Web Analytics

articol scris joi, 28 iulie 2011

Ion Păunescu, inventatorul care a fost coleg de liceu cu Regele Mihai I

La 89 de ani, Ion Păunescu, unul dintre inventatorii care au revoluţionat industria energetică din România, ne-a vorbit despre întreaga sa viaţă, umbrită de cel de-al doilea război mondial, dar înfloritoare atunci când vine vorba de marea sa descoperire, cazanul pentru încălzire centralizată şi apă caldă de consum, cu un randament de 95%.

„Când dormea tata, îi conduceam Chevroletul”

Născut pe 7 aprilie 1923, într-o familie de oameni avuţi din Câmpulung Muscel, Ion Păunescu îşi descoperă talentul de inventator de la vârste fragede, încercând să făurească tot felul de instalaţii. Îşi aminteşte cu drag că după ce tatăl său adormea îi plăcea să conducă maşina acestuia, un Chevrolet negru din 1930, să iasă la plimbare cu prietenii şi să admire autovehiculul. A urmat cursurile claselor primare în Curtea de Argeş, acolo unde s-au stabilit părinţii săi, după care, pasionat de automobile şi transmisiuni radio, reuşeşte, cu multă sârguinţă, să intre al 17-lea bursier din cei peste  900 de candidaţi la Liceul militar „Nicolae Filipescu” din Târgovişte, în anul 1935. Aici urmează cursurile şcolii militare de geniu şi transmisiuni radio avându-l coleg pe nimeni altul decât Regele Mihai I. Reuşeşte în scurt timp să aibă o relaţie strânsă de prietenie cu monarhul care, mai târziu, îl decorează pentru meritele deosebite. „Am decis să urmez cariera militară pentru că pe acele vremuri altceva nu prea aveai ce să faci la Curtea de Argeş. Acolo l-am întâlnit pe Regele Mihai, o persoană care venea şi-şi dădea examenele la fiecare materie în fiecare trimestru ca orice elev. Deşi sunt cu patru ani mai mic decât Majestatea Sa am avut ocazia să mă împrietenesc cu acesta. Regele Mihai de fapt vorbea şi era foarte apropiat cam de toţi elevii… Îmi amintesc cum zicea la masă Tatăl nostru, iar noi toţi râdeam de domnia sa pentru că era cam gângăvit”, ne-a spus dl Păunescu. Al doilea război mondial îl găseşte pe protagonistul nostru pe frontul de la Stalingrad. „Cinci inşi, din şcoala militară, care aveam o educaţie tehnică mai deosebită, am fost luaţi de nemţi şi am fost puşi la cele mai performante staţii de radio-emisie pentru aviaţie. Aşa m-am trezit la Stalingrad la 20 de ani şi patru luni şef de staţie cu 20 de oameni în subordine. Eu nu am tras niciun foc, adversarii nu au tras în mine niciun foc… După spargerea frontului şi trecerea României de partea Naţiunilor Unite am stat în refacere circa trei luni, iar apoi am participat cu flotila a doua vânătoare transmisiuni şi la războiul din vest. Aici am mers până în Ungaria într-o localitate la cotul Dunării, la graniţa cu Cehoslovacia”. Întors nevătămat de pe front, Ion Păunescu este decorat de însuşi Regele Mihai cu „Servicul credincios clasa a III-a cu spade”, ordin datat 15 august 1945.

Descoperirea care a revoluţionat încălzirea centrală

După cariera militară de 15 ani cere să treacă în rezervă, atunci când îşi descoperă pasiunea pentru instalaţii tehnice. Este delegat să fie conducătorul tehnic al Corpului de Construcţii Curtea de Argeş. După un număr mare de lucrări executate în mai multe oraşe din ţară aşa cum ar fi Câmpulung, Slatina, Piteşti sau Bucureşti este remarcat de Nicolae Ceauşescu, cel care-i cere să se stabilească la Piteşti, pe strada Victoriei, unde locuieşte şi astăzi. În Piteşti a înfiinţat Trustul de Construcţii, secţia, grupul şi întreprinderea de instalaţii, primind funcţia de inginer şef şi ulterior director. „În Slatina eu am făcut reţeaua electrică din centrul oraşului şi până la gară într-un timp record, circa două săptămâni, şi asta pentru că trebuia să vină Ceauşescu în vizită aici. Îmi amintesc că stâlpii reţelei electrice nu erau corespunzători, erau ceva mai mici şi asta ducea la o balansare majoră. Nimeni nu a avut curajul să se urce pe acei stâlpi ca să monteze instalaţia electrică, motiv pentru care a trebuit să mă sui eu şi să termin lucrarea la timp”. Necesitatea de a oferi locuinţe încălzite i-a născut ideea care şi astăzi este revoluţionară, aceea de a inventa cazanele pentru încălzire şi pentru apă caldă. La început un proiect modest, multe experimente, multe zile de probă, până în 1975 atunci când a înregistrat Certificatul de Inventator pentru invenţia revoluţionară cu titlul: ,,Cazan pentru încălzire centrală şi preparare apă caldă de consum”. Trecerea timpului i-a adus recunoaştere pe toate planurile, invenţia funcţiona perfect şi era din ce în ce mai utilizată şi folosită. În 1989, după căderea comunismului dezvoltatorul ideii cazanelor cu apă a înfiinţat propria firmă, prin care a început construirea în serie a cazanelor, astăzi ajungând la un număr impresionant de peste 6.000 de instalaţii.

