Web Analytics
scris joi, 09.05.2019

Irina Margareta Nistor a botezat nepoţelele gemene ale actriţei Luminiţa Borta

De câteva luni, actrița Luminița Borta și Gabi Cazan sunt fericiții și obosiții bunici pentru două gemene superbe, care în acest weekend au fost botezate la Biserica ”Sf. Ioan” din Pitești. Micuțele au avut nași celebri și, mai ales, apropiați familiei lor: pe actrița Georgiana Saizesci și pe soțul acesteia, regizorul Cătălin Saizescu, dar și pe cunoscutul critic de film Irina Margareta Nistor. Un al treilea naș a fost prietenul din facultate al lui Gabi Cazan, Dumitru Costea. Toți nașii s-au întrecut, pe rând, în a ține în brațe gemenele Emma Maria și Mira Andreea. Dar iată ce a scris fericita mămică, Ania Herman, pe pagina ei, la finalul unei zile încărcate de emoții și de fericire pură: „Mi se pare ireal că azi a fost Botezul lor. Că am gemene. Că nașii lor sunt Georgiana și Cătălin Saizescu, nașii noștri minunați, Irina Margareta Nistor, care m-a făcut să iubesc filmele prin vocea ei, și Dumitru Costea, prietenul cel mai bun din facultate al tatei. Că gemenele au fost atât de cuminți, că au plâns când a trebuit și că au fost curioase tot timpul. Că mă uit prin casă și dau numai de șoșețele și bavețici. Că nu mai am prieteni de ieșit și că singura mea distracție e somnul. Că gemenele au o fericire enormă atunci când mă văd. Că probabil că au fost singurele bebelușe fără suzete din istoria Botezurilor și că tocmai au primit de la nașa Irina niște suzete de la Berlinale, tocmai bune să ne uitam noi la ele… că sunt în apropiere de șase luni. Că sunt mamă de gemene. Că ele m-au ales. Că le iubesc mai mult decât tot.”

Irina Margareta Nistor  a botezat nepoţelele gemene ale actriţei Luminiţa Borta

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...