Web Analytics

Ion Rebeca, judecător Curtea de Apel Piteşti: „Asistăm la o învrăjbire fără precedent împotriva judecătorilor”

de | 31.01.2020 16:59 | Actualitate

Prezent la bilanţul Curţii de Apel Piteşti de vineri 31 ianuarie, judecătorul Ion Rebeca, cel care deţine şi funcţia de purtător de cuvânt al instituţiei, a făcut ample referiri la votul recent din Camera Deputaţilor pentru eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor.

„Asistăm la o îmvrăjbire fără precedent împotriva judecătorilor. Noi nu avem un program normal, noi stăm de multe ori şi până la miezul nopţii la birou. Judecătorii din penal vin la birou şi sâmbăta şi duminica. Aproape 45% din indemnizaţia brută lunară a unui judecător se întoarce la stat. Putem spune la ora actuală că independenţa judecătorilor nu mai există”, a declarat Ion Rebeca.

Magistratul argeşean a făcut referire şi la volumul uriaş de muncă al magistraţilor, nu puţine fiind cazurile când la o singură şedinţă de judecată sunt chiar şi o sută de dosare. Asta în timp ce în Belgia şi Olanda judecătorii au de soluţionat în medie 10 dosare pe an.

 

Membru CSM la Piteşti: „Îmi este jenă de activitatea CSM în 2019”

La bilanţul Curţii de Apel Piteşti a fost prezent, ca şi anul trecut, judecătorul Bogdan Mateescu, membru CSM. Şi acesta s-a arătat foarte critic legat de votul din Camera Deputaţilor pentru eliminarea pensiilor de serviciu, criticând totodată şi activitatea Consiliului Superior al Magistraturii de anul trecut: „Îmi este jenă de activitatea depusă de CSM în 2019. Activitatea Consiliului nu s-a ridicat în opinia mea la standardele la care ar fi trebuit să se ridice.”

 

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

2 Comentarii

  1. Lumea nu prea are multa simpatie fata de judecatori si in general tot ce are legatura cu tribunalul. Toti am trecut printr-un tribumal odata in viata si cam stim ce mijmasuri se petrec pe acolo. Vietiile oamenilor sunt doar numere. Se dau sapagi cat tine iar la batranete ies chiaburii cu 20 mii pensie in timp ce Ion zidaru ia 1200 lei. 90% din populatia tarii e indiferenta de problemele judecatorilor

  2. Lumea nu prea are multa simpatie fata de judecatori si in general tot ce are legatura cu tribunalul. Toti am trecut printr-un tribumal odata in viata si cam stim ce mijmasuri se petrec pe acolo. Vietiile oamenilor sunt doar numere. Se dau sapagi cat tine iar la batranete ies chiaburii cu 20 mii pensie in timp ce Ion zidaru ia 1200 lei. 90% din populatia tarii e indiferenta de problemele judecatorilor