Născut la 1 decembrie 1926 la Podul Dâmboviţei, în comuna Dâmbovicioara, din părinţii Ecaterina şi Nicolae Crăciun, poetul popular şi cântăreţul bisericesc Ion Crăciun sau „Moş” Crăciun, aşa cum îi place să i se spună, a copilărit şi a urmat cursurile primelor şapte clase primare în localitatea natală, iar cel care i-a pus pentru prima dată condeiul în mână a fost învăţătorul rucărean Gheorghe Dulamă. Chiar dacă aproape întreaga viaţă a fost muncitor forestier, Ion Crăciun a avut şi încă mai are o mare înclinaţie către citit, poezie şi cântec.
Încă de la 16 ani a fost muncitor forestier şi 60 de ierni le-a făcut în pădure
În anul 1940, după ce a terminat cursurile primare, a fost dus de un unchi al dumnealui la Câmpulung, unde a devenit băiat de prăvălie la un mare angrosist de vinuri, pe nume Alexe Viscol. „Când a început războiul eram băiat de prăvălie în Câmpulung. Pe la vreo 14-15 ani când Antonescu a spus: „Ostaşi, vă ordon treceţi Prutul!” eram tot acolo. Iar în momentul în care s-a întors soarta războiului a trebuit să vin acasă pentru că deja comerţul nu prea mai mergea şi prăvălia a fost închisă. Am fost băiat de prăvălie timp de doi ani, după care, în momentul în care m-am întors acasă, tata, fiind muncitor forestier, mi-a pus frumos un toporaş în mână şi un rucsac în spate şi m-a trimis pe muntele Comis, la izvoarele Dâmboviţei. De atunci, de la vârsta de 16 ani neîmpliniţi am practicat munca forestieră şi am dus greul muncii de ţăran muntean până la încorporare, la 5 octombrie 1948”, ne-a spus Ion Crăciun. Argeşeanul nostru a fost încorporat la Regimentul 3 Transmisiuni Radio Deva şi după perioada de instrucţie a fost trimis la o şcoală regimentară. Ulterior protagonistul nostru a urmat şi cursurile unei şcoli de subofiţeri, a fost curier militar şi apoi a fost trimis la o şcoală de ofiţeri la Iaşi. După un an de zile la şcoala de ofiţeri, conform reducerii de efective şi din cauza unei sănătăţi şubrezite după efortul militar, Ion Crăciun a fost lăsat la vatră după trei ani de armată dură cu gradul de sergent major. S-a întors acasă şi imediat s-a şi căsătorit. În urma căsniciei au rezultat şapte copii. Protagonistul nostru s-a reîntors la munca forestieră moştenită de la tatăl dumnealui şi nu mai puţin de 60 de ierni le-a făcut în pădure. „Pe crestele Carpaţilor, Munţii Făgăraş, Munţii Bucegi, Munţii Gurghiului, am lucrat muncă forestieră pentru a-mi putea întreţine familia”.
„Dacă aş pune toate cărţile citite de mine pe un măgar, nu cred că le-ar putea duce”
Pe de altă parte, de reţinut că argeşeanul nostru de la Podul Dâmboviţei a avut încă de mic copil înclinaţia către citit. „Mi-a plăcut foarte mult să citesc, eu citeam în clasa a VI-a diferite romane, dar mai multă atracţie aveam spre poezie. Îmi plăcea foarte mult şi-mi aduc aminte că în şcoală am spus cea mai mare poezie şi anume „Peneş Curcanul”. De citit nu aş putea spune ca număr câte cărţi am citit, dar în tot cazul dacă aş pune toate cărţile citite de mine pe un măgar, nu cred că le-ar putea duce. Apoi, încet-încet am întrerupt cititul şi m-am îndreptat către poezie. Primele creaţii au fost „Supărare”, „Singurătate” şi „Suferinţă”. Erau numite aşa pentru că se potrivea cu viaţa mea. Îmi amintesc că le-am creat când eram la oi, la Cincu. Iarna, în luna februarie eu dormeam afară lângă oi şi de aici au rezultat aceste creaţii. A fost greu, dar acesta a fost debutul meu în poezie. Încet-încet am prins gust nu numai pentru citit, ci şi pentru poezie, pentru scris. Am început să scriu poezii cu câte 4, 5, 7 sau 10 strofe şi le-am adunat pe toate într-un manuscris la care eu ţin foarte mult. Nu sunt foarte multe poezii, dar sunt poezii foarte mari şi poezii care spun foarte multe despre viaţa mea”.
