, Mănăstirea Valea Mănăstirii este reînfiițată cu destinație pentru călugări. De reactivarea mănăstirii s-a ocupat părintele Gheorghe Ioana, însă lipsind terenul pentru construcția corpului de chilii, aceasta a ridicat o serie de greutăți. Pictura bisericii este una de excepție. Biserica are tinda pictată în anul 1797, pronaosul pictat în anul 1746, iar în anumite registre din naos și altar se pot observa cele trei straturi succesive de pictură, primul fiind cel de la 1548, din vremea lui Mihai Ciobanul, cel de-al doilea de la 1746, din timpul egumenilor Damaschin și Partenie, iar cel de-al treilea strat este cel din 1846, în timpul lui Ioanichie Polidor. Podoaba interioară a bisericii este catapeteasma sculptată în lemn, lucrată în secolul XVIII, în timpul lui Constantin Mavrocordat, restaurată și sfințită în anul 2013. De-a lungul veacurilor, mănăstirea a fost înzestrată cu nenumărate danii din partea multor binefăcători. Se atestă danii de moșii, încă din timpul lui Vlad Vodă Călugărul (1482 – 1495) și al lui Neagoe Basarab (1512 – 1521).
Localizare și căi de acces
Mănăstirea este situată pe șoseaua Pitești – Câmpulung – Rucăr – Brașov, adică pe Drumul Național 73, la kilometrul 20, ramificație dreapta încă doi kilometri, spre Țițești. De aici și până la mănăstire nu mai sunt decât șase kilometri. Se poate circula și pe traseul Pitești – Colibași – Mioveni – Racovița – Țițești, pe o șosea puțin mai ocolită. Pentru credincioșii fără mijloace proprii de transport, drumul se lungește cu încă 5 kilometri. Așa că li se recomandă să folosească șoseaua Pitești – Câmpulung. Dar credincioșii și turiștii fără mijloace proprii de transport mai pot folosi și trenurile ce pleacă din Golești, până la halta Bucșenești, aflată la 26 de kilometri, sau cu plecare din Câmpulung Muscel, la 29 de kilometri. În Bucșenești există o bisericuță declarată monument istoric, datând probabil încă din secolul al XVI-lea. De aici și până în Țițești mai sunt de parcurs doi kilometri.
0 Comentarii