Întrebat despre viitorul echipei CS Mioveni în liga secundă, Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni, a fost cât se poate de tranșant.
Edilul ne-a declarat: „Pe mine mă interesează la fotbal doar academia de copii. De la 1 decembrie 2022 am spus că nu vorbesc decât despre academia de copii de la CS Mioveni, care mă interesează și pentru care voi face tot posibilul să funcționeze la capacitate maximă. Despre echipa de Liga a doua nu am ce să vorbesc… Nu știu! E posibil și să se desființeze, și să joace în Liga a V-a… Nu știu! Repet, de la 1 decembrie 2022 nu mă mai interesează… Dacă autoritățile locale de la Mioveni vor mai sprijini financiar echipa de fotbal în Liga a doua, vă voi răspunde după data de 24 iunie, când avem ședința de Consiliu local. Indiferent că finanțează Consiliul Local, pe mine echipa de fotbal de seniori, fie de Liga I sau Liga a doua sau orice ligă, nu mă mai interesează, având în vedere că toată lumea m-a acuzat că eu am făcut și nu am mai făcut, și atunci am spus, nu, o să dau atenție altor probleme mai importante decât sportul. Când vrei să faci bine, atunci ești acuzat… Să vină investitori, să-și caute investitori…
Oricum, pe anul 2023 nici nu pot să spun să finanțeze Consiliul Local, nici să nu finanțeze, având în vedere că este un proiect sportiv. Pe 2023 ei au alocați bani, pentru că primăriile finanțează pe an calendaristic, nu finanțează pe an sportiv. Pentru Liga a doua, CS Mioveni are bani destui, iar pentru județ are pentru două-trei campionate. Nu vor fi afectate nici celelalte sporturi sau Centrul de copii și juniori… Având în vedere că în luna a zecea, a unsprezecea, toată lumea acuza primarul că nu știu ce a făcut, păi, ce primar își dorește răul la ceea ce are în ogradă? Când în sezonul regular am fost furați de 9 puncte, nimeni nu spunea nimic, toată lumea s-a axat că primarul e de vină. Sunt firme, să preia, să facă, să promoveze… Să dea Dumnezeu să-i văd în Liga Campionilor! Sunt iubitor de fotbal și m-aș bucura…”.
Citește și Juniorii de la CS Mioveni, performerii campionatului județean Under 15
0 Comentarii