Web Analytics

Ion Mînzînă: „Ne vedem văduviţi de peste 400 de miliarde lei vechi din bugetul judeţului”

de | 3.03.2021 13:00 | Actualitate, Politica si Administratie

# Guvernul a dat mai puţini bani Argeşului, comparativ cu judeţele liberale şi USR-iste din Ardeal # O singură localitate din Argeș a primit bani mai mulți de la guvern, Câmpulungul condus de Elena Lasconi
În conferința de presă de la CJ Argeș, președintele Ion Mînzînă a discutat despre bugetul național și sumele care ar urma să fie alocate Argeșului, pe care le consideră un „vis urât”.
După datele oficiale, „în faza aceasta de proiect a bugetului de venituri și cheltuieli pentru județul Argeș pe 2021, se preconizează venituri de aproximativ 429 de milioane lei, în bani vechi 4.290 miliarde sau 86 de milioane de euro. Preconizăm să avem cheltuieli de 745 de milioane de lei, 7.450 de miliarde vechi; la această oră, vorbim de o finanțare de 57% din totalul necesarului pentru cheltuielile pe care le avem preconizate pentru anul în curs. Județul Argeș are în derulare foarte multe proiecte europene, finanțate prin PNDL II sau finanțate de CJ. Este clar că nu vom putea încheia acest an cu sumele puse la dipoziție de guvernanți, sume cuvenite județului Argeș. Precizez că pentru finanțarea sistemului de protecție a copilului, necesarul solicitat a fost undeva la 89 de milioane lei, adică 8.900 de miliarde lei vechi. Obligativitatea guvernanților este de a aloca până la 90% din această sumă. În bugetul pe care domniile lor vor să-l treacă pe repede-nainte în Parlamentul României, ni s-a propus doar suma de 32 de milioane lei, la 40% din sumele necesare județului Argeș. Pentru finanțarea Centrelor de asistență socială a persoanelor adulte cu handicap necesarul solicitat este de 51 milioane lei. Conform prevederilor legale, 90% ar fi însemnat 46 de milioane lei. Ni se propune suma de 23 de milioane, 50%. După cum putem observa, viziunea pentru județul Argeș a actualilor guvernanți este că nu avem nevoie de protecție socială, nici protecția socială a copilului, nici a persoanelor adulte cu handicap”, a declarat președintele CJ.

Citește și În lupta împotriva Covid-19, Consiliul Județean Argeș alocă spitalelor o nouă tranșă de bani-2.673.500 lei

Citește și Senatorul Ovidiu Puiu: „Bugetul României are mari necunoscute!”

„Suma pentru drumuri este diminuată cu 80 miliarde lei vechi”

Ion Mînzînă a amintit și de finanțarea lucrărilor pentru drumuri județene, unde infrastructura rutieră se află într-o stare de degradare. „În perioada aceasta am întocmit referate de necesitate pentru tot ce înseamnă infrastructură rutieră, cofinanțări pentru ce înseamnă PNDL și fonduri europene, având în derulare 2 drumuri, cu peste 40 de milioane de euro. Necesarul nostru ar fi fost undeva la 162 de milioane de lei. Din păcate, sumele puse la dispoziție de Guvern, deși în faza inițială de proiecție a bugetului guvernanții ne alocau circa 25 de milioane, au catadicsit să ne aloce o sumă diminuată cu peste 80 de miliarde lei. Sumele pentru echilibrarea bugetelor locale sunt în cuantum de 31 de milioane lei, ceea ce nu reprezintă nici măcar 50% din sumele de echilibrare acordate pentru bugetul anului 2020. Ne vedem văduviți de peste 400 de miliarde lei vechi la ce înseamnă bugetul consolidat al județului Argeș, sume în minus în 2021 față de 2020.
La nivelul CJ s-a constituit o echipă care a solicitat parlamentarilor județului Argeș inițiative privind sumele alocate județului. (…) Este pentru prima oară când avem de a face cu acordarea preferențială către anumite județe a unor sume de bani, care depășesc cu mult ceea ce obține județul Argeș din actualul buget. Tot se face vorbire în presă despre marile realizări ale unor județe din zona Ardealului. Am și spus-o, chiar în perioadele în care s-au aflat la conducere guvernări pesediste, sumele alocate în acea zonă au fost mult mai mari decât sumele alocate județelor din partea de sud. Și de data aceasta, așa-zișii mari conducători liberali primesc preferențial sume, la nivelul miilor de miliarde. E adevărat, și o localitatea din județul Argeș (Câmpulng, n.red) primește frumoasa sumă de 20 de miliarde, deci două treimi din ceea ce înseamnă suma alocată din bugetul național pentru drumurile județene și comunale din Argeș. Vom fi nevoiți să luăm cele mai dure măsuri. Am previzionat că lucrurile nu vor fi așa cum ne-am fi dorit, dar nu credeam că va fi catastrofa așa de mare pentru Argeș. Vreau să le «mulțumesc» tuturor aleșilor județului Argeș, mai ales din partea conducătoare a României, care s-au «implicat», așa cum s-au implicat aleșii politici ai altor județe. Suntem celebri prin faptul că am reușit performanța să venim în fața Parlamentului cu cele mai multe amendamente, dar suntem la fel de celebri prin faptul că niciun parlamentar al puterii n-a catadicsit, n-a fost implicat în a obține sume în plus pentru localitățile respective, pentru derularea obiectivelor. Datele pe care vi le-am adus la cunoștință arată jalea, jaful gândite de acești guvernanți pentru județul Argeș. Obligația noastră este să ducem mai departe măcar proiectele pe care le avem în derulare. În anul 2021 sunt necesare cheltuieli pentru Spitalul Județean Argeș de circa 400 miliarde lei vechi, pentru DGASPC – cel puțin 70 de miliarde, pentru proiectul european Cetatea Poenari – cel puțin 50 de miliarde. Suntem puși în situația să drămuim fiecare ban, încât să ducem mai departe ce ne-am propus”, a mai declarat Mînzînă. Președintele CJ a mai precizat că „în toate structurile se vor face economii, prin respectarea legii. Este clar că trebuie să strângem cureaua”.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

1 Comentariu

  1. „Ne vedem văduviţi de peste 400 de miliarde lei vechi din bugetul judeţului”. H’aiasta chiar ca-i tare … miliarde lei vechi ! Nineaca !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! matale chiar esti dus cu capu’ , esti de pe vremea lu’ Decebal , ori mai incoa’ /Tendenbal !