”Oamenii DACIEI’’ – interviuri de Cristina Rousseau (6)
Cristina Rousseau: Considerați faptul că ați fost angajat la Dacia, printre puţinele, dacă nu chiar singura mare uzină care a dus și duce prestigiul nostru, al românilor, în lumea întreagă, a însemnat un drum bun pentru viața dumneavoastră?
Ion Bulearcă: Adevărul este că și în vremea comuniștilor uzina era foarte apreciată, situată mai puțin departe de tumultuosul oraș Pitești, într-o zonă plină de păduri seculare (chiar și în uzină existau pâlcuri de brazi mai ales în fosta zonă veche), cu toate greutățile deplasării de la Pitești la Colibași, a fost un loc de muncă destul de căutat mai de toți tinerii care îmbrățișau o meserie adecvată muncii la uzină. Inițial am vrut să devin ofițer, îmi plăceau mult cărțile de aventură și de acțiune… După terminarea liceului am cochetat puțin cu o școală de ofițeri renumită, dar dacă soarta a ales să nu pot termina școala și m-am agățat de acea școală postliceală, am reușit să cunosc uzina și să mă atașez, încet, încet, de ea, de oamenii cu care lucram, am devenit un membru al acestei mari familii.
Mai târziu eram mândru că lucrez la Dacia, credeam și cred și acum că în fiecare mașină care părăsea porțile Daciei se afla încorporat și aportul muncii mele. Am îndrăgit foarte mult meseria pe care o practicam. Să lucreze cineva peste 40 de ani numai în resurse umane nu este ușor, trebuie să aibă chemare și să iubească această muncă de comunicare și consiliere a oamenilor.
După privatizarea uzinei și după ce am cunoscut și sistemul de producție Renault, după ce am reușit să comunic și să mă atașez de colegii noștri din Franța, spuneam cu mândrie că lucrez la Dacia Renault ori de câte ori eram întrebat. Am căutat în permanență să promovez produsul nostru Românesc, marca Dacia în mod special.
Citește și VIOREL ACIOBĂNIŢEI – director comercial: „Noi aşteptam Renault din multe motive”
0 Comentarii