Web Analytics

articol scris joi, 12 ianuarie 2017

Ion Năftănăilă, fostul primar de la Lereşti, a fost condamnat la un an şi trei luni de închisoare cu suspendare

# Sentința nu e definitivă și a fost deja atacată cu apel

În urmă cu doi ani, Direcţia Naţională Anticorupţie a declanşat începerea urmăririi penale a doi foşti primari ai comunei Lereşti, Ion Năftănăilă şi Gheorghe Tonghioiu, aceştia fiind acuzaţi de săvârşirea de fapte de corupţie prin implicarea în depunerea, respectiv determinarea depunerii de către altul a cererilor de sprijin financiar de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (fonduri de la bugetul de stat şi din surse externe).

Prejudiciul a fost estimat la circa 200.000 de lei, Primăria Lereşti fiind responsabilă civilmente pentru 137.000 de lei. În cauză au intrat şi alte persoane: Nicolae Fianu, Nicoleta Sarmiza Stoica (agent agricol la Primăria Lereşti), Ileana Soceanu (secretarul Primăriei) şi Neculae Poşchină. În iulie 2015, procesul acestora s-a finalizat în primă instanţă, iar hotărârea a fost una cu consecinţe diferite faţă de cei şase acuzaţi. În cazul lui Gheorghe Tonghioiu, Ileana Soceanu şi Neculae Poşchină s-a decis încetarea procesului, în timp ce Ion Năftănăilă a fost condamnat la un an şi nouă luni de închisoare cu suspendare, Nicolae Fianu a primit un an, iar Sarmiza Stoica un an şi nouă luni, şi pentru ei fiind dispusă suspendarea executării. Numai că, în apel, instanţa a cerut rejudecarea procesului, procedură finalizată în ajun de Crăciun, pe 20 decembrie 2016.

Năftănăilă trebuie să presteze și 60 de zile de muncă neremunerată la Primăria Lerești sau Câmpulung

Tribunalul Argeş a efectuat inclusiv schimbări de încadrare juridică, la solicitarea Parchetului DNA (cererile inculpaţilor nu au fost acceptate) şi a pronunţat din nou soluţie de condamnare. Năftănăilă, primar la Lereşti în mandatul 2004-2008, a primit două pedepse cu închisoarea, ajungându-se la un cumul de un an şi trei luni. Executarea a fost suspendată sub supraveghere, iar condamnatul a fost obligat şi la efectuarea a 60 de zile de muncă neremunerată la Primăria Câmpulung sau Lereşti. Fianu s-a ales cu un an de închisoare cu suspendare, plus cele 60 de zile de muncă, iar Stoica a primit un an şi nouă luni cu suspendare (două condamnări şi o încetare a procesului pentru una dintre acuzaţii) şi obligaţia celor două luni de muncă.
Hotărârea Tribunalului a fost deja atacată cu apel de doi dintre cei pedepsiţi, dar şi de către Parchetul de pe lângă Serviciul Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Distribuie!

0 Comentarii

Incendiu în Ilfov. Degajări mari de fum după ce două case au luat foc în Chiajna

Duminică, 8 noiembrie 2026, un incendiu s-a produs la 2 case cu regim de  înălțime P+1, pe strada Grigore Eremia, […] Citește!

Nicolae Stanciu a devenit campion al Chinei după un final de sezon incredibil

Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României, a câștigat titlul de campion al Chinei alături de Dalian Yingbo, după un final de […] Citește!

Anastasia Fusea a câștigat medalia de bronz la Cupa Mondială de sabie pentru juniori de la Budapesta

Scrimera română Anastasia Fusea, legitimată la CS Dinamo București, a obținut medalia de bronz în proba feminină de sabie din […] Citește!

Daria Silișteanu, două medalii de aur și un record național la Jocurile Olimpice de Tineret

Înotătoarea română Daria Silișteanu, în vârstă de 17 ani, a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar […] Citește!

Tragedie în Masivul Retezat. Un turist a murit după ce a alunecat pe gheață. A fost căutat toată noaptea

Un turist și-a pierdut viața în Masivul Retezat, după ce a alunecat pe o porțiune acoperită cu gheață și a […] Citește!

Accident în Reșița, provocat de o șoferiță de 21 de ani care consumase alcool. Un adolescent a ajuns la spital

O tânără de 21 de ani este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier în Reșița, în noaptea […] Citește!

Dunărea, la un nivel îngrijorător de scăzut: Debitul este de aproape trei ori mai mic decât normalul lunii noiembrie

Dunărea continuă să înregistreze debite extrem de reduse pentru această perioadă a anului, iar prognozele hidrologilor nu indică o îmbunătățire […] Citește!

Final tragic al căutărilor din Munții Retezat: Turistul căzut de pe creastă a fost găsit mort, după o noapte întreagă de intervenție

Operațiunea de salvare desfășurată în Masivul Retezat s-a încheiat tragic. Turistul care a căzut sâmbătă seară de pe creasta dintre […] Citește!

Argeș. Spitalul Municipal Câmpulung angajează

Spitalul Municipal Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical generalist debutant, cu studii postliceale (PL), în […] Citește!

Donald Trump vrea să aducă luptători la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că i-a propus lui Dana White, directorul executiv al Ultimate Fighting […] Citește!

Captură de aproape 1,8 milioane de lei la Giurgiu: mii de produse suspecte, țigări fără timbru și bijuterii descoperite în bagaje

Controalele efectuate în ultima săptămână pe DN5, în județul Giurgiu, au scos la iveală cantități importante de mărfuri pentru care […] Citește!

Giurgiu: Adolescent de 16 ani, reținut după ce ar fi bătut un băiat de aceeași vârstă. Victima, internată în București

Un conflict între doi adolescenți de 16 ani, izbucnit într-o localitate din județul Giurgiu, s-a încheiat cu unul dintre băieți […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete