Web Analytics
scris luni, 30.01.2023

Ion Mînzînă (PSD Argeș): „Taxa de solidaritate pentru marile companii este necesară”

Președintele PSD Argeș, Ion Mînzînă transmite că taxa de solidaritate este soluția corectă pentru marile companii din România.

Ion Mînzînă (PSD Argeș): „Taxa de solidaritate pentru marile companii este necesară”

De aceea, PSD propune pentru marile companii un model de taxare care reprezintă, practic, o extindere a taxei de solidaritate introdusă la nivel european în domeniul energiei.

Citește și: România, clasare istorică la Europenele de patinaj artistic

Taxa ar urma să fie extinsă la toate companiile mari care au înregistrat profituri uriașe și care trebuie să plătească taxe în România măcar la fel cum plătesc firmele românești, adică cel puțin 1% din cifra lor de afaceri.

Supraprofiturile obținute prin specularea actualei situații de criză trebuie suprataxate și, astfel, o parte dintre ele să se reîntoarcă către societate.

„Este vorba despre echitate!

De multe ori, marile companii își exportă profiturile prin diverse inginerii financiare, iar impozitul declarat e atât de mic, încât impozitul de 16% din această sumă nu reprezintă nici măcar 1% din cifra de afaceri, așa cum plătesc toate IMM-urile din România”, mai transmite Ion Mînzînă.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...