De 30 de ani este cântăreţ bisericesc la Podul Dâmboviţei
Pasiunea către citit şi cea către poezie nu s-a oprit aici pentru „Moş” Crăciun, aşa cum îi spun apropiaţii, ci s-a extins şi către cântat. „La şcoală am fost examinaţi de către învăţătorul Gheorghe Dulamă, care a descoperit la mine un talent către muzică. Aşa am făcut parte din corul şcolii şi apoi am făcut parte din corul bisericesc. Acum sunt cântăreţul bisericii de la Podul Dâmboviţei. Vă spun că la biserică nu poţi face faţă dacă nu cunoşti bine biblia, notele, să ai un vocabular adecvat şi o ţinere de minte cel puţin bună. Am aproape 30 de ani de când sunt cântăreţ bisericesc în satul Podul Dâmboviţei. Iarna mai lipsesc, dar am ajuns la 85 de ani…”, ne-a mai spus „Moş” Crăciun. Printre poeziile argeşeanului Ion Crăciun menţionăm: „Navigator pe marea vieţii din pruncie până la mormânt”, „Războiul”, „Copii”, „Despre văduvie” sau „Despre însurătoare”. „Dacă citeşti, în viaţă înveţi şi dacă ai prins gustul de citit şi învăţat, ăsta nu îl părăseşti până mori. Indiferent dacă ochii sau urechile te mai ajută sau nu, sau picioarele te mai pot purta unde doreşti sau nu, totul este ceva divin”, a mai completat Ion Crăciun.
„Navigator pe marea vieţii din pruncie până la mormânt”
„Când vii pruncuţ pe astă lume,
Ai fi tu chiar odraslă de-mpărat,
Eşti gol, sărac, nimic nu ai, nici nume,
Părinţii tăi cu drag te-au aşteptat,
Şi vii plângând de când zăreşti lumina,
Dar, îngrijit curând apoi încerci,
Şi tu prin plânset o deştepţi,
Pe mama neodihnită în multe dimineţi,
Ai părăsit limanul de formare,
Şi intri acuma în noul univers,
Trecutul tău nu e nici mic nici mare,
Nici cunoscut, nici scris, nici şters,
Tu intri în viaţă la porunca sfântă,
Ţi-a spus-o Domnul chiar de veşnicie,
Să fie lume pe-ntreg pământul,
Şi-n toate casele să fie şi copii,
La 10 ani de unele îţi dai seama,
În anii aceia carte tu înveţi,
Cu glasul dulce te deşteaptă mama,
Din somnul tău în mii de dimineţi,
Eşti un copil sub aripi de părinte,
Şi creşti frumos şi îngrijit
Ai viaţa întreagă pusă înainte,
Te joci, te râzi, eşti tare fericit,
Zăreşti un ţărm pe-o barcă mititică,
E marea vieţii şi bărcuţa ta,
Încerci în larg să ieşi, sfios, cu frică,
Limanul scump rămâne-n urma ta,
Copil fiind, nu şti nimic de Domnul,
Şi nici ce-a fost cândva pe Golgota,
Dar în genunchi, ieşind cu părinţii
Şi roagă-l să-ţi conducă barca ta,
La 20 ţi-e plină fecioria,
Putere ai şi munca o cunoşti,
Şi tainici dor te prinde când Maria,
Ţi-apare în cale cu ochi dulci, frumoşi,
Doreşti ceva, nici tu nu şti anume,
Ai strânge-n braţe tot ce întâlneşti,
Iubeşti ce-i frumos şi scump pe lume,
Ai visuri mari, la multe te gândeşti…”.
Material realizat de Marius Ionel
0 Comentarii