Cunoscutul om de afaceri și vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie Argeș, Ion Brănescu, s-a apucat de învățat la bătrânețe. Vorba vine la bătrânețe, pentru că la cum urcă pe munte (anul acesta a escaladat nu doar Vârful Kilimanjaro, în august, ci toate vârfurile importante ale României – Moldoveanu, Negoiu sau Ciucaș), cel supranumit „John” de către prieteni este un om încă tânăr la cei 57 de ani pe care îi numără. Ei bine, deși este inginer de hidrotehnică și îmbunătățiri funciare, cu facultatea făcută la zi și la vremea ei, adică înainte de 1989, Ion Brănescu s-a apucat să studieze și Dreptul. Și o face atât de bine, încât după primul an de studiu s-a clasat între primii cinci studenți, astfel că Universitatea Româno-Americană l-a declarat bursier pentru anul II, pe care l-a început în această toamnă. Se înțelege că, beneficiind de acest statut, Ion Brănescu nu numai că nu mai dă bani la universitate, sub formă de taxă de studiu, ci primește bani de la aceasta, sub formă de bursă. E și aceasta o lecție pe care Brănescu o dă nu doar tinerilor, ci tuturor acelora pe care suficiența îi face să creadă că au ajuns să le știe, dacă nu pe toate, aproape pe toate. G.G.
Cinematograful „București” ar putea să preia numele actorului Mircea Diaconu
De Ziua Culturii Naționale, Filarmonica Pitești demarează procedurile prin care Cinematograful...
0 Comentarii