Postul Paștelui, cel mai lung și cel mai aspru dintre toate posturile orânduite de Biserica Ortodoxă, cunoscut și sub denumirea de Postul Mare, amintește de 40 de zile de post ţinute de Hristos înainte de începerea activității Sale mesianice.  Potrivit rânduielilor bisericești, in zilele de rând din Postul Mare, se ajunează până la apusul soarelui. Dar acest efort fiziologic nu este însă suficient pentru a putea spune că ne primenim cu adevărat pentru marea sărbătoare a Învierii, fiindcă postul e mult mai mult decât un regim alimentar, iar fără rugăciune, e incomplet. Despre cum trebuie ținut postul și despre rugăciunea ce trebuie să-l însoțească, cea serioasă și cu râvnă, ne-a vorbit, deschis, dincolo de protocoale, ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.

„Le-aș zice așa tuturor argeșenilor și muscelenilor: folosiți lingura mică, aşa cum se spune, nu lingura mică și deasă. Adică, să mâncăm cu lingurița scuturată!  Vă dați seama cam cum e! Apoi, să nu fumăm. Tot cuconetul nostru și tot tineretul și bătrânetul, gata cu țigările, gata cu mâncatul după cinci seara, gata cu osteneala peste măsură. Să ne împăcăm cu vecinii de bloc, cu vecinii de sat și cu toți cei cu care suntem pe picior de război, pe picior de ceartă! Să avem veselie duhovnicească. Și, neapărat, să ne rugăm, măcar cu rugăciunea cea mai scurtă și cea mai la îndemână: Doamne  Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuiește-mă pe mine, păcătosul. Și să facem rugăciuni strașnice pentru cei bolnavi, pentru cei aflați la nevoie”, spune ÎPS Calinic, într-un interviu acordat, în urmă cu doar câteva zile, ziarului nostru.

„Sunt umilit, definitiv, de acest creştin…”

Despre rostul rugăciunii, arhiepiscopul de Argeş şi Muscel are multe de spus. Poate că, ascultând la pildele sale, vom face şi aceia din noi ceva mai reticenţi la învăţăturile bisericeşti efortul de a înţelege măcar beneficiile unui asfel de demers.
„Dacă m-aş apuca să scriu cum anume să ne rugăm, ar fi o treabă peste măsură de uşoară. De ce, m-aţi întreba imediat. Iar eu v-aş răspunde, fără să mă ostenesc prea mult, că este mai uşor, chiar cel mai uşor să scrii despre rugăciune! Dar ce este mai greu? Mai greu este să-ţi pui genunchiul la rugăciune şi să o faci serios şi cu râvnă.
Îmi aduc aminte foarte bine, când eram prin Egipt, un musulman, la ora fixă pentru rugăciune, şi-a întins covoraşul special şi a început să facă mătănii de zor, chiar dacă noi stăteam la staţie pentru a face plinul cu benzină la maşină. Până nu şi-a terminat rugăciunea nu a trecut la fapta bună! Aşadar, temelia solidă a faptei bune este credinţa în Dumnezeu, împletită cu fapta bună. Mă veţi întreba: «De ce am amintit de rugăciunea unui musulman?». Pentru că m-a marcat, m-a impresionat cum mă impresionează până la lacrimi un credincios din oraşul Curtea de Argeş, care vine la rugăciune, la oră fixă, la Paraclisul unde sunt moaştele Sfintei Filoteia, în fiecare zi, deşi este şchiop. L-am văzut pornind de acasă, din vreme şi, cu evlavie şi râvnă, ajutându-se de cârjă, vine pe Bulevardul Basarabilor kilometri întregi dus-întors!
Sunt umilit, definitiv, de acest creştin formidabil al Curţii de Argeş! Ce voi spune eu lui Dumnezeu, care am picioare sănătoase şi nu merg la biserică totdeauna sau cu o precizie de ceasornic, ca acest creştin argeşean? Să lăsăm că sunt prins de lucrări şi drumuri administrative! Ce sunt acestea în faţa lui Dumnezeu?”, mărturisește ÎPS Calinic într-una din scrierile sale, „Cu pana printre idei”.

