
După patru decenii de activitate, directorul Salvamont Argeș, Ion Sănduloiu, își încheie astăzi cariera remarcabilă. Va rămâne însă aproape, continându-și activitatea de formare și evaluare a tinerilor salvatori montani și conductori canini din țară.
„Cu prilejul pensionării, îi transmitem recunoștința noastră profundă și admirația pentru devotamentul, profesionalismul și implicarea neobosită în slujba salvării montane”, i-a transmis Consiliul Județean Argeș.
Ion Sănduloiu și-a început activitatea în Salvamont Argeș în anul 1985, ca voluntar.
În 1996, a devenit şef de formaţie, iar din anul 2004 până în prezent a ocupat funcția de director.
Din anul 2006, Ion Sănduloiu ocupă funcția de șef al Comisiei de Avalanșă și Câini Salvamont în cadrul Salvamont România, unde își va continua activitatea.
Reamintim că, în 2013, Salvamont Argeș devenea prima structură Salvamont din țară care integra o unitate canină în sistemul de intervenție, iar Ion Sănduloiu și Helios deveneau atunci prima echipă om-câine certificată în sistemul de salvare montană pentru intervenții în caz de avalanșă, persoane dispărute sau rătăcite.
Citește și Imagini de colecție. Câinii de avalanșă, în formă maximă la reconfirmarea brevetelor




0 Comentarii