Hotelul Muntenia are încălzire şi apă caldă datorită mecanismului CLAP-TCN

Revoluţionara invenţie este şi astăzi aşa cum ne prezintă Ion Păunescu foarte apreciată. Sunt societăţi comerciale precum Petrom, BAT sau hotelul Muntenia din Piteşti, Prefectura Baia Mare, Exploatarea minieră Miercurea Ciuc, staţiunea Băile Tuşnad şi foarte multe blocuri care au încălzire şi apă caldă datorită mecanismului CLAP-TCN (Cazan Locuinţe Automatizate Piteşti- Tata, copiii şi nepoţii). Instalaţiile au un randament de 95%, fiind foarte eficiente, ele pot fi realizate atât pe orizontală, cât şi pe verticală pentru o economie de spaţiu. „Prima inovaţie a fost atunci când, pentru că se dorea montarea unor centrale termice de apartament ca în zilele noastre, dar regimul interzicea asta, am făcut un căzănel care nu avea nicio automatizare. Acesta era însă periculos pentru că nu aveai voie să dai drumul la gaze până nu dădeai drumul la apă şi apoi aprindeai gazul. Acesta a fost primul cazan autohton pentru spaţiu minimal, pentru că pe cele din import nu aveam voie să le aducem. Am făcut atunci pentru 360 de apartamente, iar principiul acestui căzănel fără automatizare a rămas şi astăzi în picioare, numai că nu a mai fost nevoie de el pentru că au apărut blocurile cu centrală termică. Brevetul meu de invenţie a fost obţinut cu acelaşi sistem de încălzire ca la acel căzănel, dar la o altă scară, la un alt nivel…”.
De-a lungul vremii, Ion Păunescu a adunat un număr impresionant de diplome şi trofee. Numai Camera de Comerţ şi Industrie Argeş i-a acordat ,,Diploma de excelenţă”, pentru activitatea desfăşurată şi bună conduită în relaţiile cu partenerii de afaceri şi ,,Trofeul Seniorului”, pentru perseverenţă în activitate. Datorită faptului că apreciem valorile putem spune despre inventatorul cazanelor CLAP că este un geniu al fizicii şi un om de înaltă ţinută morală. (M.I.)

Distribuie!

0 Comentarii

Liber la indemnizații pentru fotbaliștii Stelei ’86! Cât vor primi de la statul român

Steaua a izbutit o performanță de senzație în1986. Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul […] Citește!

FRF a închis cazul Reghecampf

În pauza internațională din septembrie-octombrie, Laurențiu Reghecampf a semnat cu FCSB, după ce fosta campioană a României s-a despărțit de […] Citește!

Filipe Coelho, înainte de Universitatea Craiova – Getafe: „Nu vom juca la egal, ci la victorie!”

Universitatea Craiova debutează în faza principală din Conference League joi, 15 octombrie, cu un duel contra lui Getafe. Antrenorul Filipe […] Citește!

Suporterii îi cer lui Chivu să renunţe la un jucător

Cristi Chivu traversează o perioadă delicată în Champions League alături de Inter Milano, după un start cu două eșecuri în […] Citește!

România și-a asigurat prima medalie la Europenele de tenis de masă. Bernadette Szocs și Eduard Ionescu, în semifinale

România și-a asigurat prima medalie la Campionatul European de tenis de masă, găzduit de Ljubljana, în Slovenia. Bernadette Szocs și […] Citește!

Șofer de autobuz, beat la volan: a distrus cinci mașini și a doborât un stâlp de electricitate

Un șofer de autobuz de la firma de transport public din Suceava s-a urcat băut la volan și a provocat […] Citește!

PSD a votat lista miniștrilor și intră la guvernare. Cine va face parte din cabinetul Niculescu

PSD a decis să intre la guvernare, iar lista miniștrilor social-democrați a fost votată în cadrul unei ședințe desfășurate la […] Citește!

Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, restricții de trafic între 19 și 29 octombrie. Cum se va circula

Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi restricționată în două etape, între 19 și 29 octombrie 2026, din cauza unor […] Citește!

Percheziții DNA la o firmă din Constanța care oferă asistență portuară pentru nave militare NATO

O firmă din Constanța care oferă servicii de asistență portuară pentru nave militare aparținând statelor membre NATO a intrat în […] Citește!

Alertă după alertă în Tulcea! Patru mesaje RO-Alert într-o singură zi, după ce radarele Armatei au detectat drone în apropierea graniței

Locuitorii din nordul județului Tulcea au trecut miercuri printr-o nouă zi marcată de avertizări privind pericolul unor posibile incursiuni de […] Citește!

Scandal la o școală din Timișoara: profesor de sport atacat de părinții unui elev de clasa a V-a după o observație făcută la oră

Un incident petrecut miercuri la Școala Gimnazială nr. 15 din Timișoara a necesitat intervenția polițiștilor, după ce între un profesor […] Citește!

Toma Cuzin, sub control judiciar după accidentul din Teleorman. Ce au descoperit medicii în probele biologice ale actorului

Actorul Toma Cuzin, cunoscut publicului pentru rolul lui Firicel din serialul „Las Fierbinți”, a fost plasat sub control judiciar după […] Citește!

Omul săptămânii

Gheorghe Badea

Opinie

Când România e ruptă-n fund, iar ANM se îmbracă de la Prada

Din ediția tipărită

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete

Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel

Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete

Centrul Universitar Pitești și extensiile sale au marcat începutul unui nou an academic

Luni, 28 septembrie 2026, a fost ziua care a marcat începutul unui nou an universitar pentru multe facultăți, cum de […] Citește!

Căruţa înaintea boilor fotovoltaici de la Câmpulung

O recentă rectificare bugetară efectuată de legislativul câmpulungean a transferat niște bănuți de la eternele și neimplementatele proiecte de piste […] Citește!

Ameninţări deşarte din partea lui Lasconi! Iar dă în judecată pe cineva

Atunci când se simte lezată de afirmațiile unor opozanți sau contestatori, primărița Câmpulungului fie vine cu o replică de blochează […] Citește!