„Am învăţat şi învăţ să mă rog de la creştinii iubiţi ai lui Dumnezeu”

Din mărturisirile sale am putea învăţa să… mărturisim şi noi: „Am văzut, la Catedrala Episcopală, la Paraclis, la bisericile din Piteşti, Câmpulung, Curtea de Argeş, Topoloveni, Costeşti, Mioveni şi în toate satele pe unde am mers, nu mai vorbesc de mănăstiri, o lume extraordinară a lui Dumnezeu, un popor binecuvântat, însetat de sfinţenie, care nu glumeşte cu credinţa, cu biserica, cu evlavia, cu rugăciunea!
De atâtea ori am dorit să fiu în genunchi cu ei în biserică, în timpul slujbei! Să stau între ei, să mă bucur şi să mă umplu de credinţa şi rugăciunea lor curată şi sinceră!
Pot spune că am învăţat şi învăţ să mă rog de la creştinii iubiţi ai lui Dumnezeu! Nu trebuie să ne fie ruşine a mărturisi şi în public aceasta, pentru că Dumnezeu ştie mai bine ca oricine gândul nostru şi pornirea inimii, a fiecăruia dintre noi!
Îmi aduc aminte de glorioşii creştini din prima parohie din Transilvania, Tioltiur – Gherla, care, atunci când aveam greutăţi şi prigoniri pentru că am îndrăznit să încep construirea unei biserici noi fără aprobare (pentru că nici nu se dădea!), au început să facă post negru şi rugăciuni cu psaltiri pe rândul satului, câte zece credincioşi şi creştine pe zi! Când am aflat, desigur, mult mai târziu, am căzut cu faţa la pământ şi am plâns cu amar! Unde s-au mai găsit astfel de oameni? Cât de mare este credinţa lor şi dragul pentru biserică, altarul care se zidea din suferinţe? Şi asta era prin anul 1965!
Şi acum, când scriu, lacrimile îmi cad în şirag de bucurie şi preţuire pentru acele sfinte fiinţe! Iată, aşadar, cum se împleteşte rugăciunea pentru fapta cea bună! Biserica se ridica prin muncă de zi cu zi şi rugăciune pentru păstorul lor!”.

„Rugăciunea este alungarea întristării şi a descurajării!“

Și dacă suntem dispuși a încerca măcar, e bine de știut și cum ar trebui să ne rugăm: iertându-i pe cei ce ne-au greşit.
„De câte ori, Doamne, nu am auzit că şi creştinii şi creştinele argeşene şi muscelene şi nu numai de la noi, ci din toată ţara aceasta binecuvântată de Dumnezeu pun la picioarele Crucii lui Iisus, rugăciunea cea de foc, ce aprinde razele speranţei şi ale bucuriei veşnice!
„Rugăciunea este rodul bucuriei şi al mulţumirii. Rugăciunea este alungarea întristării şi a descurajării!“ Aşa scrie Evagrie Ponticul, pentru cei de atunci şi cei de azi! Dacă s-ar face rugăciuni cu credinţă, tinerii nu şi-ar mai pune ştreangul de gât întru disperările trecătoare!
„Precum pâinea este hrana trupului şi virtutea hrana sufletului, aşa şi rugăciunea duhovnicească este hrana minţii“, spunea acelaşi Sfânt Părinte Evagrie (Filocalia, vol I, p. 89, 99).
Să nu uităm rugăciunea! Stăruitoarea strigare către Dumnezeu până ne aude! Să nu disperăm niciodată! Să insistăm! Să strigăm până ne aude Dumnezeu! El nu este surd! Inima Lui aude inima noastră!
Cum trebuie să ne rugăm?
Cu stăruinţă şi curaj nebun!
Cu inima curată!
Iertând tuturor toate!
Cu inima înfrântă şi smerită!
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă!
Aşa a fost auzit David, strigând către Dumnezeu! Aşa ne va auzi şi pe noi! Să încercăm acum! Şi totdeauna! Curaj!” (fragment din primul volum „Cu pana printre idei” – ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului.)